În vara lui 1917, August von Mackensen, supranumit "generalul de fier” anunța că în câteva zile va sărbători la Iași zdrobirea armatelor române. Mitul invincibilității germane avea să fie spulberat însă de eroismul și priceperea Armatei Române, se arată pe siteul istorie-pe-scurt.ro.

 

Redăm în continuare articolul de la sursa citată:

Sfârșitul lui 1916 adusese ocuparea a două treimi din teritoriul românesc de Puterile Centrale. Bucureștiul era stăpânit de inamici, guvernul se mutase la Iași iar frontul se stabilizase în sudul Moldovei. În octombrie 1916, în frunte cu generalul francez Henri Mathias Berthelot, a sosit o misiune militară aliată menită să ajute la reorganizarea Armatei Române. S-a izbutit pregătirea de luptă a 460.000 de oameni, cu o înaltă capacitate combativă și cu un ridicat moral. În vara lui 1917 Centralii au conceput un atac pentru a sparge linia română. Într-o primă fază au încercat să dea o lovitură decisivă. Văzând că nu le reușește au început să pună presiune constantă pe tot aliniamentul pentru a găsi un punct slab și a-l fructifica. Nici cu cea de-a doua metodă nu au reușit. În aceste condiții Marele Cartier General Român a conceput proiectul unei ofensive. Pe 8 iulie 1917, înainte de începerea operațiunilor, Alexandru Averescu, comandantul Armatei a 2-a, s-a adresat militarilor: "Ostași! A sosit momentul mult așteptat de toată suflarea românească, de voi însă de cu bună seamă mai mult decât oricine. Să reluăm lupta pentru a răsturna zăgazul urâcios dincolo de care se aud gemetele părinților, fraților, copiilor noștri sub apăsarea vrășmașului hrăpăreț. Nu uitați că reluăm lupta pentru cea mai dreaptă și cea mai sfântă cauză, și anume pentru izgonirea cotropitorilor din căminul nostru”.

Trupele lui Averescu dispuneau de 56 de batalioane și 14 escadroane, 448 de mitraliere, 228 de guri de foc de artilerie și 21 de avioane. Trupele germane și austro-ungare totalizau: 21 de batalioane de infanterie și 26 de escadroane de cavalerie înzestrate cu 252 de mitraliere și 141 de guri de foc de artilerie, care se sprijineau pe sistem de lucrări genistice. În după-amiaza zilei de 10 1917 cu câteva ore înainte de începerea desfășurării marii ofensive, regele Ferdinand a trimis Armatei o telegramă. "Mult așteptata zi a sosit, când după luni de repaus și refacere, iarăși puteți arăta dușmanului vitejia strămoșească. Porniți la luptă cu brațul oțelit, cu inima sus, cu sufletul plin de dorul de biruință, purtați drapelele înainte. Alungați dușmanul din pământul strămoșesc, fiți plini de vitejie, plini de toate virtuțile ostășeșeti”. În zorii lui 11 iulie, la ora 03.50 s-a dezlănțuit ofensiva română cu un entuziasm indescriptibil. "Nu-i mai putea opri nimic. De mult așteptaseră ei ora asta. Făcuseră cel din urmă legământ cu inima lor și se duceau senini la jertfă. Veneau amenințători ca valurile neoprite” (Mihail Sadoveanu). Divizia 3 infanterie a rupt frontul inamic, iar un corp de armată rus alături de Divizia 15 infanterie, au cucerit vârful Momâia.

Satul Mărăști era puternic fortificat și imposibil de cucerit printr-un atac frontal. Din acest motiv, s-a procedat la un masiv bombardament de artilerie. Prin grele lupte, pe 19 iulie bătălia de la Mărăști a luat sfârșit. Victoria trupelor române a fost plătită cu prețul a 1469 de morți și 3052 de răniți. Importanța biruinței de la Mărăști a fost elogiată de Alexandru Averescu, comandant care a fost alături de trupele sale pe câmpul de luptă: ”Poporul României trebuie să-și întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, când pentru prima dată, armata sa tânără, care-și primise botezul cu doar 40 de ani înainte la Grivița, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înțeles al cuvântului, adică victorie ofensivă și definitivă”. La rândul său, Mihail Sadoveanu nota: ”Bătălia de la Mărăști va trece în istoria noastră ca o operă serioasă și solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută și s-a executat după planul inițial. Cel din urmă soldat a știut unde merge și și-a făcut datoria. Artileria a dovedit o preciziune înspăimântătoare. Ofițerii germani prinși au trebuit să se plece, arătându-și toate omagiile”.

Victoria obținută de Armata a 2-a la Mărăști a avut ca urmare schimbarea direcției de ofensivă a Armatei a 9-a germane, comandată de von Mackensen, proiectată inițial să se desfășoare între Siret și Prut. Acesta a ocupat doar valea Putnei, deplasându-și în zona Focșani forțele de care dispunea pentru zona Nămoloasa. În acest fel, von Mackensen nu a mai avut răgazul necesar să grupeze toate forțele armatei sale. La Mărăști Armata Română a obținut o strălucită victorie, străpungând trupele inamice pe o adâncime de 20 de km., pe un fornt de 30 de km. lungime. Au fost eiberate 30 de localități și au fost capturați: 23 de ofițeri, 2.746 de soldați, 40 de tunuri, 30 de mortiere și 22 de mitralire.