10 august: 15 ani de la moartea Părintelui Constantin Galeriu, unul din marii predicatori ai Bisericii. Sunt unii, ca salbaticii de odinioară: vor să ne ignorăm valorile și să le dăm pe sticlele colorate ale altora
Pe 10 august s-au împlinit 15 ani de la moartea Părintelui Constantin Galeriu, cel supranumit de mulți cel mai important predicator al Bucureștiului, din ultimul sfert de secol XX. La înmormântarea sa au participat mii de persoane, în frunte cu Patriarhul Teoctist, însuși. Este înhumat la Biserica Sfântul Silvestru din Capitală.
S-a născut la 21 noiembrie 1918, în comuna Răcătău-Răzeși din județul Bacău. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe" din Roman, apoi Facultatea de Teologie din București (avîndu-l ca îndrumător de licență pe marele profesor Nichifor Crainic). În anul 1973 a devenit doctor în Teologie.
Între anii 1974-1977 a fost lector, iar între anii 1977-1991 profesor titular la același institut. Din anul 1992 era profesor consultant și conducător de doctorate la Universitatea București. La 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost profesor la Universitatea din Tîrgoviște, unde a predat Teologie dogmatică, și la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din Capitală, unde a predat Istoria și filosofia religiilor. Între 7 august și 7 septembrie 1950, apoi între 16 august 1952 și 26 octombrie 1953 a fost deținut politic, pentru convingerile sale religioase și umanitare. În contextul evenimentelor istorice din anii 1989-1990, în calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de membru în Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, a militat deopotrivă pentru înnoirea, dezvoltarea și stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române. A fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana", președinte al Editurii „Harisma", președinte al Asociației „Sf. Stelian – copiii străzii", președinte al Fundației „Elena Doamna", membru de onoare al Fundației „Memoria", președinte executiv al Asociației „Frăția Ortodoxă Română". A fost distins cu numeroase premii și distincții, fiind și Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București. Este autor a numeroase lucrări teologice.
Părintele Galeriu despre Ortodoxie și Națiune
Legitimitatea titulaturii de "Biserică națională” pentru Biserica Ortodoxă Română unii poate că pur și simplu n-o înțeleg, fie din slăbiciunea minții, fie din puținătatea cunoștințelor; alții o înțeleg, dar o anumită teamă sau slugărnicie îi face să se conformeze unei anumite linii ideologice impuse – sau doar sugerate – din exterior: așa e omul, bietul de el, slab și ispitit să stea "sub vremi”, cum zicea cronicarul. Dar mai sunt și alții – sărmanii de ei, Dumnezeu să-i ierte! – care s-au învechit în sminteală și li s-a întinat lor și cugetul, și inima: aceștia cred că ei sunt stăpânii adevărului împotriva lui Dumnezeu, răstălmăcind totul și smintindu-i și pe alții, cu raționamente și vorbe meșteșugite…
De unde ar trebui să pornească o astfel de discuție? Desigur, de la nație sau națiune, de unde vine și cuvântul național. Este națiunea o realitate sau o simplă convenție? Este națiunea de la Dumnezeu sau de la oameni? Și atunci, dacă națiunea este convenție omenească, ea are o valoare relativă, ca toate lucrurile omenești; dar dacă este realitate rânduită de Dumnezeu, atunci înseamnă că ea face parte integrantă din ordinea creației dumnezeiești, este bună în sine, iar a o nega sau a o disprețui este cel puțin nedrept.
