ascultă articolul

După intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei (la 14/27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei), campania Armatei române din vara și toamna anului 1916 s-a încheiat cu un eșec, iar cea mai mare parte a teritoriului național, inclusiv Capitala, a fost ocupată de inamic.

Încă din momentul intrării în război, Armata română a fost nevoită să adopte simultan două forme de operațiuni militare: ofensiva în Transilvania și apărarea strategică a frontierei de sud. Modificarea planului de campanie, ezitările și neconcordanțele existente la nivelul comandamentelor superioare, erorile în evaluarea rezervelor strategice ale inamicului și ale aliaților au influențat în mod negativ cursul operațiunilor militare.

Campania Armatei române din anul 1916 a fost decisiv influențată de situația strategică, nefavorabilă în acel moment României, dar și de erorile grave operativ-tactice proprii, carențele grave de înzestrare, instruire și organizare la toate nivelele ierarhice. Totodată, România nu a primit din partea Antantei ajutorul material și sprijinul militar așa cum fuseseră stabilite prin Convenția din 4/17 august 1916.

Ofensiva din Transilvania, în urma căreia trupele române au ocupat Sibiul, Brașovul și alte orașe, a fost oprită la finele lunii august, ca urmare a atacului armatelor germano-bulgare pe frontul din sud.

În aceste condiții, Marele Cartier General a plănuit operațiunea de la Flămânda, prin care trupele germano-bulgare din sudul Dobrogei ar fi urmat să fie încercuite. Deși manevra s-a desfășurat cu succes, operațiunea a trebuit să fie întreruptă, deoarece Puterile Centrale concentraseră forțe însemnate în Transilvania, sub comanda generalului german Erich von Falkenhayn, începând ofensiva.

Forțele aduse pe frontul de sud au fost dirijate, din nou, pe frontul de peste Carpați, iar pe frontul din sud s-a organizat apărarea. Până la sfârșitul lunii octombrie 1916, trupele inamice au ocupat mare parte din teritoriul Olteniei și Munteniei. La est de Carpați, după lupte grele trupele inamice au fost oprite la Oituz, iar în sudul Transilvaniei, ca urmare a concentrării superioare inamice în trecătoarea Jiului, rezistența românească a fost înfrântă. În același timp, o altă grupare inamică a reușit să treacă Dunărea la Zimnicea.

În perioada 16/29 noiembrie — 23 noiembrie/6 decembrie a avut loc bătălia de pe Neajlov și Argeș, cunoscută și ca ''bătălia pentru București'', care a fost cea mai mare operațiune militară de pe frontul românesc din anul 1916. Misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, sosită în România în luna octombrie, a consiliat Marele Cartier General al Armatei române în vederea angajării ''bătăliei pentru București''. Planul de operațiuni pentru apărarea Capitalei a fost încredințat spre executare grupului de armate comandat de generalul Prezan. Insuficiența armamentului și lipsa de unitate în desfășurarea acțiunilor au dus la eșuarea planurilor ofensive românești, iar la 20 noiembrie/3 decembrie balanța victoriei a înclinat de partea trupelor Puterilor Centrale. În această situație, generalul Prezan a dat ordinul de retragere spre est.
După ce la 12/25 noiembrie regele Ferdinand părăsise Capitala, guvernul a părăsit, la rândul său, orașul, la 20 noiembrie/3 decembrie, plecând spre Iași, care devine de acum și până în noiembrie 1918 Capitala României. Marele Cartier General a fost strămutat la Bârlad. La 23 noiembrie/6 decembrie 1916 mareșalul german August von Mackensen, aflat în fruntea trupelor sale, a intrat în București.

''Pentru a nu ceda Capitala fără a se fi încercat apărarea ei, s-a hotărât să se dea o bătălie pe Neajlov și Argeș, destinată a fi o ''Marna română''. Începută cu succese promițătoare, ea s-a încheiat cu înfrângerea forțelor noastre. Autoritățile au părăsit Capitala, în care trupele Puterilor Centrale și ale aliaților lor au intrat la 23 noiembrie/6 decembrie'', amintește istoricul Florin Constantiniu în volumul ''O istorie sinceră a poporului român'' (Editura Univers Enciclopedic, București, 2002).

După pierderea Capitalei a urmat retragerea spre Moldova, teritoriu ce va deveni centrul rezistenței românești. Retragerea populației din Oltenia și Muntenia s-a făcut în condiții cumplite, descrise de I.G. Duca astfel: ''Spectacolul drumurilor era de nedescris: bărbați, femei, copii, bolnavi, schilozi, pe jos, în trăsuri, în căruțe, călări, umblau în ploaie, pe vânt, pe frig, pe ninsoare. Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor și îl târau după ei. Alții nu mai puteau înainta și cădeau sleiți de puteri și lihniți de foame de-a lungul șoselelor (...)''.

''Iarna 1916-1917 a fost iarna durerii, dar și a speranței. Muntenia și Oltenia ocupate, Moldova plină de refugiați și bântuită de o epidemie de tifos exantematic, aliatul rus din ce în ce mai nesigur se scufunda în haosul tulburărilor interne, care aveau să ducă la căderea țarismului (2/15 martie), iar, câteva luni mai târziu, la instaurarea regimului comunist-bolșevic (25 octombrie/7 noiembrie 1917)'', scrie istoricul Florin Constantiniu în volumul amintit.

Misiunea franceză condusă de generalul Berthelot a participat activ la acțiunea de reorganizare a Armatei române, retrasă în Moldova, și la elaborarea planurilor de operații în vederea desfășurării bătăliilor din vara anului 1917.