Sfântul Maxim s-a născut într-o familie de aristocrați, în jurul anului 580. În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani funcția de secretar la curtea imperială, iar în jurul anului 614 a părăsit curtea imperială și a intrat în monahism la Mănăstirea Chrysopolis, în apropiere de Constantinopol.

Din cauza invaziei persane din 614, a plecat în Africa, unde l-a cunoscut pe Sofronie, viitorul patriarh de Ierusalim, care începuse în Cartagina lupta împotriva ereziilor monoteliste și monoenergiste, apărute de ceva timp în Imperiu. În această perioadă, Sfântul Maxim a scris primele sale opere teologice.

În perioada în care a stat în Cartagina, erezia monotelistă a luat amploare. Susținută de împăratul Heraclie și de alți oameni politici din Constantinopol ca o formulă de împăcare cu grupările necalcedoniene, erezia fusese îmbrățișată chiar și de patriarhul Sergie I și de succesorul acestuia, Pyrrhus, fost stareț la Mănăstirea Chrysopolis, după plecarea lui Maxim.

Văzând că Biserica este tulburată de erezia monotelistă (care mărturisea o singură voință în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a dus la Roma, unde l-a convins pe Sfântul Martin, papă al Romei, să convoace un sinod local care să-i condamne pe eretici. La sinodul convocat de papa Martin I, din anul 649, au participat 105 episcopi care au semnat actul sinodal de condamnare a monotelismului.

În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susținător al monotelismului, Sfântul Maxim a fost arestat și trimis în exil în Tracia. Papa Martin I a fost arestat și el fără a fi judecat, dar a murit în drumul spre Constantinopol. După câțiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol și întemnițat acolo. A trecut la Domnul pe 13 august 662, luptând până la sfârșit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii.

Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta a fost posibilă și aducerea moaștelor sfântului de la Lazica la Constantinopol.