Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuței, din ținutul transilvan al Năsăudului într-o familie de creștini ortodocși. Despre copilăria lui ne-au rămas puține cunoștințe; se știe doar că Sfântul era fruntaș în comună și cunoscător de carte, fusese jude și colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului și a Sălăuței.

Încă din tinerețe, pentru virtuțile sale și pentru curajul său a făcut parte dintr-un regiment militar al împărăției de la Viena. De aici, amânându-i-se eliberarea, a plecat din oastea stăpânilor săi de altă credință și s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăției, s-a refugiat în Munții Țibleșului, în Maramureș și în Țara Chioarului. În acest surghiun s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu pentru sine și pentru semenii săi aflați în suferințe și în umilințe de tot felul.

Nevoințele sale s-au înmulțit și mai mult când a fost prins de cei rău credincioși și a fost închis câțiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu, unde credința ortodoxă a strămoșilor săi era amenințată de uniație. Astfel că, neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtășirii și spovedirii lui de către un preot unit.

Credința sa în Dumnezeu și dorința sa de dreptate și de adevăr nu l-au părăsit niciodată. Pentru aceasta în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alți fruntași, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare.

Împreună cu alți români, el însuși a fost la Viena unde s-a încheiat pactul cu guvernul și li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ținutul Năsăudului vor avea mai multe înlesniri și nu vor fi siliți să-și lepede credința ortodoxă.

Întors acasă și așteptând roadele înțelegerii, fericitul Atanasie și-a dat seama că nu s-a ținut seama de dorința românilor și a început să se opună pe față încercărilor de convertire la Biserica papală.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit ,,La mocirlă”, era organizată sfințirea drapelelor de luptă și depunerea jurământului de către nouă companii ale regimentului de graniță nou înființat. Generalul Bukov, trimis de Curtea din Viena să urmărească și să grăbească în Ardeal trecerea românilor la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni și să fie de față la sfințirea steagului, fiind însoțit de episcopul unit.

În acele momente de grea încercare pentru creștinii ortodocși, când militarii erau pregătiți pentru depunerea jurământului, în față a ieșit, călare, ,,moș Tănase Todoran”, atunci în vârstă de 104 ani, și le-a rostit grănicerilor români o cuvântare. Printre altele le spunea: ,,De doi ani noi suntem grăniceri și carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi, cum ni s-a făgăduit!… Și apoi așa nu vom purta armele, ca sfânta credință să ne-o batjocorească! Jos armele!”.

Cuvintele înflăcărate ale evlaviosului bătrân au dat roade în inimile ascultătorilor săi și astfel, soldații care urmau să depună jurământ de credință față de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos.

Nu mult după aceea, stăpânirea a făcut cercetări pentru ca Sfinții mărturisitori să fie pedepsiți. Din aceasta pricină, la 12 noiembrie 1763, pe același platou din Salva a avut loc schingiuirea apărătorilor credinței strămoșești și a libertăților poporului ro-mân. Binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, ,,pentru că i-a reținut pe oameni de la unire și de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”.

Împreună cu el și-au aflat sfârșitul mucenicesc și alți trei credincioși: Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu. De asemenea, alți nouăsprezece creștini ortodocși au fost bătuți cu vergi, mulți dintre ei murind sub lovituri. Capetele Sfinților martirizați au fost ridicate în pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăți din trupurile ciopârțite au fost așezate la răspântii de drumuri.

În astfel de chinuri s-a săvârșit vrednicul de pomenire Sfântul Mucenic Atanasie, vărsându-și sângele pentru credința strămoșească și pentru drepturile fraților săi români din Transilvania. De atunci și până astăzi, cinstirea nevoințelor lui și a celor pătimitori împreună cu el se face neîntrerupt în sufletele ortodocșilor năsăudeni.