Filmul românesc Pororoca, la Festivalul Internațional de Film „Titanic” de la Budapesta

Institutul Cultural Român Budapesta susține prezența filmului românesc Pororoca în cadrul celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film „Titanic”, ce va avea loc la Budapesta, în perioada 4 – 13 aprilie 2018, se arată într-un comunicat de presă.
Pe parcursul acestui important eveniment cinematografic, 47 de producții cinematografice din întreaga lume vor rula în șapte cinematografe din capitala Ungariei, 9 dintre acestea fiind incluse în competiție. Filmele prezentate în următoarele secțiuni: In Competition, Festival Favourites, Persian Pearls, Asian Winds, The Dark Side, American Independents și Titanic Dox vor putea fi urmărite în limba de origine, cu subtitrare în limba maghiară. Excepție fac documentarele muzicale și câteva materiale retrospective.
Cel mai recent film al regizorului Constantin Popescu (Principii de viață, Portretul luptătorului la tinerețe, Amintiri din Epoca de Aur), totodată autor al scenariului, Pororoca prezintă, pe parcursul a 152 de minute, deriva emoțională a unor personaje măcinate de puterea tăcută a vinovăției. În rolurile principale: Iulia Lumânare și Bogdan Dumitrache („Cel mai bun actor”, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, 2018).
Filmul românesc Pororoca va fi proiectat duminică, 8 aprilie 2018, de la ora 20.15, la Art+Cinema (1074 Budapesta, Piața Erzsébet, nr.39) și joi, 12 aprilie 2018, cu începere de la ora 18.00, la Cinematograful Toldi (1054 Budapesta, Str. Bajcsi-Zsilinszky, 36-38).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

VIDEO: Patimile lui Hristos, filmul INTEGRAL subtitrat în română. Regia: Mel Gibson

A murit Adnana – Echipajul Speranței s-a reîntregit!

AUR solicită demisia conducerii Teatrului Național și retragerea urgentă a piesei blasfemiatoare ”Proorocul Ilie”: E inadmisibil ca o instituție culturală, cu atât mai mult una cu prestigiul TNB, să permită profanări grosolane ale simbolurilor religioase

Directorul TNB, George Călin, fostul Miss Piggy, explică lumii că ”opera” regizorului Botond Nagy ”Proorocul Ilie” nu e blasfemie ci că românii și Patriarhia nu înțeleg actul artistic rafinat, o pastișă a spectacolului satanist al Olimpiadei de la Paris

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

A murit Mircea Diaconu. Cancer. Se vaccinase Covid în urmă cu trei ani
Recomandările noastre
Secțiuni: Teatru / Film
Locații: Ungaria
Subiecte: Film românesc Pororoca, film românesc
Organizații: ICR (Institutul Cultural Român)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)