Cuvântul care urmează este o epistolă scrisă de Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Cuvioasei Macrina, și trimisă către Olimpie monahul, dar mulțimea celor zise covârșește hotarele epistolei și se întinde spre povestire și spre scriere de viață:

Frate Olimpie,

Laboratorul ImunoMedica


Îți aduci aminte de vorbirea care am făcut-o între noi, când te-am întâmpinat în Antiohia și când ai voit să te duci la Ierusalim pentru închinare la Sfintele Locuri? Atunci, pornindu-se între noi multe cuvinte - căci priceperea ta a dat pricini acestora -, a venit vorba și despre aducerea aminte a petrecerii celei îmbunătățite a fericitei Macrina, a cărei povestire nu-și avea deplină adeverire din auzire de la alții, ci din însăși iscusirea și cercetarea ei, fiindcă aceasta a fost sora mea, născută cea dintâi din aceiași părinți. Deci, fiindcă și tu ai judecat a fi spre câștig sufletului această povestire, ca să nu se uite viața ei și să se ascundă cu tăcerea, ca o nefolositoare, aceasta care s-a suit la săvârșirea faptelor bune prin pustnicie și nevoință, pentru aceea socotesc că este bine a mă pleca îndemnării tale și a povesti viața ei cu puține și scurte cuvinte, făcând povestirea scurtă și nemeșteșugită.

Această fecioară a fost numită de părinții noștri Macrina. Acesta era numele care îl avea la arătare, dar ea a avut și alt nume într-ascuns, cu care a fost numită printr-o vedenie dumnezeiască, mai înainte de a se naște. Pentru că maica noastră Emilia era foarte îmbunătățită și dorea să-și păzească fecioria și să-și petreacă viața fără prihană, dar, pentru că a rămas orfană de tată și de mamă și era foarte frumoasă, mulți se îndemnau s-o ia de soție, și dacă nu s-ar fi măritat de bunăvoie cu vreun bărbat, s-ar fi primejduit să pătimească vreun lucru de silă și s-o răpească vreunul din cei ce erau răniți de frumusețea ei. Pentru aceasta a primit să-și ia bărbat pe cel mai cinstit cu viața, adică pe tatăl nostru, Vasile, ca să aibă păzitor al vieții și al întregii ei înțelepciuni. Drept aceea, când a venit vremea ca maica noastră să nască, a văzut în somn că purta în mâinile sale pe această pruncă, fiică a ei, și i s-a arătat un om preaîncuviințat, care a numit-o Tecla. Zic Tecla, aceea care are mare laudă între fecioare! Și după ce preaîncuviințatul acela a numit de trei ori pe pruncă Tecla, s-a făcut nevăzut, dând ușurință maicii noastre ca s-o nască. Iar mama, după ce s-a deșteptat, îndată a născut pe sora noastră.

Deci, numele acesta al Sfintei Tecla, sora noastră îl avea în ascuns; însă eu socotesc, că preaîncuviințatul acela, care s-a arătat maicii noastre, nu avea de gând să povățuiască pe maica noastră să o numească Tecla; ci ca mai înainte să arate prin numele Teclei, viața surorii noastre și asemănarea voirii pe care o avea împreună cu fecioara Tecla.

Și după ce Macrina a trecut de vârsta pruncească și s-a făcut îndemânatică a învăța acele științe pe care le primește firea copiilor, a sporit în învățăturile cele bune pe care părinții săi au voit să i le dea. Maica noastră se sârguia s-o învețe cuvintele Sfintei Scripturi cele de Dumnezeu insuflate și cele ce sunt potrivite pentru vârsta copiilor, dar mai ales înțelepciunea lui Solomon, și altele câte ajută la obiceiurile cele bune ale vieții. Încă și cuvintele Psaltirii erau învățătura Macrinei, pe care le zicea la timp potrivit, adică atunci când se scula din somn, când începea vreun lucru, când îl isprăvea, când mânca pâine și când se scula de la masă și când se culca. Și totdeauna psalmii lui David îi avea în gură ca pe o bună însoțire.

Cu aceste învățături și cu altele asemenea, Cuvioasa Macrina creștea cu vârsta. Și după ce a învățat să facă și lucrul sfințit de mână, a împlinit vârsta de l2 ani, în care începe a străluci floarea tinereții. Pentru aceea și era vrednică de minune; căci deși frumusețea ei era ascunsă și nu se vedea, cu toate acestea nu s-a tăinuit, ci se socotea cum că Macrina avea acel fel de frumusețe, cum în toată patria ei nu se mai afla alta asemenea. Deci mulți tineri alergau la părinții noștri și o cereau lor de soție. Iar tatăl nostru, fiind înțelept și vrednic a judeca socoteala și așezarea cea bună a oame­nilor, a ales un tânăr de neam bun, iscusit la învățătură și strălucit la întreaga înțelepciune, și a hotărât să o însoțească cu acela pe tânăra noastră soră Macrina, după ce va veni în vârstă. Pentru aceasta, tânărul acela trăgea nădejde că avea să ia pe Macrina de soție și, ca niște arvună, dădea tatălui nostru iscusința pe care o avea în cuvinte, apărându-se și sprijinindu-se cu dânsele față de cei ce-l nedreptățeau. Cu toate acestea, moartea i-a curmat aceste bune nădejdi, răpindu-l din viața aceasta în vremea tinereții lui.

Fecioara Macrina știa și ea de făgăduința făcută de tatăl nostru, ca să o mărite după dânsul. Și de vreme ce acea hotărâre s-a împiedicat prin moartea tânărului, ea a socotit hotărârea tatălui ei ca și nuntă; și a judecat potrivit în mintea ei să rămână de aici înainte supusă nunții aceleia și a doua oară să nu se mai mărite. De aceea, când părinții îi ziceau despre nuntă, fiindcă mulți o cereau pentru frumusețea ei, ea le răspundea că era lucru necuviincios și afară de lege, ca să nu primească nunta care s-a hotărât mai întâi de tatăl ei și să mai caute altă nuntă, de vreme ce oamenilor le este hotărâtă o nuntă, o naștere și o moarte. Și întărea că bărbatul cu care s-a logodit, după hotărârea părinților ei, nu a murit, ci numai s-a dus și este viu întru Dumnezeu pentru nădejdea învierii; deci ar fi necuviincios lucru a nu păzi credința și întreaga înțelepciune a mirelui ei, care s-a dus.