ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 26 februarie în calendarul creștin ortodox este pomenit Sfântul Ierarh Porfirie, cel ce avea să devina episcop al cetății Gaza din Palestina.

Sfântul Porfirie provenea dintr-o familie creștină bogată din Tesalonic. Avea un simț artistic deosebit, dragoste față de aproapele și cunoștea foarte bine Sfânta Scriptură.

La 25 de ani, Sfântul Porfirie decide să se facă monah, retrăgându-se în deșertul Scitiei, din Egipt. După cinci ani, s-a dus să se închine la Locurile Sfinte și a rămas într-o peșteră lângă Iordan. Din cauza eforturilor pe care le-a făcut peste puterile sale și a posturilor, s-a îmbolnăvit grav, fiind nevoit să se trateze la Ierusalim.

Patriarhul Ilarie al Ierusalimului, apreciind darurile sufletești ale monahului, l-a hirotonit preot în anul 396 și i-a încredințat paza și îngrijirea Sfintei Cruci a Domnului. După trei ani, a fost hirotonit episcop al Gazei, unde Sfântul Porfirie a apărat credința creștină în fața păgânilor, reușind să-i convertească pe aceștia și să transforme templele lor în biserici.

Până la Sfântul Porfirie, nimeni nu a putut să curețe cetatea Gazei de păgânism. De altfel, păgânii din Gaza auzind că vine Sfântul Porfire în ținutul lor, i-au pus în cale spini, gunoi, au săpat gropi, au făcut fum necurat pentru a-l face să se răzgândească. Tot ce se întâmpla rău în cetate era pus pe seama venirii sale. Însă, Sfântul le răspundea numai prin minuni. El va distruge cele opt temple idolești vestite din Gaza iar în locul unui altar închinat zeilor va construit o biserică. După 24 de ani de păstorire, Sfântul Porfirie s-a mutat cu pace la Domnul, la vârsta de 67 de ani.

Viața Sfintei Mucenițe Fotini Samarineancă

Sfânta marea muceniță Fotini este femeia samarineancă despre care povestește Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puțul lui Iacov și a crezut în El.

Sfânta marea muceniță Fotini este femeia samarineancă despre care povestește Evanghelistul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, în Sfânta Evanghelie, că a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puțul lui Iacov și a crezut în El. Iar după înălțarea Domnului la cer și după pogorârea Sfântului Duh peste dumnezeieștii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinții Apostoli, împreună cu doi fii ai ei și cu cinci surori, urmând lor și propovăduind credința întru Hristos din loc în loc și din țară în țară, întorcând pe mulți slujitori de idoli de la păgânătate, făcându-i creștini.

În zilele lui Neron, păgânul împărat al Romei, s-a pornit mare prigoană asupra creștinilor și după mărturisirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prigonitorii căutau pe ucenicii lor și pe toți cei ce credeau în Hristos sârguindu-se în deșert a șterge din lume numele lui Hristos. Însă nu știau nebunii, căci cu cât prigoneau credința cea întru Hristos, cu atât mai mult se întărea și se lățea; căci precum a zis Domnul: „Porțile iadului nu o vor birui pe dânsa”.

În acel timp Sfânta Fotini, împreună cu fiul ei cel mai mic, se aflau în Cartagina, cetatea Africii, și propovăduiau cu îndrăzneală Evanghelia lui Hristos. Iar Victor, fiul ei cel mai mare, era ostaș în armata romană și fiindcă a făcut mari vitejii și biruințe în războiul pe care l-au avut romanii împotriva arabilor, care supărau și prădau locurile lor, împăratul Neron l-a făcut stratilat și voievod a toată Italia; și, neștiind că este creștin, l-a trimis să muncească pe creștinii care se aflau acolo. Iar Sebastian, ducele Italiei, auzind aceasta din urmă a zis către Victor: „Eu știu prea bine, o, voievodule, că tu ești creștin precum și maica ta și Iosi, fratele tău, sunt creștini, următori și ucenici ai Apostolului Petru. Însă te sfătuiesc să faci ceea ce ți-a poruncit împăratul, adică să muncești pe creștini, ca să nu-ți primejduiești viața”. Iar voievodul Victor a zis: „Eu voiesc să fac voia lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Împăratul cel ceresc și fără de moarte. Iar de porunca pe care mi-a dat-o Neron împăratul, ca să muncesc pe creștini, nici nu voiesc să aud, dar să o mai împlinesc”. Ducele a zis: „Eu te sfătuiesc ca pe un prieten adevărat ceea ce îți este ție de folos; căci dacă vei ședea pe divan și vei cerca să afli pe creștini și îi vei munci, vei face plăcerea împăratului și vei dobândi și banii creștinilor. Pe lângă această, te mai sfătuiesc să vestești și maicii tale și fratelui tău, să nu mai propovăduiască la arătare pe Hristos și să nu mai învețe pe pagini a se lepăda de credința lor părintească, ca să nu te primejduiești din cauza lor”.

