17 decembrie 1989. Românii încep să cadă sub gloanțele celor trimiși să-i reducă la tăcere. Chiar frații lor.

Astăzi, povestea morții lui Radian Belici, care în 1989 avea 32 de ani, era pompier și avea un copil. Ucigașii i-au retezat viitorul cu o rafală de mitralieră, refuzându-i până și înmormântarea creștinească. A fost ars în crematoriul Cenușa de la București. Pe ascuns.

Cităm din cartea "Revoluția din Timișoara așa cum a fost", scrisă de revoluționarul Marius Mioc.

Povestește Natalia Belici, soția: În după-masa de 17 decembrie, pe la ora 16, am ieșit la plimbare cu soțul și fetița. La hotel Timișoara am văzut mulți manifestanți și o fată cu capul spart și plină de sînge. Radian mi-a spus: "du-te acasă cu fetița, că vin și eu”.

Am lăsat fetița acasă și m-am întors înapoi. Cînd să ies din bloc vecinii mi-au spus că în Piața 700 este un tînăr împușcat. Am avut presimțirea că este vorba de soțul meu.

Cu vecina Ispas Viorica am plecat spre 700. Oamenii de acolo spuneau să plec că se împușcă, dar eu le-am zis că-mi caut soțul. M-au întrebat cum arată și cum e îmbrăcat. Le-am spus că e într-o geacă de piele și are părul creț. Oamenii mi-au spus: uitați, sînt creierii pe jos. Pe jos erau urme de creier și sînge

M-am dus la spitalul de ochi, unde aflasem că a fost transportat soțul. L-am găsit întins pe o banchetă și acoperit cu un cearșaf. I-am spus unei doctorițe să-l scape, că am o fetiță de crescut, dar ea mi-a spus că e mort, nu mai poate face nimic.
Am plecat spre casă ca să aduc niște vecini cu care să ridic cadavrul. Cînd am ieșit m-am întîlnit cu un coleg de serviciu, Dumitrache Nicu, care mi-a spus că o să-l ia el pe Radian. Însă doctorii anunțaseră deja Medicina Legală și nu i-au dat voie lui Dumitrache să-l ia.

Eu am telefonat la socri și le-am spus să vină în oraș că s-a întîmplat ceva cu Radian. În jumătate de oră au venit, dar la spitalul de ochi nu le-au dat voie nici să-l vadă (doctorii ziceau că strică liniștea bolnavilor și să venim mîine dimineață că atunci o să ni-l dea acasă).

Toată noaptea am auzit cum se împușcă. Dimineața la ora 6 ne-am dus la spital, unde ne-au spus să vorbim la Pompele Funebre, să nu-l ia la Morga spitalului județean că atunci durează mai mult ieșirea.

Ioan Mădulărescu, martor ocular:

În 17 decembrie 1989 în jurul orei 16,30-17 mă aflam printre demonstranți împreună cu Vlad Elisabeta. Mergînd spre Piața Libertății pe străzi laterale am ajuns în colț la gostatul de vizavi de restaurantul de la Casa Armatei. Ajuns în colț am fost somat de un militar (soldat) tînăr, de 1,65-1,70 înălțime, cu ten albicios, slab, fără mustață, tuns scurt care ne-a spus: "înapoi că vă împușc!” și a tras în sus. Soldatul avea accent de moldovean. Ne-am întors și ne-am îndreptat spre Piața 700 (făcînd un ocol). Cînd am ajuns în dreptul colțului spitalului militar cu oncologia am văzut că acel militar care ne-a somat stătea cu fața spre noi și trăgea. După cîțiva pași l-am văzut căzut la pămînt lîngă un copac pe un tînăr brunet cu fața stropită de sînge și doi bărbați încercau să îl ridice în poziția șezînd. Am aflat ulterior că pe rănit îl chema Belici Radian. Rănitul a fost transportat la spitalul oftalmologic. Menționez că în momentul cînd s-a tras asupra lui Belici R. în piața 700 nu era nici un fel de manifestație, nu se strigau lozinci, deci nu înțeleg motivul pentru care s-a tras.