Pentru gândirea și sensibilitatea ortodoxă, națiunile, națiile, neamurile, sau oricum le-am spune, nu numai că sunt ceva real și nu artificial, dar ele nu au doar realitate istorică sau biologică, ci și realitate spirituală și morală. Prin urmare, specificul național, cu toate notele lui componente, nu este ceva inventat – nici interesat, nici dezinteresat – de către oameni, ci ceva dat, concret, obiectiv. Desigur, acolo unde o națiune, în cadrul unui stat național, este majoritară, acest fapt e firesc să se reflecte în toate. Î. P. S. Bartolomeu Anania are dreptate când zice: "Dacă există stat național, trebuie să existe și Biserică națională”, adăugând că Biserica Ortodoxă Română este Biserică națională, indiferent de opoziția unuia sau altuia.
Totul este mai simplu decât pare: pentru orice gândire sănătoasă, așa cum un om depozitează în memoria lui o anumită experiență de viață, în funcție de care își modelează personalitatea, tot așa și neamurile sunt legate de o tradiție proprie, care se reflectă în specificul fiecăruia. Umanitatea răspunde – a răspuns dintotdeauna – chemării lui Dumnezeu într-o formă sau alta, în funcție de particularitățile persoanelor și grupurilor concrete care o compun. Întrucât nu există umanitate pură, necondiționată de nimic, ci numai umanitate întrupată în națiuni, răspunsurile sunt diferite ca formă, chiar dacă asemănătoare ca fond.
Unii zic că religia este exclusiv ceva din cer, iar națiunea exclusiv ceva de pe pămînt, așa că între ele n-ar exista punct de întâlnire. Dreapta credință vede însă realitatea în mod teandric: asta înseamnă că cerul și pământul comunică prin lucrarea harului dumnezeiesc; nu sunt două niveluri între care să fie o ruptură, ci două vase comunicante, prin voia înțeleaptă a lui Dumnezeu. Religia cheamă la o existență mai înaltă, de dincolo de lume, dar ea, religia, lucrează în lume – și impregnează lumea. Capătul e dincolo, dar calea e aici.
Fiind o ordine atotcuprinzătoare, ordinea religioasă nu poate face abstracție de factorul "națiune”. Noi ținem cu toții, prin naștere, de o națiune, iar națiunea – fie ea română, greacă, germană, evreiască, chineză ș.a.m.d. – ține, la rîndul ei, prin tradiție, de o anumită religie. Desigur, un individ poate să opteze pentru o altă religie; națiunea însă, luată în ansamblu, merge pe linia tradiției moștenite. Sau uneori, ca în cazul creștinării diferitelor popoare, neamul întreg se poate converti treptat, dar acestea sunt fapte călăuzite de Providență, iar nu rezultate imediate ale unor decizii strict omenești. Biserica (în ordinea supranaturală) și Națiunea (în ordinea naturală) sunt realități și valori mai presus de capriciile istorice, și se află de obicei într-o tainică interdependență.
Unii invocă, pripit, așa-numitul "filetism”, adică erezia de a pune națiunea deasupra religiei. Dar aici nu-i câtuși de puțin vorba de filetism. Filetismul este o marginală problemă bulgărească a secolului trecut. Nici un adevărat creștin nu va pune nu zic națiunea, dar nimic altceva mai presus de Dumnezeu. Naționalul se poate subsuma religiosului, dar nu i se poate supraordona, nici substitui. În cazul nostru, a spune "Biserică națională” nu înseamnă a pune naționalul mai presus de religios, nici a exagera iubirea de neam, ci doar a defini o stare de fapt cu vechi rădăcini istorice, în virtutea căreia tocmai ceea ce nu este trecător (spiritualul) înnobilează ceea ce este trecător (secularul).
Cât despre raportul firesc religie-națiune, el nu poate ajunge inactual, nici nu poate fi anulat. Uitați-vă dumneavoastră la multe din frământările lumii contemporane și socotiți în ce măsură sunt implicați acolo factorii național-religioși: în fosta Iugoslavie, în Irlanda, în Cecenia, în Palestina ș.a.m.d. Atât conștiința religioasă, cât și conștiința națională sunt încă vii și lucrează din plin în lume.
Este adevărat că, după 50 de ani de îndoctrinare ateistă, dar și sub presiunea unui anumit modernism, există, la noi, o criză a înțelegerii Tradiției. Există și neînțelegere, există și indiferentism. Tocmai de aceea instituțiile responsabile, în primul rând Biserica și Școala, trebuie să lucreze temeinic și armonios în sens educativ și misionar.
