Pe 10 ianuarie 1475, armata Sfântului Ștefan cel Mare a zdrobit corpul expediționar otoman, în bătălia de la Podul Înalt. Atunci, aproximativ 40.000 de luptători musulmani au pierit în luptă, aceasta fiind considerată cea mai grea înfrângere a unei armate islamice în fața uneia creștine, după cum informează descoperă.ro.

Conform aceleiași surse, armata otomană de atunci era echivalentul celor mai puternice armate ale lumii de azi, inclusiv americane, chinezești, rusești, etc. Istoricul George Damian, citând cronicile vremii, afirmă că turcii au trimis o armată formată din peste 100.000 de oameni pentru a-l învinge pe Ștefan cel Mare, în timp ce voievodul român a avut la dispoziție doar 40.000 de luptători, plus 5.000 de secui.

În fața amenințării otomane, Ștefan cel Mare a cerut ajutor la marile capitale occidentale, primind doar laude și încurajări. Pentru a ne face o idee asupra forțelor care se încleștau în bătălie, trebuie precizat că în lupte celebre, precum cea la Tannenberg sau războiul celor două roze, efectivele au fost de câteva mii de soldați, uneori chiar sub 10.000.

 


Iată ce spuneau cronicarii turci despre bătălia de la Podul Înalt:

De acolo, Suleiman pașa, mergând cu oastea aceea în Moldova și întâlnindu-se cu oastea moldovenească, tare s-au războit. Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era și obosită, căci tocmai ce îndurase greutățile expediției în Iskenderia. De aceea, neputând ține piept oștii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă și nimicită - Orudj bin Adil

Într-o zi, pe când turcii ședeau nepăsători și oastea era puțină și străină de locuri, acel afurisit simțindu-i nepăsători a venit asupra lor. Mulți dintre musulmani au murit acolo ca niște martiri - Așîk Pașa Zade

Dar moldoveanul nu s-a supus poruncii sultanului. După aceea, beilerbeiul Hadîm, luând oastea din Rumelia a trecut în Moldova. Acel afurisit, venind pe neașteptate și hărțuind oastea islamică, i-a atacat pe turci pe când aceștia umblau ca niște străini cu ochii legați. Mulți musulmani au murit ca niște martiri - Mehmed Neșri. (Sursa: „Cronici turcești privind țările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu și Mustafa Mehmet, via George Damian.)


După bătălie, într-o scrisoare trimisă cancelariilor occidentale, Ștefan cel Mare promitea că „pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru”.

„Către Coroana ungurească și către toate țările în care va ajunge această scrisoare, sănătate.

Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea.

De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman pașa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toți curtenii sus-numitului turc, și toate popoarele din Romania (n.r. fostul teritoriul bizantin), și domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui, și Assan beg, și Ali beg, și Schender beg, și Grana beg, și Oșu beg, și Valtival beg, și Serefaga beg, domnul din Sofia, și Cusenra beg, și Piri beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus-numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie.

De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru.

Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiți gata, fără întârziere.”

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.

Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei.