ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Revista presei 22 – 26 aprilie 2024

CELE MAI IMPORTANTE

  1. SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF, ceea ce-i va conferi acces la toate informațiile financiare despre companii și cetățeni. Alba 24, 19 aprilie
  2. Biruința crucii. Procuratura a clasat dosarul penal deschis împotriva lui Mihai Tîrnoveanu pentru ridicarea celor 150 de cruci în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, notând că acuzațiile formulate de președintele Consiliului Județean Harghita, Primăria Sânmartin și Alianța Maghiarilor din Transilvania (de incitare la ură, violență și discriminare, instigare la distrugere, profanare de morminte, etc.) sunt neîntemeiate. Active News, 24 aprilie
  3. SUA a adoptat un ajutor pentru Ucraina în valoare de 95 miliarde de dolari (Ziarul Financiar, 24 aprilie). Suma alocată este aproape cât bugetul apărării Rusiei pentru tot anul 2024 (100 de miliarde de dolari) și va crea mari dificultăți rușilor pe front și nu numai. (Libertatea, 6 octombrie 2023)

ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, ÎN ISTORIE

  1. 22 aprilie 1990: 34 de ani de la cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. Peste 100.000 de oameni au manifestat în Piața Aviatorilor din București împotriva regimului comunist, dispuși să-și dea viața pentru libertate, fiind însuflețiți de un singur crez: „Mai bine mort decât comunist!” Rgn Press, 22 aprilie
  2. 24 aprilie 1918: România încheie cu Puterile Centrale Pacea de la București, care prevedea cedarea Cadrilaterului și o parte din Dobrogea de Nord către bulgari, Austro-Ungaria primea controlul asupra tuturor trecătorilor din Munții Carpați, iar Germaniei îi erau concesionate, pe o durată de 90 de ani, toate exploatările petroliere din țară. Tratatul nu a fost însă ratificat de Parlamentul României și nici nu a fost promulgat de Ferdinand I. Lecția de istorie, 24 aprilie

NAȚIONAL

  1. Potrivit raportului Departamentului de Stat al SUA, în România, în 2023, corupția guvernamentală și problemele din justiție au atins cote alarmante, acest lucru fiind posibil din cauza faptului că există „o mașinărie care funcționează ca unsă” în acest sens. Ziare, 25 aprilie
  2. Radiografia infrastructurii. INS semnalează că un sfert din drumurile publice din România sunt pietruite sau de pământ (Economedia, 22 aprilie), CNAIR deschide, după 10 ani de la debutul lucrărilor, primii 5 kilometri din Centura Târgu Jiu (Economedia, 23 aprilie), iar drumul Iași-Suceava s-a surpat la 6 luni de la inaugurare, deși a costat 100 milioane de euro. (60, 24 aprilie)
  3. Sephora și-a promovat noul magazin din Pitești printr-o reclamă ofensatoare la adresa victimelor Experimentului Pitești: „Pitești, am auzit că îți plac dungile”R3media, 24 aprilie
  4. Silviu Voinea a afirmat că România este primul loc în Uniunea Europeană în privința incidenței și mortalității cancerului de col uterin, cu 100.000 de cazuri noi pe an. Acesta notează că mai mult de jumătate dintre pacienți mor. G4Media, 24 aprilie
  5. La mai bine de jumătate de an de când Carmen Dămăcianu, fostul director al Administrației Județene a Finanțelor Iași, a fost trimisă în judecată pentru delapidare, procurorii nu pus-o sub acuzare. Între timp, aceasta a revenit în funcție, a dat Fiscul în judecată pentru a-și primi salariul neîncasat cât timp a fost suspendată și a primit și o primă de concediu. Dezvăluirea, 23 aprilie
  6. Un studiu al Parlamentului European arată că România se află pe ultimul loc din UE la susținerea sectorului privat prin PNRR și pe primul loc la finanțarea companiilor de stat falimentare. G4Media, 23 aprilie
  7. România și Polonia sunt de două ori mai „bogate” după aderarea la UE, decât erau în 2004, întrucât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor s-a dublat în ultimii 20 de ani, iar din 2008, salariile nominale au crescut de două ori mai repede decât media UE. Economedia, 22 aprilie
  8. Statul a pierdut un teren din nordul Bucureștiului, de peste 200 de ha, ce produce anual 30 milioane de euro numai din chirii. În teorie, terenul este al Universității de Agronomie, dar în realitate, pământul este închiriat, iar banii din chirie sunt încasați de Gabriel „Puiu” Popoviciu. Afacerea din jurul terenului cunoscut ca fosta „Fermă Băneasa” a început acum mai bine de două decenii și include acuzații de corupție și condamnări la închisoare. Epoch Times, 22 aprilie
  9. Cu o investiție de un miliard de dolari, România redeschide o exploatare de magneziu lângă Oradea, reintrând pe piața europeană a magneziului, dominată în proporție de 90% de chinezi. Profit, 23 aprilie
  10. Specialiștii în resurse umane semnalează că singurul lucru care motivează tinerele generații sunt banii. Ziarul Financiar, 19 aprilie

