ascultă articolul

În urma cu 150 de ani, Alexandru Ioan Cuza părăsea România după șapte ani de domnie, împreună cu soția și cei doi copii. Domnitorul era obligat să abdice de la conducerea statului român de o coaliție formată din liberali și conservatori, în primăvara lui 1866. Lui Alexandru Ioan Cuza i se imputau din partea unora lentoarea reformelor, din partea altora duritatea acestora. Domnitorul a fost arestat noaptea în Palat, urcat cu familia și copiii în trăsură, duși la Predeal iar de acolo la Brașov. Alexandru Ioan Cuza a urmat drumul poștalionului spre Sibiu, Deva, Coșava, Lugoj și Timișoara, cel mai estic punct feroviar al Europei.

Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad. Cuza a participat activ la revoluția din 1848, când a fost și arestat vremelnic. La 10 ani de la revoluția pașoptistă, era ministru de război al Moldovei sub domnia lui Grigore Ghica. În 1859, Alexandru Ioan Cuza avea să fie ales atât domn al Moldovei, cât și al Țării Românești, consființind unirea celor două principate. A rămas în istorie ca prim domnitor al Statului Național România, pentru crearea primei constituții a României și elaborarea Codului Civil și Codului Penal. Sub conducerea sa a fost instituită obligativitatea învățământului primar și s-au înființat universitățile de la Iași și București. Tot sub domnia lui Cuza a fost creată armata națională.

În drumul către exil, Alexandru Ioan Cuza a făcut ultimele opriri pe pământ românesc în Timiș. A trecut prin Coșava și s-a oprit o noapte la Lugoj, la Hanul Poștei. A doua oprire a fost la Timișoara, unde a rămas pe 7 și 8 martie 1866 și a avut întâlniri cu fruntașii bănățeni ai Mișcării Naționale. Alexandru Ioan Cuza a încercat să revină în țară din exil, însă fără succes. Pe clădirea hanului timișorean Trompetistul, unde a poposit domnitorul român, se află astăzi o placă memorială care evocă ultimele sale zile pe pământ românesc.