La 11 septembrie 1877, a avut loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independență a României, informează Istoria Zilei.
 
După o eroică încleștare, trupele române ocupă puternica redută Grivița I. Au cazut în luptă maiorul Gheorghe Șonțu, căpitanul Valter Mărăcineanu și aproape 800 de soldați. Bătălia de la Plevna a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse și cele turcești, în timpul Razboiului pentru Independenta Roamaniei (1877 – 1878). Inițial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna și puternicul sistem de fortificații din jur a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor.

În aceste condiții, la 31 iulie, comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece Dunărea și se angajează în operațiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldați, 7.170 de cai și 110 tunuri (circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate). Rușii aveau și ei la Plevna 52.000 de soldați și 316 guri de foc. Forțele otomane au fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri. Conducerea operațiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna, a fost încredințată domnitorului României, Carol I, șef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov.
 
Atacul asupra Plevnei a început prin focuri de artilerie care au durat câteva zile (26 august/7 septembrie — 30 august/11 septembrie), iar la 29 august/10 septembrie Consiliul de război, la care au participat domnitorul Carol I, marele duce Nicolae I, împăratul Alexandru al II-lea și șefii de stat major, a hotărât declanșarea atacului la 30 august/11 septembrie. În dimineața zilei stabilite a fost executat foc de artilerie până la amiază, iar la orele 15.00 a fost declanșat atacul general. Corpurile de armată rusești, cu toate că au dus atacuri violente, au fost respinse. De cealaltă parte, Detașamentul Imeretinski a reușit cucerirea a două redute, însă nu a fost sprijinit de forțele de rezervă și a fost respins, precizează Radio România Cultural.

Primele trei atacuri succesive ale Diviziei 4 au fost respinse, însă cea de-a patra ofensivă, susținută de două batalioane din Corpul 9 armată rus și de efective ale Diviziei 3 infanterie române, a dus la cucerirea redutei Grivița 1. Pe fondul desfășurării atacului, s-a observat că de fapt reduta Grivița avea în spate încă o redută, fiind vorba de două redute Grivița. Cucerirea acestui obiectiv nu a rămas fără urmări, forțele otomane lansând în cursul nopții câteva contraofensive pentru recuperarea redutei, însă forțele române s-au apărat eroic. Cucerirea redutei Grivița 1, singurul succes înregistrat în acea zi sângeroasă de sfârșit de august, a fost plătit de Divizia 4 cu 1.327 de morți și răniți, din care 27 erau ofițeri, menționează volumul ”Istoria Militară a Românilor”. Potrivit sursei citate, succesul privind cucerirea Grivița 1 a fost oglindit de presa vremii, amintim cu acest prilej ziarul România Liberă, care titra la 3/15 septembrie 1877: „S-au luptat ca niște lei copiii Carpaților”.