Deja trecuseră trei zile de la startul evenimentelor ce vor fi numite mai târziu, Revoluția Română din 1989. La Timișoara, apăruseră deja primele victime, primii decedați, dar și cei care au fost duși la crematoriul Cenușa din București pentru a fi incinerați.

De data aceasta prezentăm un fragment din filmul realizat de Mihai Tatulici, în 1991, în care Lazăr Boran povestește ce s-a întâmplat la ELBA, prima fabrică din Timișoara unde s-a intrat în grevă, pe 19 decembrie.

Transcriere înregistrare:

0:00 Lazăr Boran: Prima fază în ELBA [întreprinderea Electrobanat, aflată lîngă gara de Nord, prima întreprindere care a intrat în grevă în timpul revoluției], dacă bine-mi amintesc, a venit primarul Moț. N-aș putea să spun, la o jumătate de oră sau la o oră, a sosit și Radu Bălan [prim-secretarul PCR Timiș]. Moț și cu Radu Bălan au fost, au fost, au chemat șefii de secție în sus, la sala de ședințe, consiliul de administrație, mă rog, nu era atunci consiliu de administrație, și împreună cu conducerea ELBA au încercat, au încercat să lămurească oamenii să intre în secție. Bine înțeles că oamenii nu au intrat în secție și în acest caz, mai mult au cerut să coboare jos directorul împreună cu Radu Bălan. Mi-amintesc și acum un fapt, hai să zic așa, simpatic, Radu Bălan a fost urcat pe un bidon din acesta metalic de vreo 200 de litri. S-a urcat pe acel bidon, fără prea multe, că așa au vrut femeile, în sfîrșit, fără prea multă, mă-nțelegi, fără să opună hai să zic o rezistență, și a încercat să vorbească oamenilor. Bineînțeles fără succes, pentru că oamenii din momentul acela, eu consider, o părere personală, că știau ce doresc. Mai mult, s-a auzit în jurul întreprinderii un huruit de aceste taburi. Huruit pe care oamenii îl știau din oraș. La început a fost un număr de vreo 2 sau 3 taburi care nu au venit la poartă, la porțile întreprinderii, ci s-au oprit undeva în zona gării sau în spate pe la piață, dincolo de Bega. În acest moment oamenii au cerut, unii ieșind afară și văzînd, au cerut ca să fie retrasă armata din jurul întreprinderii. Radu Bălan, în momentul acela, s-a îndreptat spre poarta doi, a cerut un pahar de apă din care, portăreasa i-a adus un pahar de apă, a băut o jumătate din pahar și a solicitat legătura telefonică, că nu se putea vorbi de pe alte telefoane decît numai acela, a solicitat legătura telefonică la dînsul la birou. O doamnă, Irina, îmi scapă numele acum, oricum, „da, da, am înțeles”, eram lîngă dînsul la un metru, care am înțeles că era secretara dînsului i-a spus că-i poate… De fapt solicitase legătura cu șeful. N-am înțeles cine a fost în prima fază acest șef. A zis, doamna respectivă a zis „imediat”. Se auzea foarte tare în telefon, deci convorbirea pe care o avea Radu Bălan cu doamna, a zis „imediat”. N-a durat cîteva secunde și i s-a dat legătura. L-a salutat cu un „să trăiți” pe această persoană și a cerut, „tovarășe general”, cam așa ceva s-a exprimat, „dar vă rog foarte mult să dați dispoziție să se retragă armata”. Ceea ce a urmat discuția, care a durat, să zic așa, vreo 2-3 minute, nu pot să v-o redau toată pentru că nu am prins decît frînturi de frază. Dar am înțeles din discuția avută că era vorba despre generalul Coman. În momentul cînd a închis telefonul, apropo, înainte de a închide telefonul am înțeles că-i va trimite un general, nu am reținut, n-am reținut numele generalului care urma să fie trimis în întreprindere. În momentul cînd a închis telefonul, Radu Bălan a ieșit în curte la oameni, oamenii așteptau un răspuns bineînțeles de la el, și s-a exprimat cam în felul ăsta: „Din păcate, nu vă mai pot ajuta cu nimic, conducerea județului în prezent nu o mai dețin eu și singura mea rugăminte ar fi să nu ieșiți în stradă pentru că o să vă împuște”, sau cam așa ceva, nu, probabil o frază aproximativă. 

Sursa - Marius Mioc.