Proiecție în premieră la Cluj-Napoca a filmului documentar dedicat Smarandei Brăescu

Marți, 10.10.2017, ora 11.00, Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA) Cluj, împreună cu Studioul de film al Armatei, cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, organizează la Cinema Mărăști, prezentarea în premieră națională la Cluj-Napoca, a filmului documentar dedicat Smarandei Brăescu, în prezența realizatorilor: regizor Lt. col. Cornel Mituț și redactor Adrian Leonte, „Măndița: niciodata nu mă voi întoarce din drum”, realizat de Studioul de film al Armatei.
Moderator este Cpt. cdr. av. (r) Laurentiu Buzenchi.
Sunt așteptați să participe: membrii ARPIA Cluj, cadre militare active și în rezervă, oficialități locale, reprezentanți ai mediului academic, elevi și studenți, reprezentanți media.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

VIDEO: Patimile lui Hristos, filmul INTEGRAL subtitrat în română. Regia: Mel Gibson

A murit Adnana – Echipajul Speranței s-a reîntregit!

AUR solicită demisia conducerii Teatrului Național și retragerea urgentă a piesei blasfemiatoare ”Proorocul Ilie”: E inadmisibil ca o instituție culturală, cu atât mai mult una cu prestigiul TNB, să permită profanări grosolane ale simbolurilor religioase

Directorul TNB, George Călin, fostul Miss Piggy, explică lumii că ”opera” regizorului Botond Nagy ”Proorocul Ilie” nu e blasfemie ci că românii și Patriarhia nu înțeleg actul artistic rafinat, o pastișă a spectacolului satanist al Olimpiadei de la Paris

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)