Pe 10 septembrie se împlinesc 30 de ani de la scufundarea, în anul 1989, navei de pasageri Mogoșoaia, care făcea curse regulate între Galați și Gridu (Tulcea). Nava a fost izbită violent de un convoi de barje bulgăresc, iar din naufragiu au scăpat cu viață doar 16 dintre cei 255 de pasageri.

Cei 16 supraviețuitori au povestit de-abia după Revoluție momentele de groază prin care au trecut din momentul în care cele două nave s-au ciocnit și până au fost salvați. Autoritățile comuniste au încercat cu disperare să țină catastrofa sub tăcere și au interzis, sub amenințarea pușcăriei orice fel de declarații legate de caz.

„Mogoșoaia a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat și s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte și contorsionate, pe un fundal de urlete de panică, disperare și groază.  Împingătorul bulgăresc a călcat efectiv peste nava-pasager românească, a prins-o și a băgat-o sub apă”, precizează un material documentar realizat de Liga Militarilor Profesioniști.

Abia la cinci zile după naufragiu, scafandrii militari de la Mangalia au reușit scoaterea la suprafață a epavei navei "Mogoșoaia”. Abia atunci au fost recuperate și cadavrele, prinse între fiarele contorsionate.

Se presupune că marinarii de pe "Petar Karamincev" sărbătoriseră ziua națională pe 9 septembrie și în dimineața de 10 septembrie erau un pic mahmuri. Compania de navigație Bulgaria River Fleet din Russe a fost acționată în instanță atât de rudele victimelor, cât și de compania românească proprietară a navei "Mogoșoaia", Navrom Galați. Instanțele au acordat despăgubiri modice și în 1993 Navrom Galați a deschis o nouă acțiune prin care a cerut reactualizarea daunelor la 1,12 milioane dolari. Procesul a trenat în instanțe. Inițial, comandantul împingătorului "Petar Karamincev", Gheorghi Petrov Anghelovschi, fusese arestat și a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

După două luni, pe fondul schimbărilor politice din România și Bulgaria, a fost eliberat. În 1993, ICCJ a acordat familiei fiecărei victime despăgubiri de la 30.000 la 80.000 de lei.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews