21 decembrie 1989 - ULTIMUL MITING. ”Deșteaptă-te, Române!” în DISCURSUL lui Ceaușescu. Ce a declanșat PANICA din Piață?
Pe 21 decembrie se împlinesc 36 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.
Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.
Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social. Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu. De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.
După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul "Cronologia eșecului", din 19 aprilie 2004. Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: "Vin în sediu" ( manifestanții care fugeau - n.n.), iar altcineva zice: ”A dat unul cu ceva!”. O altă interpretare a vorbelor care se aud este "Trage cineva". Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. "Stați liniștiți la locurile voastre", celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.
La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: "În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru. De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României". Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor. Ceaușescu spune că "acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România".
Mai mult, Ceaușescu citează din "Deșteaptă-te, Române!", cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: "Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ".
Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: "Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România". Apoi subliniază "și aici", că "vom face totul" pentru "apărarea suveranității și integrității țării".
Ceaușescu încheie discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor, a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile". Mitingul se încheie la 12:51.

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Putin îi dă dreptate lui Trump în privința Groenlandei - VIDEO
Legea Vexler, originile în începuturile bolșevismului în România. Interviu cu dr. Cristian Troncotă, general SRI (r), istoric și analist de intelligence - VIDEO
Pascal Ilie Virgil: Colonialismul danez: violență discretă, memorie selectivă și continuități imorale. Trump, Groenlanda și orchestra de indignați. Nürnberg
Legea Vexler, la origini. Cine a condus Securitatea în vremea pogromului elitelor țării - Dezvăluirile unui General SRI
Edictul Dietei de la Turda: neadevăruri, batjocură și cinism. 13 ianuarie este data în care maghiarii și sașii catolici, luterani, reformați și unitarieni dictau ca ortodoxia și cu ea întregul poporul român din Transilvania să aibă statut de tolerați
După măreața victorie de la Vaslui, Ștefan Vodă a postit 40 de zile și a dat poruncă-n țară să nu-i fie lăudat numele
Recomandările noastre
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Persoane: Nicolae Ceauşescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)