Sfântul Victor a zis către dânsul: „Să nu-mi fie a face aceasta care zici, adică să chinuiesc vreun creștin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc pe maica mea sau pe fratele meu să nu mai propovăduiască că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Dar și eu sunt și voiesc să fiu propovăduitor al lui Hristos, precum sunt și aceia, și las să vedem răul care ni se va face”. Ducele a zis: „Eu frate te sfătuiesc cele ce-ți sunt de folos, iar tu socotește ce vrei să faci”. După ce a zis, îndată a orbit și, căzând la pământ, a rămas mut de durerile cele cumplite ale ochilor; apoi, ridicându-l cei ce stăteau de față, l-au pus pe pat și a rămas trei zile fără glas, neputând grăi nicidecum. Iar în a patra zi a strigat cu glas mare: „Unul este cu adevărat Dumnezeu, Dumnezeul creștinilor!”. Iar Victor, intrând la dânsul, a zis: „Pentru ce ți-ai schimbat așa deodată părerea ta, o! Sebastiane?”. Ducele a zis către dânsul: „Căci mă cheamă Hristos la dânsul o! preadulcele meu Victor”. Deci îndată a învățat de la dânsul credința în Hristos și s-a botezat; apoi cum a ieșit din apa botezului, îndată și-a căpătat lumina ochilor și a preamărit pe Dumnezeu. Văzând ceilalți slujitori de idoli această preaslăvită minune, s-au înfricoșat ca să nu pătimească și ei, necrezând în Hristos, ceea ce a pătimit ducele, au alergat toți la Victor și, învățând credința în Hristos, s-au botezat.

Trecând puțină vreme, a ajuns cuvântul acesta la Roma, până la urechile lui Neron, că Victor, stratilatul Italiei, și Sebastian, ducele, propovăduiesc ca Petru și Pavel și că ceilalți apostoli și aduc pe mulți păgâni la credința în Hristos; apoi că Fotini, mama stratilatului, împreună cu Iosi, un alt fiu al ei, au fost trimiși de dânsul în Cartagina să facă asemenea. Împăratul, auzind acestea, s-a aprins de mânie și îndată a trimis ostași în Italia ca să aducă la Roma toți creștinii care se aflau acolo, bărbați și femei, cărora li se arătase Domnul mai înainte și le zisese: „Veniți la Mine toți cei osteniți și însărcinați și vă voi odihni; deci nu vă temeți, căci Eu sunt cu voi și Neron va fi biruit împreună cu diavolii, prietenii săi”. „După aceea a zis către Victor: „De aici înainte numele tău va fi Fotinos, căci prin tine se vor lumina mulți și vor crede în Mine; iar tu întărește cu cuvintele tale pe Sebastian, spre mărturisire, căci fericit și bine-i va fi celui ce se va nevoi până la sfârșit”.

Acestea zicând Domnul către dânșii, S-a înălțat la ceruri. S-a descoperit încă și Sfintei Fotini și i s-au arătat toate cele ce trebuia să urmeze. De aceea, Sfânta Fotini îndată a și pornit din Cartagina împreună cu mulțime de creștini și s-a dus la Roma; toată cetatea Romei, auzind-o propovăduind cu mare îndrăzneală pe Hristos, s-au tulburat, zicând: „Cine este aceasta care vine aici cu mulțime?”. Apoi a venit la Roma și Fotinos, fiul ei, împreună cu Sebastian ducele, fiind aduși de ostașii care fuseseră trimiși de împărat.