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. Zeci de elevi au participat marți, 23 aprilie, la prima ediție a concursului de competențe lingvistice în limba română destinat copiilor de la școlile cu predare în limba maghiară. Informația Harghitei, 23 aprilie
  2. Cinci locuitori ai municipiului Sfântu Gheorghe au primit marți, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, diploma de „Cetățean de Onoare”, din partea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Covasna Media, 23 aprilie

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Deputatul PNL Adrian Cozma, candidat la președinția CJ Satu Mare, acuză instituția condusă de președintele UDMR Pataki Csaba că a direcționat sume de la bugetul județului spre o fundație înființată și condusă de lideri UDMR (G4Media, 24 aprilie). Aceeași instituție refuză să sprijine financiar publicarea revistei românești „Eroii Neamului”. (Buletin de Carei, 23 aprilie)
  2. „Localnici” maghiari din județul Satu Mare, alături vicepremierului Ungariei, au ținut o ceremonie de binecuvântare a grâului în comuna Căpleni, (Hirado, 20 aprilie), unde s-a intonat imnul așa-zisului „Ținut Secuiesc”. (Buletin de Carei, 17 aprilie)
  3. Guvernul Ungariei a renovat cu cca. 6 milioane de lei o clădire din centrul orașului Cluj-Napoca, care aparține Universității Sapientia. Hirado, 19 aprilie

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. 42% (5.000 din 12.000) dintre cei care s-au înscris la programul național de studiere a limbii române, demarat în Republica Moldova, au început cursurile. ProTV Moldova, 21 aprilie
  2. Mitropolitul Vladimir a făcut apel către preoții care au părăsit Mitropolia Moldovei și au aderat la cea a Basarabiei să se reîntoarcă. Unimedia, 24 aprilie

DIASPORA

  1. 8% dintre români caută un loc de muncă în străinătate, în scădere față de 2020 (13%), dar și față de 2018 (22%). Primele trei destinații preferate de români sunt: Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și Spania. Ziarul Financiar, 24 aprilie
  2. În timp ce președintele german Frank-Walter Steinmeier a semnat noua lege a cetățeniei, care va permite românilor să obțină cetățenia germană după cinci ani petrecuți în țară, sau chiar după trei ani în cazuri speciale (Ziarul Românesc, 20 aprilie), presa germană acuză românii că aduc rujeola în Germania. (Ziarul Românesc, 23 aprilie)

INTERNAȚIONAL

  1. În discursul susținut la Sorbona, în fața ambasadorilor UE, Emmanuel Macron a declarat că Europa e în pericol și a propus dotarea UE cu arme nucleare. Mediafax, 25 aprilie
  2. Specialiștii în domeniul sănătății avertizează că numărul cazurilor de cancer în rândul peroanelor sub 50 de ani, au crescut la nivel global cu 79%. Între cauze se numără consumul de alimente ultraprocesate și sedentarismul. Știrile ProTV, 20 aprilie
  3. Nestlé, cea mai mare companie de bunuri de consum din lume, adaugă zahăr și miere în laptele pentru sugari și în produsele cerealiere vândute în țările sărace, încălcând reglementările internaționale care vizează prevenirea obezității și a bolilor cronice. The Guardian, 17 aprilie
  4. Administrația Biden a modificat legea educației din SUA astfel încât băieții „care se identifică fete” să poată utiliza closetele destinate fetelor (The Federalist, 25 aprilie). Germania a adoptat o lege privind autoidentificarea de gen care permite „tranziția” sugarilor, prin faptul că părinții au „dreptul” să le modifice sexul pe certificatul de naștere (Reduxx, 22 aprilie). Parlamentul suedez a adoptat o lege care permite tinerilor să-și schimbe legal sexul de la 16 ani (The European Conservative, 19 aprilie). Majoritatea colegiilor catolice acceptă bărbați care se identifică femei (The Daily Signal, 19 aprilie)
  5. Curtea Supremă din India a refuzat să confirme că descărcarea și vizionarea de pornografie infantilă este o infracțiune, deși crearea acesteia rămâne în continuare ilegală. Breitbart, 22 aprilie

C.E.S.P.E Academia Română