În Anul Centenarului, Televiziunea Trinitas, a Patriarhiei Române, oferă românilor 100 de lecții de istorie,pe care, timp de două zile pe săptămână, sâmbăta și marțea, le predă academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș- Bolyai din Cluj Napoca.

Astfel, academicianul Ioan - Aurel Pop continuă explicarea celor 100 de adevăruri istorice despre Marea Unire, cu episodul al zecelea.

În acest segment, profesorul Pop vorbește despre Mihai Viteazul și măsurile luate pentru românii din Transilvania.

„Mihai Viteazul însă e deosebit de Bathory, care într-adevăr s-a intitulat Principe al Ardealului, al Țării Românești și al Moldovei și se visa și el Restitutor Daciae, adică restaurator al Daciei. De ce: că erau umaniști. Suntem în perioadă umanistă. Ce a făcut umanismul: a imitat antichitatea. Și în antichitate pământul nostru nu se numea Romania ci se numea Dacia. Cu tendița lor de a arhaiza, pământul lor se chema Panonia, pămânul Bulgariei se chema Moesia și pământul nostru se chema Dacia. E o deosebire fundamentală între ideea de restituire a Daciei de către Bathory și Mihai Viteazul. 

Mihai Viteazul era domn român peste români, iar Bathory era un străin peste români. Asta e o deosebire fundamentală pe care au remarcat-o oamenii din epocă. Acum, oamenii astăzi, din dorința de a epata, de a surprinde sau din ignoranță spun că Mihai Viteazul a fost un condotier, un aventurier, a avut o conștiință românească extraordinară. Până la urmă nu sângele contează ci educația. Iar educația lui a fost de român. Și a avut conștiință de român indubitabil. Atât cât era atunci important să fii român.

Dar Mihai Viteazul are un merit extraordinar prin faptul că mergând din Țara Românească și având conștiință de român a făcut din Transilvania sau a încercat să facă o țară românească. Moldova nu avea nevoie. Moldova era o țară românească. Domnii ei o chemau Valahie și Țara Românească se chema Cealaltă Valahie pentru moldoveni. Iar polonezii numeau Moldova Valahia, iar Țara Românească Multana, fiindcă pentru ei era o Valahie aproape și cealaltă trebuia să aibă alt nume.

În schimb, intrarea lui Mihai Viteazul în Transilvania, chiar dacă Mihai n-a vrut să facă o Românie, n-a vrut să facă o națiune, că e prea devereme, n-avea cum să aibă în cap aceste idei, inconștient, intuitiv, a creat cadrul favorabil manifestării românilor din Ardeal. Când au intrat oștile lui Mihai Viteazul în Transilvania în octombrie 1599, când s-au văzut mișcări de sate și de populație românească, adică s-au răsculat valahii, un cronicar maghiar a scris o frază memorabilă: s-au ridicat valahii la luptă mânați de încrederea că au un domn din neamul lor. Asta n-a spus-o un român, a spus-o un străin observator care a văzut că românii dobândiseră încredere și forță știind că pentru prima oară la Alba Iulia, încoronat ca prinț, românii ziceau crai, pentru ei era ca un rege, s-a ridicat un domn din neamul lor.

Și Mihai Viteazul a mai luat niște măsuri, dincolo de cele generale pe care le-ar fi luat orice conducător politic și militar care ne duc cu gândul la sentimentele și la sămânța pe care el a lăsat-o. A declarat limba română limbă oficială în Transilvania, egală cu celelalte, pentru prima oară în istorie. A dat drept la pășunat turmelor din satele românești în hotarul satelor ungurești și săsești. I-a ridicat pe preoții români din iobăgie, din robotă, făcându-i oameni liberi, scutindu-i de robotă. Preoții catolici, pastorii protestanți erau oameni liberi. Preoții români, duminică când se duceau la slujbă, aveau palmele rupte de coarnele plugului. Și Mihai a zis că dacă preoții ceilalți sunt egali și nu sunt țărani dependenți și nu se duc să muncească pentru nobili, nici preoții români nu se vor duce. A ridicat ortodoxia între credințele recunscute, fără să le interzică pe celelalte. Din acest motiv, Mihai e un domn modern. A făcut biserică mitropolitană ortodoxă în Cetatea de la Alba Iulia. Și înainte de asta a pus Mitropolia Transilvaniei sub oblăduirea Mitropoliei Țării Românești, că Țara Românească avea elită românească cunoscută, cum fusese pe vremea lui Mircea cel Bătrân, de la a cărui trecere întru cele veșnice sunt acum 600 de ani. Vedeți cum trece mesajul și ștafeta de la unul la altul”.