Dar Sfânta Fotini a apucat și a venit mai înaintea lui Neron, împreună cu Iosi fiul ei, și cu cealaltă mulțime. Văzându-i Neron i-a întrebat: „Pentru care pricină ați venit la noi?”. Sfântă a răspuns: „Am venit să te învățăm să crezi în Hristos”. Slujitorii împăratului au zis: „Au venit din Italia Sebastian, ducele, și Victor, stratilatul”. Neron a zis: „Să vie înăuntru”. Și venind ei, a zis către dânșii: „Ce am auzit despre voi?”. Sfinții au răspuns: „Câte ai auzit despre noi, o! împărate, toate sunt adevărate”. Neron, uitându-se la dânșii sălbatic, le-a zis: „Vă lepădați de Hristos, ori voiți să muriți de moarte rea?”. Sfinții, ridicându-și ochii la cer, au zis: „Să nu fie vreodată, o! Hristoase, Împărate, ca să ne lepădăm de Tine și să ne despărțim de credința cea întru Tine și de dragostea Ta!”. Neron a întrebat: „Cum vă numiți voi?”. Sfânta Fotini a răspuns: „Eu m-am numit Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu, iar surorile mele, cea dintâi care s-a născut după mine se numește Anatoli, a doua Fotos, a treia Fotis, a patra Paraschevi, a cincea Chiriachi; iar fiii mei, cel dintâi se numește Victor, care s-a numit de Domnul meu Fotinos, și cel de-al doilea, care este cu mine, se numește Iosi”. Neron a zis către dânșii: „Toți v-ați unit și v-ați învoit ca să fiți munciți pentru Nazarineanul și să muriți pentru El?”. Sfânta Fotini a răspuns: „Așa ne bucurăm noi toți, ne veselim și voim să murim pentru dragostea Lui”.

Atunci tiranul a poruncit să li se zdrobească încheieturile mâinilor cu ciocane de fier; iar slujitorii lui Neron, răpind pe sfinți, i-au dus la locul de tortură; și și-a întins fiecare mâinile, apoi au început să li le zdrobească cu ciocanele și, de la al treilea ceas din zi până la al șaselea, s-au schimbat de trei ori cei care îi băteau; iar mucenicii lui Hristos n-au simțit nicidecum muncirea lor, nici s-au zdrobit cât de puțin mâinile lor. Auzind aceasta, Neron s-a cutremurat de preaslăvită minune și a poruncit să li se taie mâinile. Dar, îndată slujitorii răpind pe Sfânta Fotini, legându-i mâinile, au lovit de mai multe ori cu săbiile, deasupra pe nicovală, nereușind nimic; iar mai ales aceia care le loveau, au slăbit și au căzut ca niște morți. Dar sfânta a rămas nevătămată și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: „Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme, de ce-mi va face mie omul”.

Deci a început împăratul a se nedumeri și a gândi ce să facă să biruiască pe mucenici și să-i aducă la voia sa. De aceea a poruncit ca pe bărbați să-i bage într-o temniță întunecoasă, iar pe Sfânta Fotini, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulți înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte și brâie de aur. Apoi a poruncit și Domninei, fiica sa, să se ducă și ea în camera aceea cu toate roabele ei și să se unească cu sfintele, socotind deșertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce și va răsturna credința lor. Căci poruncea sfintelor că, dacă se vor lepăda de credința în Hristos, le va da mângâiere, desfătare și o dragoste ca aceasta și le va dărui toate acelea ce se aflau în cameră și multe altele; apoi le va învrednici de mare dragoste și cinste. Dar s-a amăgit vicleanul, căci sfintele, ca niște cugetătoare de cele cerești, au defăimat toate acelea ca pe niște gunoaie și n-au voit nici măcar să se uite la ele.

Privind Sfânta Fotini la fiica împăratului, Domnina, a zis către ea: „Bucură-te, mireasa Domnului meu!”. Iar Domnina a zis și ea către dânsa: „Bucură-te și tu, doamna mea, făclia lui Hristos!”. Auzind Sfânta Fotini pe Domnina pomenind numele lui Hristos s-a bucurat foarte și a mulțumit lui Dumnezeu, a îmbrățișat-o și a sărutat-o. Apoi învățând-o credința lui Hristos, cum și pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa. Și îndată fericită Antusa a poruncit Ștefanidei, celei mai mari peste 100 de roabe ale ei, să dea săracilor toate podoabele cele de aur și banii care se aflau în cămara de aur.