Tineretul, mai ales, trebuie să conștientizeze nu doar importanța individuală a relației noastre cu Hristos, dar și măreția apartenenței la cea mai înaltă tradiție spirituală din istorie. Eu aș zice că noi suntem cu certitudine creștini, dar încă și mai precis – creștini ortodocși. Căci ce înseamnă ortodox? Orto-doxia este "dreapta credință”, plinătatea credinței adevărate și neștirbirea ei, adică maxima fidelitate față de Revelația divină. Iar poporul nostru nu doar că a primit creștinismul, dar l-a primit chiar de la naștere, păstrând Ortodoxia de-a lungul veacurilor, identificându-se și străluminându-se prin ea. Pe de altă parte, Ortodoxia nu apare la un moment dat în istoria recentă: ea este din vechime, de la Hristos și de la Apostolii Săi. Și e real "firea omului”, cum observa adânc fratele Rafail Noica.
Frații noștri români greco-catolici, pe care o anumită împrejurare istorică i-a smuls de la sânul "Maicii spirituale a poporului român” (cum numea Eminescu Biserica noastră strămoșească), zic uneori, dureros, că Ortodoxia ar însemna "cețurile slave”! Eu cred că-ți trebuie mult năduf ca să nu mai vezi decât "ceață” în lumea care i-a dat, printre atâția alții, pe Rubliov, pe Sf. Nil Sorski, pe Dostoievski, pe Florenski sau pe Soljenițîn! Dar unde erau slavii în veacul întâi, când Apostolul Andrei propovăduia printre geți, sau în veacul al IV-lea, cînd străromânii se închinau mai toți Domnului Hristos? Oare îndărătul "cețurilor slave” nu stă farul de lumină al Bizanțului ortodox, nu stau Sf. Părinți ai Răsăritului și toate Sinoadele Ecumenice, nu stă marea tradiție mistică a isihasmului, până la sacrul geniu "grec” al Sfântului Grigorie Palama? Când s-au așezat pe aici și s-au creștinat slavii, noi aveam deja o tradiție creștină consolidată, nutrită la izvoarele bizantine. Până și conștiința vie a romanității ne-am păstrat-o prin Imperiul de Răsărit, al bizantinilor care-și spuneau romei și se declarau continuatori voluntari ai vechii Rome. Această sensibilitate creștină răsăriteană a făcut ca și cuvintele moștenite de noi din latina populară (iar nu din cea vorbită la Roma și devenită mai târziu limbă sacră a Apusului) să fie adeseori îmbogățite "ortodox”, cunoscând aici o altă evoluție decât în Apus: lumen (lumină) a dat "lume”, anima (suflet) a dat "inimă”, *conquaero (cuceritor) a dat "cucernic”, ca să mă rezum doar la câteva exemple…
Că s-a adoptat, după împrejurări și vremelnic, la începuturile vieții noastre statale, slavona ca limbă de cult și cancelarie? Dar aceasta nu era decât o simplă formă târzie în raport cu tradiția noastră creștină răsăriteană, un vehicul care transporta valori bizantine și o sensibilitate deja specific românească: "suflet românesc în haină slavă”, cum frumos a zis Nicolae Cartojan, marele istoric al literaturii noastre vechi.
Ca să se pătrundă de măreția creștin-ortodoxă a trecutului nostru românesc și să priceapă puternica legătură ce-a existat la noi între Biserică și Stat, din epoca medievală a voievozilor și până-n epoca modernă a regalității (să nu uităm că pe blazonul Casei Regale scria: Nihil sine Deo, "Nimic fără Dumnezeu”), ca să-și cunoască tradiția, și deci adevărata identitate spirituală, culturală și națională, tinerii noștri ar trebui îndrumați să asculte, dincolo de mărturiile istorice bisericești, glasul voievozilor cărturari, precum Neagoe Basarab sau Dimitrie Cantemir, al voievozilor martiri, precum Mihai Viteazul sau Constantin Brîncoveanu, al scriitorilor noștri clasici, de la Heliade la Eminescu și de la Coșbuc la V. Voiculescu. Zice, bunăoară, Neagoe Basarab: "Eu, feții mei, nu știu alt rai mai dulce decât fața lui Hristos…”! Ce mărturie mai frumoasă a credinței și evlaviei ortodoxe se poate închipui? Și ea vine de la un om de stat, de la un voievod!
De aceea, trebuie să se știe și să se spună răspicat: recunoscând Bisericii Ortodoxe Române titlul de "Biserică națională”, recunoaștem și poporului român titlul de supremă cinstire de a fi ortodox.
Rezervele unora față de titlul de "Biserică națională” sunt și reflexul anumitor influențe occidentale. Trebuie însă precizat că, dacă în Occident nu există propriu-zis Biserici naționale (fapt ce stă în tradiția universalismului catolic), Ortodoxia e așezată instituțional pe temeiul Bisericilor locale, ce și-au căpătat treptat autocefalia. Biserica Ortodoxă Română, de pildă, este Biserică autocefală din 1885 (avându-și conducerea în sânul neamului ei, nu în afara granițelor naționale), iar în 1925 a fost ridicată la treapta de Patriarhie. Desigur, acest statut asigură o relație specifică a Bisericii cu Statul, cu organismul național în genere. De aceea putem vorbi, atât din perspectiva trecutului, cât și a prezentului, de Biserică națională, fără ca prin aceasta să intenționăm să lezăm pe cetățenii români de alte naționalități sau confesiuni. Desigur, la acestea se adaugă covârșitoarea majoritate a ortodocșilor: 87%, conform recensămintelor recente.
Aș vrea să închei cu observația că noi am ajuns să ignorăm o tradiție – Tradiția ortodoxă – pe care Apusul însuși o redescoperă și o prețuiește de la o vreme, ca pe un izvor viu și autentic al Revelației. Suntem, unii dintre noi, ca sălbaticii de odinioară: ne ignorăm propriile valori și suntem gata să le dăm pe sticlele colorate ale altora! În timp ce acei alții, epuizați spiritual de rătăcirile modernității, știu să preia și să chivernisească aurul și nestematele Sfinților Părinți ai Tradiției răsăritene. În Occident, interesul pentru Ortodoxie este în creștere continuă. Sunt tot mai numeroși teologii apuseni de marcă, mai ales catolici (i-aș cita măcar pe H. U. von Balthasar, R. Waldenfels, G. Habra, B. Sesboüé), ce recunosc dreptatea Răsăritului în multe probleme teologice. Faptul e confirmat și de enciclica papală Orientale lumen, în care se recunoaște că Răsăritul este leagănul creștinătății.
S-a născut la 21 noiembrie 1918, în comuna Răcătău-Răzeși din județul Bacău. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe" din Roman, apoi Facultatea de Teologie din București (avîndu-l ca îndrumător de licență pe marele profesor Nichifor Crainic). În anul 1973 a devenit doctor în Teologie.
Între anii 1974-1977 a fost lector, iar între anii 1977-1991 profesor titular la același institut. Din anul 1992 era profesor consultant și conducător de doctorate la Universitatea București. La 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor. A fost profesor la Universitatea din Tîrgoviște, unde a predat Teologie dogmatică, și la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din Capitală, unde a predat Istoria și filosofia religiilor. Între 7 august și 7 septembrie 1950, apoi între 16 august 1952 și 26 octombrie 1953 a fost deținut politic, pentru convingerile sale religioase și umanitare. În contextul evenimentelor istorice din anii 1989-1990, în calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de membru în Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, a militat deopotrivă pentru înnoirea, dezvoltarea și stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române. A fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana", președinte al Editurii „Harisma", președinte al Asociației „Sf. Stelian – copiii străzii", președinte al Fundației „Elena Doamna", membru de onoare al Fundației „Memoria", președinte executiv al Asociației „Frăția Ortodoxă Română". A fost distins cu numeroase premii și distincții, fiind și Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București. Este autor a numeroase lucrări teologice.
Părintele Galeriu despre Ortodoxie și Națiune
Legitimitatea titulaturii de "Biserică națională” pentru Biserica Ortodoxă Română unii poate că pur și simplu n-o înțeleg, fie din slăbiciunea minții, fie din puținătatea cunoștințelor; alții o înțeleg, dar o anumită teamă sau slugărnicie îi face să se conformeze unei anumite linii ideologice impuse – sau doar sugerate – din exterior: așa e omul, bietul de el, slab și ispitit să stea "sub vremi”, cum zicea cronicarul. Dar mai sunt și alții – sărmanii de ei, Dumnezeu să-i ierte! – care s-au învechit în sminteală și li s-a întinat lor și cugetul, și inima: aceștia cred că ei sunt stăpânii adevărului împotriva lui Dumnezeu, răstălmăcind totul și smintindu-i și pe alții, cu raționamente și vorbe meșteșugite…
De unde ar trebui să pornească o astfel de discuție? Desigur, de la nație sau națiune, de unde vine și cuvântul național. Este națiunea o realitate sau o simplă convenție? Este națiunea de la Dumnezeu sau de la oameni? Și atunci, dacă națiunea este convenție omenească, ea are o valoare relativă, ca toate lucrurile omenești; dar dacă este realitate rânduită de Dumnezeu, atunci înseamnă că ea face parte integrantă din ordinea creației dumnezeiești, este bună în sine, iar a o nega sau a o disprețui este cel puțin nedrept.
Pentru gândirea și sensibilitatea ortodoxă, națiunile, națiile, neamurile, sau oricum le-am spune, nu numai că sunt ceva real și nu artificial, dar ele nu au doar realitate istorică sau biologică, ci și realitate spirituală și morală. Prin urmare, specificul național, cu toate notele lui componente, nu este ceva inventat – nici interesat, nici dezinteresat – de către oameni, ci ceva dat, concret, obiectiv. Desigur, acolo unde o națiune, în cadrul unui stat național, este majoritară, acest fapt e firesc să se reflecte în toate. Î. P. S. Bartolomeu Anania are dreptate când zice: "Dacă există stat național, trebuie să existe și Biserică națională”, adăugând că Biserica Ortodoxă Română este Biserică națională, indiferent de opoziția unuia sau altuia.
Totul este mai simplu decât pare: pentru orice gândire sănătoasă, așa cum un om depozitează în memoria lui o anumită experiență de viață, în funcție de care își modelează personalitatea, tot așa și neamurile sunt legate de o tradiție proprie, care se reflectă în specificul fiecăruia. Umanitatea răspunde – a răspuns dintotdeauna – chemării lui Dumnezeu într-o formă sau alta, în funcție de particularitățile persoanelor și grupurilor concrete care o compun. Întrucât nu există umanitate pură, necondiționată de nimic, ci numai umanitate întrupată în națiuni, răspunsurile sunt diferite ca formă, chiar dacă asemănătoare ca fond.
Unii zic că religia este exclusiv ceva din cer, iar națiunea exclusiv ceva de pe pămînt, așa că între ele n-ar exista punct de întâlnire. Dreapta credință vede însă realitatea în mod teandric: asta înseamnă că cerul și pământul comunică prin lucrarea harului dumnezeiesc; nu sunt două niveluri între care să fie o ruptură, ci două vase comunicante, prin voia înțeleaptă a lui Dumnezeu. Religia cheamă la o existență mai înaltă, de dincolo de lume, dar ea, religia, lucrează în lume – și impregnează lumea. Capătul e dincolo, dar calea e aici.
Fiind o ordine atotcuprinzătoare, ordinea religioasă nu poate face abstracție de factorul "națiune”. Noi ținem cu toții, prin naștere, de o națiune, iar națiunea – fie ea română, greacă, germană, evreiască, chineză ș.a.m.d. – ține, la rîndul ei, prin tradiție, de o anumită religie. Desigur, un individ poate să opteze pentru o altă religie; națiunea însă, luată în ansamblu, merge pe linia tradiției moștenite. Sau uneori, ca în cazul creștinării diferitelor popoare, neamul întreg se poate converti treptat, dar acestea sunt fapte călăuzite de Providență, iar nu rezultate imediate ale unor decizii strict omenești. Biserica (în ordinea supranaturală) și Națiunea (în ordinea naturală) sunt realități și valori mai presus de capriciile istorice, și se află de obicei într-o tainică interdependență.
Unii invocă, pripit, așa-numitul "filetism”, adică erezia de a pune națiunea deasupra religiei. Dar aici nu-i câtuși de puțin vorba de filetism. Filetismul este o marginală problemă bulgărească a secolului trecut. Nici un adevărat creștin nu va pune nu zic națiunea, dar nimic altceva mai presus de Dumnezeu. Naționalul se poate subsuma religiosului, dar nu i se poate supraordona, nici substitui. În cazul nostru, a spune "Biserică națională” nu înseamnă a pune naționalul mai presus de religios, nici a exagera iubirea de neam, ci doar a defini o stare de fapt cu vechi rădăcini istorice, în virtutea căreia tocmai ceea ce nu este trecător (spiritualul) înnobilează ceea ce este trecător (secularul).
Cât despre raportul firesc religie-națiune, el nu poate ajunge inactual, nici nu poate fi anulat. Uitați-vă dumneavoastră la multe din frământările lumii contemporane și socotiți în ce măsură sunt implicați acolo factorii național-religioși: în fosta Iugoslavie, în Irlanda, în Cecenia, în Palestina ș.a.m.d. Atât conștiința religioasă, cât și conștiința națională sunt încă vii și lucrează din plin în lume.
Este adevărat că, după 50 de ani de îndoctrinare ateistă, dar și sub presiunea unui anumit modernism, există, la noi, o criză a înțelegerii Tradiției. Există și neînțelegere, există și indiferentism. Tocmai de aceea instituțiile responsabile, în primul rând Biserica și Școala, trebuie să lucreze temeinic și armonios în sens educativ și misionar.
Tineretul, mai ales, trebuie să conștientizeze nu doar importanța individuală a relației noastre cu Hristos, dar și măreția apartenenței la cea mai înaltă tradiție spirituală din istorie. Eu aș zice că noi suntem cu certitudine creștini, dar încă și mai precis – creștini ortodocși. Căci ce înseamnă ortodox? Orto-doxia este "dreapta credință”, plinătatea credinței adevărate și neștirbirea ei, adică maxima fidelitate față de Revelația divină. Iar poporul nostru nu doar că a primit creștinismul, dar l-a primit chiar de la naștere, păstrând Ortodoxia de-a lungul veacurilor, identificându-se și străluminându-se prin ea. Pe de altă parte, Ortodoxia nu apare la un moment dat în istoria recentă: ea este din vechime, de la Hristos și de la Apostolii Săi. Și e real "firea omului”, cum observa adânc fratele Rafail Noica.
Frații noștri români greco-catolici, pe care o anumită împrejurare istorică i-a smuls de la sânul "Maicii spirituale a poporului român” (cum numea Eminescu Biserica noastră strămoșească), zic uneori, dureros, că Ortodoxia ar însemna "cețurile slave”! Eu cred că-ți trebuie mult năduf ca să nu mai vezi decât "ceață” în lumea care i-a dat, printre atâția alții, pe Rubliov, pe Sf. Nil Sorski, pe Dostoievski, pe Florenski sau pe Soljenițîn! Dar unde erau slavii în veacul întâi, când Apostolul Andrei propovăduia printre geți, sau în veacul al IV-lea, cînd străromânii se închinau mai toți Domnului Hristos? Oare îndărătul "cețurilor slave” nu stă farul de lumină al Bizanțului ortodox, nu stau Sf. Părinți ai Răsăritului și toate Sinoadele Ecumenice, nu stă marea tradiție mistică a isihasmului, până la sacrul geniu "grec” al Sfântului Grigorie Palama? Când s-au așezat pe aici și s-au creștinat slavii, noi aveam deja o tradiție creștină consolidată, nutrită la izvoarele bizantine. Până și conștiința vie a romanității ne-am păstrat-o prin Imperiul de Răsărit, al bizantinilor care-și spuneau romei și se declarau continuatori voluntari ai vechii Rome. Această sensibilitate creștină răsăriteană a făcut ca și cuvintele moștenite de noi din latina populară (iar nu din cea vorbită la Roma și devenită mai târziu limbă sacră a Apusului) să fie adeseori îmbogățite "ortodox”, cunoscând aici o altă evoluție decât în Apus: lumen (lumină) a dat "lume”, anima (suflet) a dat "inimă”, *conquaero (cuceritor) a dat "cucernic”, ca să mă rezum doar la câteva exemple…
