Azi se împlinesc 126 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, binecunoscuta (?) Eroină de la Jiu. Citind recent volumul pe care i l-a dedicat doamna profesoară Mariana Cojan Negulescu, intitulat „Ecaterina Teodoroiu - Ioana D'arc a României” am realizat ce-am pierdut, ca popor, prin nepopularizarea corectă a unor oameni precum Ecaterina.

Și nu spun asta pentru că a fost gorjeancă de-a mea, ci pentru că realmente a fost un personaj extraordinar de complex, o femeie pe care orice fată de azi ar putea-o lua ca model, fără să se simtă cu nimic inferioară străinilor sau complexată în vreun fel.

Deși era fată de țărani, Cătălina (acesta este numele ei real), își dorea să fie învățătoare. Fără să refuze „rostul femeii”, așa cum îi spusese mama sa, adică acela că „fetele au fost aduse pe lume de Dumnezeu ca să se ocupe de gospodărie și de copii”, dar spunea Cătălina, la ce va folosi totul dacă acești copii vor crește „într-o țară înrobită”?

Deci, mai presus de toate, Cătălina prețuia libertatea.Păi nu vedem scris azi, pe toate gardurile, nu-i auzim pe toți cum iubesc ei și „mor” pentru libertate? Atunci de ce n-o invocă niciodată pe Ecaterina? Păi, simplu: pentru că pentru Ecaterina, libertatea ei nu putea fi concepută fără libertatea Țării, adică a celor din jurul său. Ori să vorbești azi despre libertatea Țării te duce direct pe listele cele mai negre ale câinilor de pază ai stăpânirii. Probabil, dacă ar fi trăit, Ecaterina ar fi ajuns și ea la CNCD, pentru „xenofobie”.

Dacă s-ar fi făcut un film despre Ecaterina care să respecte istoria, am fi aflat că tinerei din Vădeni îi plăcea poezia, nu doar s-o citească, ci și s-o scrie. Nu este acesta un atribut al unei femei moderne? Nu ne omoară toți influensării pământului că trebuie să fim creativi? 

Tot dintr-un astfel de film am putea învăța că Ecaterina a fost batjocorită de colegele ei mai bogate, de la Școala din București, care râdeau de ea pentru că venea îmbrăcată mereu în aceleași haine țărănești, dar mereu curate. Fițoasele vremii, cele care purtau nume străine și îmbrăcate după ultima modă(ca și azi), râdeau de ea pentru că în fiecare seară era la spălătoria internatului curățându-și hainele cu care venise de-acasă, pentru a se prezenta mereu curată, a doua zi la ore.

Și cu toate astea, Cătălina noastră era mereu cu temele făcute, conștiincioasă și harnică. Dintr-un astfel de film, am mai putea vedea cum a înfruntat rănile și mizeria războiului, despre dragostea curată pe care i-a împărtășit-o un tânăr soldat, care voia și el să devină învățător.

Dar cel mai mult, am putea afla despre o tânără cu aspirații moderne care-și iubea Țara, mai presus de orice. Și nu o iubea patetic, ci deplin: voia să fie mamă și învățătoare, iar copiii ei să crească liberi, nu slugi sau argați.

Ordinul pe unitate este ca să popularizăm tot felul de personaje debile, ucigașe de copii dacă se poate, abuzatori și barbari. În curând, nu m-ar mira ca în loc de un film autentic despre Ecaterina, să ne trezim cu o peliculă despre vreo „eroină” a videochatului, care după s-a sacrificat cu mii de clienți, a ajuns influensăr pe Instagram și mare apărătoare a drepturilor și libertăților femeii. Asta dacă nu se trezește Radu Jude să facă un film despre Eroina de la Jiu, cu nuanța că în loc Neam, Rege și Dumnezeu, Ecaterina a luptat de fapt pentru egalitatea homosexualilor și a transgenderilor.

Sigur, în Absolut, Ecaterina Teodoroiu, născută Cătălina Toderiu, este o învingătoare, în timp ce acelea care râdeau de ea în școală, juzii de ieri și azi, sunt și vor fi niște eterni învinși.