Neron, înștiințându-se de aceasta, a suspinat din adâncul inimii și mâniindu-se foarte, îndată a poruncit să ardă un cuptor șapte zile și să arunce într-însul pe Sfânta Fotini și pe toți cei uniți cu dânsa, bărbați și femei; și făcând ostașii după porunca lui, au stat mucenicii trei zile în cuptor. După aceea, socotind tiranul că acum vor fi arși în cuptorul cel de foc, a poruncit să deschidă gura cuptorului și, dacă vor afla acolo oasele ucenicilor, să le arunce în râu. Și deschizând ostașii gura cuptorului, au aflat pe toți sfinții întregi și nevătămați, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu. Deci au rămas uimiți de preaslăvita minune că nu s-a apropiat focul de dânșii. Auzind aceasta, toți locuitorii cetății Roma s-au minunat, slăvind și ei pe Dumnezeu.

Dar tiranul, auzind de o minune ca aceasta, a poruncit să-i adape cu otrăvuri aducătoare de moarte. Deci a fost chemat Lambadie, vrăjitorul, care a pregătit otrăvurile, dând mai întâi otravă Sfintei Fotini, care, luând-o, a zis către vrăjitor: „Nu se cădea nouă a lua această otravă a ta nicidecum, nici a o bea, fiindcă și tu ești necurat; dar pentru ca să cunoști tu, o! împărate, și tu, o! vrăjitorule, puterea Hristosului meu, iată, eu mai întâi o beau, în numele Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, și pe urmă o vor bea toți cei ce sunt împreună cu mine”. Bând toți mucenicii otrava, au rămas nevătămați, cu puterea lui Hristos, ca și cum n-ar fi băut nimic. Iar vrăjitorul, văzând toate acestea, s-a spăimântat și, căutând la Sfânta Fotini, a zis: „Am pregătit o otravă puternică și de o veți bea și pe aceasta și, nu veți păți nimic, voi crede și eu în Dumnezeul vostru”. Și aducând-o, a dat-o lor și, bând-o, toți mucenicii au rămas nevătămați. Văzând vrăjitorul aceasta, a rămas uimit și îndată adunând toate cărțile sale vrăjitorești, le-a aruncat în foc și le-a ars; apoi, crezând în Hristos, s-a botezat, numindu-se din botez Teoclit. Iar împăratul, înștiințându-se de aceasta, a poruncit ostașilor și răpindu-l din mijlocul sfinților, l-au scos afară de zidurile cetății Roma și i-au tăiat capul cu sabia. Și așa, fericitul Teoclit, mai înainte decât ceilalți, a luat cununa muceniciei.

Atunci Neron cel fără de lege a poruncit să le taie venele tuturor sfinților, împreună cu ale marei mucenițe Fotini. Și când ostașii le tăiau venele mucenicilor, ei batjocoreau și râdeau de împărat și de zeii lui, ca de niște neputincioși. Iar tiranul, văzând pe mărturisitori, că întru nimic nu socotesc muncile acestea, a poruncit să topească plumb și să-l amestece cu pucioasă și, când va clocoti, să-l toarne în gura Sfintei Fotini și pe spatele celorlalți sfinți. După ce slujitorii au îndeplinit porunca împăratului și au vărsat pe spatele mucenicilor plumbul clocotind, toți sfinții au strigat: „Mulțumim Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, căci cu plumb clocotit ai răcorit inimile noastre ca și cum ar fi fost însetate de o mare arșiță”. Iar Neron, auzind aceasta, s-a spăimântat și a poruncit să-i spânzure și să strujească fără milă trupurile lor și să le ardă cu făclii aprinse; dar cu cât îi muncea mai mult, cu atât se împuterniceau în dumnezeiescul dar și proslăveau pe Dumnezeu.

Iar ticălosul și deșertul de minte Neron, socotind că va birui pe sfinți cu muncile, a poruncit să amestece cenușă cu oțet tare și să-l toarne în nasurile lor și, aceasta făcându-se, sfinții mucenici au zis că li se pare mai dulce decât mierea și fagurul. Iar tiranul s-a mâniat foarte și a poruncit de a oprit pe sfinți și i-a închis într-o temniță întunecoasă și necurată, plină de șerpi veninoși. Dar sfinții lăudau și slăveau pe Dumnezeu, iar fiarele cele otrăvitoare, din temniță, toate au murit și duhoarea cea rea s-a prefăcut în mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită. Apoi Domnul nostru Iisus Hristos a stat în mijlocul sfinților și a zis către dânșii: „Pace vouă!”. Apoi, apucând de mâna pe Sfânta Fotini a ridicat-o sus și a zis: „Bucurați-vă totdeauna, căci Eu cu voi sunt în toate zilele vieții voastre”. Și îndată, cu cuvântul Domnului, s-au deschis ochii mucenicilor și, văzând pe Domnul, s-au închinat Lui; iar El, binecuvântându-i, a zis: „Îmbărbătați-vă și vă întăriți”. Apoi s-a suit la cer. Iar din trupurile sfinților au ieșit ca niște solzi și s-au făcut sănătoși, așa cum erau mai înainte. Dar urgisitul de Dumnezeu Neron a poruncit că sfinții să rămână în temniță trei ani, ca să pătimească acolo înăuntru tot felul de chinuri și așa să moară cu moarte rea.

Iar după trei ani, având împăratul un slujitor al său închis în temnița aceea, a trimis oamenii săi ca să-l scoată. Deci, ducându-se trimișii în temniță, au văzut pe mucenici că erau vii și sănătoși și au spus împăratului că galileenii care au fost orbiți de el, acum văd și sunt sănătoși, iar temnița este plină de lumină și de bună mireasmă negrăită, încât s-a făcut ca o casă sfânta, spre slava lui Dumnezeu; iar acolo aleargă mulțime de oameni și cred în Dumnezeul lor și sunt botezați de dânșii.

Auzind acestea, Neron și-a ieșit din minți și, trimițând ostași, i-a adus înaintea sa și a zis: „Au nu v-am poruncit vouă să nu mai propovăduiți în numele lui Hristos? Deci cum îl propovăduiți în temniță? Pentru aceasta eu voiesc să pun asupra voastră multe și grele munci”. Iar sfinții au zis: „Orice voiești fă, dar noi nu vom înceta a vesti pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este Dumnezeu adevărat și făcătorul tuturor”. Dar cu aceasta s-a aprins tiranul la mânie și a poruncit să răstignească pe sfinți cu capetele în jos și să strujască trupurile lor trei zile, până se vor dezlega încheieturile lor. Făcând aceasta, sălbaticii și neomenoșii slujitori i-au spânzurat și i-au lăsat alte patru zile, punând străjeri să-i păzească. După aceea, ducându-se să vadă dacă mai trăiesc încă, cum i-au văzut spânzurați au orbit. Iar îngerul Domnului, pogorându-se din ceruri, a dezlegat pe sfinți și, sărutându-i, i-a făcut sănătoși de toate rănile lor. Atunci Sfintei Fotini, făcându-i-se milă de orbirea slujitorilor, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru ei și îndată și-au luat iarăși lumină ochilor lor și crezând în Hristos, s-au botezat.

Înștiințându-se tiranul de acestea, a poruncit să jupuiască pielea de pe Sfânta Fotini și în vremea ce o jupuiau, sfânta cântă: „Doamne, cercetatu-m-ai și M-ai cunoscut”. După ce au jupuit pielea ei, au aruncat-o în râu, iar pe sfânta au aruncat-o într-un puț sec. Dar la ceilalți mucenici: Sebastian, Fotinos și Iosi, le-au tăiat mădularele cele născătoare și le-au aruncat la câini; i-au jupuit și pe ei de piele și-au aruncat-o în râu, iar pe dânșii i-au aruncat într-o baie veche. Apoi pe cele cinci surori ale Sfintei Fotini, punându-le înaintea lui, a poruncit să le taie mai întâi sânii, după aceea le-a jupuit și pe ele de piele. Însă, când s-au pus slujitorii să jupoaie și pe Sfânta Fotida, ea nu a primit să fie ținută de cineva; ci a stat singură cu mare vitejie și bărbăție, și au jupuit pielea de pe trupul ei, încât s-a minunat și tiranul de răbdarea ei. După acest chin, prea înrăutățitul a găsit și o altă tortură pentru ea, grea și pierzătoare, căci a poruncit și a plecat două vârfuri de copaci, care erau în grădina lui, și au legat pe Sfânta Fotida de cele două vârfuri. Apoi le-a slobozit îndată și sfânta s-a rupt în două părți și astfel și-a dat sfântul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu. Atunci a poruncit pierzătorul să taie și pe ceilalți mucenici cu sabia. Iar pe fericită Fotini, scoțând-o din puțul acela, a închis-o în temniță.

Dar ea, fiindcă a rămas singură și nu s-a încununat cu cununa mărturisirii împreună cu ceilalți mărturisitori, se mâhnea și rugă pentru aceasta pe Dumnezeu, care s-a arătat ei și, pecetluind-o cu semnul cinstitei și de viață făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Și după multe zile, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu, și-a dat în mâinile lui cinstitul și sfântul ei suflet. Și astfel s-au dus toți către Dumnezeu cel dorit de dânșii și au dobândit împărăția cerului, căreia dea Dumnezeu ca și noi să ne învrednicim prin rugăciunile lor. Amin.

