17 mai: Sfântul Apostol Andronic și soția sa, Iunia
Sfântul Andronic a fost unul din cei șaptezeci de apostoli și era rudă cu Sfântul Apostol Pavel.
Sfântul Andronic L-a propovăduit pe Mântuitorul Iisus Hristos și a luptat împotriva închinării la idoli. Hirotonit episcop al Panoniei, fără a avea reședința episcopală într-un oraș anume, călătorea și propovăduia în întregul ținut.
Despre el menționează Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos (Romani 16, 7).
Sfântul Andronic și Sfânta Iunia vindecau pe bolnavi și izgoneau pe demoni, reușind să-i convertească pe mulți păgâni la creștinism și să alcătuiască multe comunități bisericești. Amândoi au luat cununa muceniciei.
În secolul al V-lea, în timpul împăraților Arcadius și Honorius au fost descoperite moaștele Sfinților Andronic și Iunia într-o periferie a Constantinopolului, în Evghenia, în partea de răsărit. Mai târziu, pe acest loc a fost zidită o biserică în cinstea mucenicilor.
TROPAR:
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Cuvioșilor Nectarie și Teofan.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tricolorul, Basarabia și Bucovina, interzise în școlile din România. Turnătoria, încurajată ca pe vremea Securității. Războiul Institutului ”Elie Wiesel” cu lumea. Unde au dispărut românii?
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
Soroca, cetatea construită de Ștefan cel Mare, a fost restaurată - VIDEO
”Tabula Traiana”, mesajul scris în piatră al Împăratului Traian, rezistă pe malul Dunării de aproape 2.000 de ani
Pompiliu Diplan și Marian Dumitru dezbat scurt și la obiect Istoria Evreilor. Holocaustul: noua materie obligatorie pentru elevii români - Emisiune Starea de Libertate - Calea Neamului. VIDEO
Viața jertfitoare a frumoasei ”teroriste” Justina Constantinescu, soția preotului-martir Ioan executat la Jilava, susținătoarea Haiducilor Muscelului, mama ”teroristei” Iuliana Preduț și bunica Justinei Libertatea, născută în închisoare (+17 Aprilie 1983)
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: Constantinopol Panonia
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)