Fecioară extrem de frumoasă, Sfânta Hristina a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăratului Deciu, persecutor al creștinilor. La vârsta de 16 ani, pe când venise vremea căsătoriei, a fost prinsă de păgâni în Lampsac (cetate a Elespontului, pe țărmul răsăritean al Mării Marmara), în timpul schingiuirii publice a mărturisitorilor creștini Dionisie, Andrei și Pavel de către guvernatorul Opidim, care, cu puțin timp înainte, îl omorâse pe Sfântul Mucenic Petru prin tragere pe roată și tăierea capului.

Prinzând-o, guvernatorul cetății a întrebat-o dacă este creștină și a îndemnat-o să aducă jertfă publică zeilor păgâni, amenințând-o că, dacă refuză, va fi batjocorită cu rușine și arsă de vie în foc. Hristina și-a mărturisit cu mult curaj credința în Dumnezeul creștin și a condamnat fățiș închinarea la idoli. Pentru a o pedepsi, guvernatorul a dat-o pe mâna a doi desfrânați care s-o violeze. Aceștia au dus-o la casa lor însă, când au început să-și pună în aplicare misiunea, au fost miraculos loviți de neputință fizică, nereușind nimic. La miezul nopții, un înger a strălucit în odaie, făcându-i pe cei doi să cadă ca morți de frică și salvând-o, astfel, pe sfânta fecioară de supliciul la care aceștia încercaseră să o supună. Venindu-și în fire, bărbații și-au cerut iertare și stăruiau în fața ei să se roage lui Dumnezeu pentru dânșii ca să nu-i ajungă vreun rău. Sfânta Hristina le-a zis să nu se teamă, dar să nu se mai apropie de ea, fiindcă îngerul trimis de Dumnezeu să o păzească putea să-i omoare.

A doua zi, fiind scoși din închisoare mărturisitorii Dionisie, Andrei și Pavel, la schingiuirea cărora fusese prinsă și Sfânta Hristina, aceștia au fost aduși din nou în fața guvernatorului, care i-a îmbiat pentru ultima dată să tăgăduiască credința creștină și să aducă jertfă idolilor păgâni. „Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l știm, nici n-am cinstit vreodată pe alt dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos", au răspuns cei trei mucenici. Atunci, guvernatorul a dat poruncă să fie bătuți de soldați și, apoi, dați pe mâna poporului furios, care abia aștepta să-i ucidă cu pietre.

În acest timp, Sfânta Hristina, care fusese eliberată de înger din sechestrul celor doi desfrânați, aflând de mucenicia sfinților Dionisie, Andrei și Pavel, a alergat afară din cetate, unde aceștia erau bătuți cu pietre, și a cerut cu lacrimi în ochi să moară și ea pentru Hristos. Guvernatorul a dat poruncă soldaților s-o scoată din mijlocul mucenicilor și s-o omoare cu sabia.   

Astfel, acești sfinți mucenici, luptându-se împreună împo­triva diavolului, a lumii și a lui Opidim ighemonul (guvernatorul), s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorâți atunci: Sfântul Petru cu felurite chinuri; Sfinții Dionisie, Andrei și Pavel, cu pietre; iar Sfânta fecioară Hristina, cu sabia. Acestea s-au săvârșit în Lampsac, pe vremea împărăției lui Deciu.

Tot astăzi sunt prăznuiți și Sfinții Mucenici Eraclie, Paulin și Venedim. Aceștia erau cetățeni ai Atenei, unde au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe toți păgânii să se depărteze de idolatrie și să se boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Din acest motiv au fost prinși și predați stăpânitorului Atenei. Cercetați fiind, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimțitoare și lucruri făcute de mâini omenești. În consecință, au fost torturați în multe feluri, la final fiind aruncați într-un cuptor încins, unde și-au aflat sfârșitul pământesc, dar au primit cununile veșnice ale muceniciei.