 

 

Acatistul Sfântului Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei

Condacul 1

Apărătorului credinței dreptslăvitorilor și cinstitului păzitor al lemnului Sfintei Cruci a Mântuitorului; celui ce a luat de la Domnul darul de a face minuni, cu smerenie să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Icosul 1

Îngerul Sfatului celui Mare, Domnul nostru Iisus Hristos, te-a chemat pe tine în rândul îngerilor, îmbrăcându-te din tinerețe cu haina cea luminoasă și încununându-te cu cununa pustniciei. Pentru aceasta, toți într-un glas te lăudăm așa:
Bucură-te, că din tinerețe ai trăit în feciorie;
Bucură-te, cel asemenea îngerilor și arhanghelilor în curăție;
Bucură-te, căci cu sfințenia ta covârșești pe puteri și serafimi;
Bucură-te, că iubești pe Domnul ca înflăcărații heruvimi;
Bucură-te, că pentru Dânsul toate le-ai lepădat;
Bucură-te, că Împărăția cerurilor o ai câștigat;
Bucură-te, că întâi bogăția lumii ai urât-o;
Bucură-te, cel ce averea celor săraci ai împărțit-o;
Bucură-te, că pustnicește mult timp ai petrecut;
Bucură-te, teologule neîntrecut;
Bucură-te, că sfintele locuri vizitai neîncetat;
Bucură-te, al fiilor tăi rugător nestrămutat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 2-lea

Știindu-se dator Domnului, trimis-a sfântul pe ucenicul său Marcu să împartă toată averea sa săracilor, celor ce cântă cu mulțumire Domnului: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelegerea vedeniei celei înfricoșătoare a priceput-o sfântul când i s-a încredințat a păzi Crucea cea de viață dătătoare; pentru aceasta îi strigăm:
Bucură-te, preasfințite, cel ce crucea Domnului ai primit a o păzi;
Bucură-te, că lângă dânsa ai slujit în fiecare zi;
Bucură-te, ghiveci de aur al Lemnului Vieții;
Bucură-te, sfinte ce cu puterea Crucii ai înviat morții;
Bucură-te, că și îngerii împreună cu tine Crucea slăveau;
Bucură-te, că fiii tăi a purta crucea nu se fereau;
Bucură-te, cel ce pe demoni cu puterea crucii i-ai alungat;
Bucură-te, că gazenii mult te-au lăudat;
Bucură-te, că pe ucenicii tăi bine i-ai povățuit;
Bucură-te, că a risipi temple păgâne te-ai ostenit;
Bucură-te, păstor blând ce ai slujit aproape de oi;
Bucură-te, acum și te roagă pentru noi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de Sus degrabă te-a vindecat și tâlharul de pe cruce la Domnul te-a chemat, iar tu, părinte, cu glas mare mulțumind, ai strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Porfirie râvnă dumnezeiască, ierarh al Domnului a fost ales în Gaza și cu putere mare de la Hristos mulți idoli a dărâmat, pentru care îl lăudăm așa:
Bucură-te, ciocan ce pe idoli ai dărâmat;
Bucură-te, că Gaza de falșii zei o ai eliberat;
Bucură-te, înțelepte ce cu tăria-ți pe Veliar l-ai alungat;
Bucură-te, că templele lui la pământ le-ai surpat;
Bucură-te, cel ce cu smerenie pentru ortodoxie ai luptat;
Bucură-te, isihastule, ce numele Domnului ai chemat;
Bucură-te, doctor al sufletului și taumaturg al trupului;
Bucură-te, cel ce cu aprinsă dragoste i-ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe cel rău schingiuit l-ai vindecat;
Bucură-te, că pe păgâni și pe iudei i-ai catehizat;
Bucură-te, în altar împreună cu marii dascăli slujitor;
Bucură-te, al nostru către Hristos mijlocitor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri spurcate având păgânii, pe Varuh de moarte l-au bătut și turma cea mică rău au prigonit-o, însă tu, Porfirie, în Hristos punându-ți nădejdea, neîncetat îi îndemnai pe ai tăi fii a striga: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzit-a împăratul cererea ta ce i-a fost trimisă prin diaconul tău, însă nepriceputul nu s-a silit a o împlini, căci nu știa să strige:
Bucură-te, că ai îndreptat pe poporul ce cugeta rău;
Bucură-te, că l-ai trimis la împărat pe diaconul tău;
Bucură-te, că i-ai arătat împăratului durerea ta;
Bucură-te, că acesta cu greu a plinit cererea ta;
Bucură-te, că Ilarie a fost trimis să dărâme templele idolești;
Bucură-te, că el a nimicit cele preadrăcești;
Bucură-te, că mulți zei ai dărâmat;
Bucură-te, că mulți pe Hristos prin tine L-au aflat;
Bucură-te, că marele Hrisostom te-a întărit;
Bucură-te, că dânsul împreună cu tine a călătorit;
Bucură-te, că prin tine Ortodoxia înflorește;
Bucură-te, și pe credincioși îi veselește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 5-lea

