Pe 10 august Biserica Ortodoxă face pomenirea: Sfântului Mucenic Lavrentie Arhidiaconul; Sfântului Sfințit Mucenic Sixt, episcopul Romei; Sfântului Mucenic Ipolit; Cuviosului Iron Filosoful din Alexandria. 

Sfântul Lavrentie a viețuit în secolul al III-lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecuției împotriva creștinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus și Agapitus. Pe când cei trei erau aruncați în temniță, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: „Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbești, Preasfințite, fără al tău arhidiacon?”. La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a răspuns: „Nu, fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului".


După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii și a împărțit banii săracilor.

În timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie i-a ieșit în cale și i-a strigat: „Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat”. După ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldați și somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Ca împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema șchiopii, orbii, bolnavii care se bucuraseră de banii dați de Lavrentie.

Cuprinși de furie, i-au cerut acestuia să se închine idolilor. A refuzat și, de aceea, a fost închis în temniță. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus și apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut și a primit și el botezul. S-a numărat și el în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credința în Hristos (fiind pomenit în ziua de 13 august).

După mai multe chinuri, a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Lavrentie le-a răspuns: „Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu Adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă și smerită” (Psalmii 50 :18). Pe când soldații întăreau focul, el i-a vestit împăratului: „Învață că acest jăratec mă răcorește, dar pe tine te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă!”. După ce a fost întors și pe cealaltă parte, a rostit o ultimă rugăciune: „Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porțile Împărăției Tale!”, iar apoi și-a dat duhul.

Primind pătimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. În iconografie, el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mână, cădind și înmiresmând Biserica lui Hristos.