Că s-a adoptat, după împrejurări și vremelnic, la începuturile vieții noastre statale, slavona ca limbă de cult și cancelarie? Dar aceasta nu era decât o simplă formă târzie în raport cu tradiția noastră creștină răsăriteană, un vehicul care transporta valori bizantine și o sensibilitate deja specific românească: "suflet românesc în haină slavă”, cum frumos a zis Nicolae Cartojan, marele istoric al literaturii noastre vechi.
Ca să se pătrundă de măreția creștin-ortodoxă a trecutului nostru românesc și să priceapă puternica legătură ce-a existat la noi între Biserică și Stat, din epoca medievală a voievozilor și până-n epoca modernă a regalității (să nu uităm că pe blazonul Casei Regale scria: Nihil sine Deo, "Nimic fără Dumnezeu”), ca să-și cunoască tradiția, și deci adevărata identitate spirituală, culturală și națională, tinerii noștri ar trebui îndrumați să asculte, dincolo de mărturiile istorice bisericești, glasul voievozilor cărturari, precum Neagoe Basarab sau Dimitrie Cantemir, al voievozilor martiri, precum Mihai Viteazul sau Constantin Brîncoveanu, al scriitorilor noștri clasici, de la Heliade la Eminescu și de la Coșbuc la V. Voiculescu. Zice, bunăoară, Neagoe Basarab: "Eu, feții mei, nu știu alt rai mai dulce decât fața lui Hristos…”! Ce mărturie mai frumoasă a credinței și evlaviei ortodoxe se poate închipui? Și ea vine de la un om de stat, de la un voievod!
De aceea, trebuie să se știe și să se spună răspicat: recunoscând Bisericii Ortodoxe Române titlul de "Biserică națională”, recunoaștem și poporului român titlul de supremă cinstire de a fi ortodox.
Rezervele unora față de titlul de "Biserică națională” sunt și reflexul anumitor influențe occidentale. Trebuie însă precizat că, dacă în Occident nu există propriu-zis Biserici naționale (fapt ce stă în tradiția universalismului catolic), Ortodoxia e așezată instituțional pe temeiul Bisericilor locale, ce și-au căpătat treptat autocefalia. Biserica Ortodoxă Română, de pildă, este Biserică autocefală din 1885 (avându-și conducerea în sânul neamului ei, nu în afara granițelor naționale), iar în 1925 a fost ridicată la treapta de Patriarhie. Desigur, acest statut asigură o relație specifică a Bisericii cu Statul, cu organismul național în genere. De aceea putem vorbi, atât din perspectiva trecutului, cât și a prezentului, de Biserică națională, fără ca prin aceasta să intenționăm să lezăm pe cetățenii români de alte naționalități sau confesiuni. Desigur, la acestea se adaugă covârșitoarea majoritate a ortodocșilor: 87%, conform recensămintelor recente.
Aș vrea să închei cu observația că noi am ajuns să ignorăm o tradiție – Tradiția ortodoxă – pe care Apusul însuși o redescoperă și o prețuiește de la o vreme, ca pe un izvor viu și autentic al Revelației. Suntem, unii dintre noi, ca sălbaticii de odinioară: ne ignorăm propriile valori și suntem gata să le dăm pe sticlele colorate ale altora! În timp ce acei alții, epuizați spiritual de rătăcirile modernității, știu să preia și să chivernisească aurul și nestematele Sfinților Părinți ai Tradiției răsăritene. În Occident, interesul pentru Ortodoxie este în creștere continuă. Sunt tot mai numeroși teologii apuseni de marcă, mai ales catolici (i-aș cita măcar pe H. U. von Balthasar, R. Waldenfels, G. Habra, B. Sesboüé), ce recunosc dreptatea Răsăritului în multe probleme teologice. Faptul e confirmat și de enciclica papală Orientale lumen, în care se recunoaște că Răsăritul este leagănul creștinătății.
Se cuvine, pe aceste temeiuri, să nu precupețim a ne cinsti numele de Biserică națională, și deci și pe acela de popor ortodox, adică drept-măritor! Amin
Subiecte: Biografie Religia în România Religia în şcoli
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Dirijorul Camil Marinescu, interviu de colecție: Dacă Iisus nu ar fi existat trebuia inventat. Pe cei ce se îndoiesc îi întreb: Aveți curaj să nu vă botezați copiii? Aveți curaj să-i înmormântați pe cei dragi fără o slujbă religioasă creștină?

11 februarie: 74 de ani de la conferința de la Yalta, unde Occidentalii au vândut România lui Stalin

14-16 februarie 1955. Un comando anticomunist ocupă legația Republicii Populare Române din Berna. Cinci tineri țin Europa cu sufletul la gură

100 de mari români de la care să reînvățăm demnitatea și curajul de a crede în noi. Episodul 14: Ion Cantacuzino

149 de ani de la moartea marelui mecena Emanuil Gojdu. În semn de „recunoștință” pentru averea lăsată națiunii sale, statul român a trădat Testamentul Gojdu

Prof. Corvin Lupu: Militarii sovietici care au acționat în decembrie 1989 au locuit în unități militare ale MApN, MI și SRI. În aceste condiții, nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total și să ajungă o colonie jefuită de străini
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

To be or not to be

1 decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

ActiveNews a împlinit 5 ani! Mesajul Președintelui Academiei Române și al tuturor personalităților care au semnat în Cartea de Onoare

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

De ce s-au supărat americanii. Ce modificări aduse legilor justiției au provocat îngrijorarea Departamentului de Stat al SUA

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Geopolitica apropierii dintre Serbia ortodoxă și Turcia musulmană

De ce propunerea pentru revizuirea Constituției este blocată la Senat? Ce spun senatorii din comisiile care întârzie redactarea raportului

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

MÃRTURIA UNEI MAME. „Elena s-a născut și a suferit 9 ani”. La scurt timp după vaccinul antihepatic administrat în maternitate, fetița a intrat într-o stare vegetativă (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică

Dr. Pavel Chirilă, scrisoare deschisă pentru Iohannis, Dragnea și Grindeanu: Am vaccinat mii de copii și am vazut multe reacții adverse, unele foarte grave. Injectarea unei substanțe în trupul unui om fără acordul lui riscă să facă rău „în numele binelui”

HEXI PHARMA. Din 27 de dezinfectanți testați la Institutul Național de Cercetare „Cantacuzino”, cel puțin 18 au trecut testările bactericide, fiind declarați eficienți
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”

Cum a ajuns Clujul de la Călin Nemeș la Oana Mardare?

Nu te văd, golanule
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

S-a lansat o carte de neratat despre campania armatei române de cucerire a Odessei: Odessa - Gustul amar al victoriei, de Manuel Stănescu (EXCLUSIV)

Struți, capre și ulei sau Procesul unui judecător de la Curtea Constituțională la Ȋnalta Curte de Casație și Justiție (VIDEO)

Cine sunt cei 23 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că decesele au apărut „la persoane care au fost imunocompromise sau au avut alte co-morbidități”

Cum a devenit epidemia de rujeolă campanie de marketing pentru legea vaccinării

Ce să facem noi cu adevărul?

Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice

Fostul consultant NSA, Edward Snowden: Răspunsul la fenomenul „Fake news” NU este cenzura, ci ADEVĂRUL! Gândirea critică e mai importantă ca oricând

Colțul Anacronic: O scurtă istorie a cenzurii postrevoluționare
DIALOG cu sufletul deschis. Prof. Ioan Aurel Pop: Da, împrejurările de nesiguranță, de marasm, de impunere a dreptului forței din acest moment seamănă cu cele din 1938-1940! Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească

FILM DOCUMENTAR: Marxismul Cultural - plaga nevăzută care a corupt America și care amenință și România. Originea ideologiei promovate de fundațiile Soroș

Colțul Anacronic: Molotov și libertatea de expresie

Fondatorul Source Institute: „Țineți-i pe cei dragi DEPARTE de facebook”. O pledoarie care ne dă fiori

Top 10: Cele mai citite articole din 2016 de pe ActiveNews. Subiectele despre EDUCAȚIE, familie, sănătate au fost cele mai apreciate de cititorii noștri. Vestea cea bună face audiență
Povestea lui Nicolae, copilul care a învins cancerul. „Dumnezeu m-a ajutat! Dacă nu era El, nu ajungeam aicea” (VIDEO)

100 de ani de la bătălia de la Podul Jiului. Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus armatei germane: „Pe aici NU se trece”. Generalul Găvănescul: Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați decât de iubirea de țară

Așa am crezut și noi

O palmă de „europenitate” pe obrazul Timișoarei

7 măsuri pentru redresarea educației românești, propuse de economistul Bogdan Glăvan. Legalizarea homeschooling-ului și recunoașterea rolului părintelui ca primul și cel mai important educator al copilului

Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, discurs APLAUDAT minute în șir despre existența conștiinței de neam la români, pe vremea lui Mihai Viteazul. Ce au făcut ungurii ca „să se înspăimânte acești valahi și să nu se mai unească niciodată cu cei de peste munți”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)
Odihneste-te in pace parinte, ca mare slujitor cu har ai mai fost in marea trecere....
De ce raportați acest conținut?