Steaua ce odinioară povățuise pe magi te-a condus, cu cererea ta, sfințite, la împăratul Arcadie, care prin minuni a fost întors către Domnul, Căruia Îi strigăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzut-au toți, Sfinte Ierarhe Porfirie, împlinindu-se ceea ce mai înainte ai văzut despre pruncul împăratului și au început toți a te ferici așa:
Bucură-te, al viei-Hristos lucrătorule;
Bucură-te, înainte-văzătorule și de minuni făcătorule;
Bucură-te, că împărăteasa mult te-a cinstit;
Bucură-te, că bani pentru a zidi biserici ai primit;
Bucură-te, că a împăratului curte cu minunile tale ai uimit;
Bucură-te, că în Gaza cu stâlpări duhovnicești ai fost primit;
Bucură-te, al elinilor și iudeilor dascăl desăvârșit;
Bucură-te, că lumina lui Hristos în tine neîncetat a strălucit;
Bucură-te, arhanghel în trup pământesc;
Bucură-te, floare cu miros ceresc;
Bucură-te, că cele dumnezeiești neîncetat cugetai;
Bucură-te, povățuitor al nostru spre rai;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 6-lea

Mărturisitori și purtători de Dumnezeu fiind toți ucenicii tăi, urmându-te cu dragoste, drept slujeau Domnului și acum cu tine, în locașurile raiului, neîncetat strigă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind în Gaza, tu, înțelepte Porfirie, gonit-ai toți idolii păgânilor. Că aceștia, nerăbdând tăria Mântuitorului, una cu pământul s-au făcut, iar cei izbăviți prin tine îți strigă ție, sfinte:
Bucură-te, al credincioșilor sprijin și tărie;
Bucură-te, izvor de ortodoxie;
Bucură-te, al Sfintei Legi păzitor;
Bucură-te, al Adevărului-Hristos propovăduitor;
Bucură-te, arhiereule cu veșmânt sângeriu;
Bucură-te, din Strugurele Vieții vin porfiriu;
Bucură-te, că pe Manent l-ai lăsat ca pe un mut;
Bucură-te, că în pustie ca Înaintemergătorul ai petrecut;
Bucură-te, că ai tăi ucenici ca pe Hristos te-au urmat;
Bucură-te, cel ce peste șarpele viclean ai călcat;
Bucură-te, al săracilor sprijin necontenit;
Bucură-te, al fiilor tăi scut nebiruit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 7-lea

Vrând Marcu a urma ție neîncetat, de tine ca nimeni altul s-a apropiat, și cu smerenie supunându-ți-se, se mira de povețele tale și împreună cu tine cânta: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a ascultare desăvârșită Marcu ucenicul și pentru aceasta vrednic de hirotonie fiind, diacon al Celui Preaînalt s-a sfințit și păstorului său cu mare dragoste cânta:
Bucură-te, armă și pavăză dreptslăvitoare;
Bucură-te, gură de teologie grăitoare;
Bucură-te, că pe Marcu drept l-ai învățat;
Bucură-te, că lui părinte blând te-ai arătat;
Bucură-te, al drumului Crucii următorule;
Bucură-te, ierarhe preacinstite și de minuni făcătorule;
Bucură-te, că bunătățile pământești nu ți-au trebuit;
Bucură-te, că atacurile diavolești le-ai biruit;
Bucură-te, bucuria săracilor și mărirea călugărilor;
Bucură-te, păzitorul soților și ocrotitorul copiilor;
Bucură-te, că te-ai arătat vindecător celor bolnavi;
Bucură-te, cuvântul celor gângavi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 8-lea

Văzând sfântul înainte nașterea pruncului moștenitor, a vestit împărătesei, și aceasta bucurându-se, multe daruri a împărțit și a strigat cu glas mare: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul a împlinit împărăteasa cele făgăduite sfântului când prunc de parte bărbătească i s-a născut și a strigat către dânsul:
Bucură-te, al pântecelui împărătesei binevestitor;
Bucură-te, cel ce împotriva maniheilor ai fost luptător;
Bucură-te, că de la împărăteasă ai primit bani să ridici biserici Domnului;
Bucură-te, că toată viața ta ai dat-o Lui;
Bucură-te, că ai binecuvântat-o pe împărăteasă și pe fiul ei;
Bucură-te, că în turma ta au intrat ca niște miei;
Bucură-te, că alături pe Ioan Hrisostom l-ai luat;
Bucură-te, că acesta împreună cu tine s-a rugat;
Bucură-te, că închinarea rea gazenii au părăsit;
Bucură-te, că scrisoare împărătească ce ordona dărâmarea idolilor ai primit;
Bucură-te, chimval răsunător al Ortodoxiei;
Bucură-te, că prin tine Gaza a aflat credința ei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească se minunează de darurile tale, sfinte, căci tu pe toate le-ai lepădat și viața Domnului ți-ai dat-o, Căruia Îi cântăm cu tine: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritorii cei mult vorbitori, Sfinte Ierarhe Porfirie, i-ai biruit ca pe niște nepricepuți și pe toți i-ai învățat tainele minunate ale cerului. Mărind pomenirea ta, prealăudate, cu îndrăzneală îți cântăm:
Bucură-te, pnevmatoforule și teologule;
Bucură-te, al crucii sfânt păzitorule,
Bucură-te, că în cele cerești acum te desfeți;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, înțeleptule ritor al Evangheliei;
Bucură-te, icoană a blândeții și smereniei;
Bucură-te, că atacat fiind ai rămas neclintit;
Bucură-te, că cele călugărești cu sfințenie le-ai păzit;
Bucură-te, că dreapta credință din pruncie ai aflat-o;
Bucură-te, cel ce pe Preasfânta mult ai iubit-o;
Bucură-te, că la dânsa mult te-ai rugat;
Bucură-te, cel ce pentru Biserică ai luptat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 10-lea

Vrând Domnul să mântuiască poporul său, a rânduit arhiereu drept și smerit, care cetatea Gazei spre El a întors-o și pe toți i-a învățat a cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid ești împotriva idolilor, sfinte, căci opt temple idolești vestite, de tine lovindu-se, s-au sfărâmat. De aceasta cutremurându-ne, îți cântăm:
Bucură-te, că templul Soarelui l-ai dărâmat;
Bucură-te, că Venera și Apolon de tine s-au spăimântat;
Bucură-te, al lui Leon și al Fortunii surpător;
Bucură-te, că Proserpina și Ghecava te-au aflat biruitor;
Bucură-te, că în sfârșit pe Marnas l-ai năruit;
Bucură-te, că pruncul cel de șapte ani, insuflat de Duhul, a vorbit;
Bucură-te, că din gura ta harul ca o lumină a luminat;
Bucură-te, că în loc spurcat biserica Celui Preaînalt nu ai ridicat;
Bucură-te, că biserica mare în alt loc ai înălțat;
Bucură-te, că pe Cuvântul împreună cu Tatăl stăpânitor L-ai arătat;
Bucură-te, al Treimii împreună cu toți ierarhii cântător;
Bucură-te, și ne fii nouă grabnic-ascultător;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 11-lea

Împărate Sfinte, de Ți-am aduce cântări și psalmi la număr întocmai cu nisipul, nimic vrednic nu plinim, că suntem nevrednici, ci punem înainte-rugător pentru noi pe ierarhul Tău iubit și cu el Îți strigăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie ai fost fiilor tăi, părinte, că nu numai de idoli i-ai scăpat, ci și de boli multe și erezii i-ai izbăvit. Pentru aceasta, laude ți-au întocmit:
Bucură-te, al celor trei copii din puț adânc izbăvitor;
Bucură-te, că a ta rugăciune le-a fost lanț mântuitor;
Bucură-te, cel ce ai rușinat eresul maniheilor;
Bucură-te, că ai stăruit spre îndreptarea lor;
Bucură-te, al femeii manihee pedeapsă cruntă;
Bucură-te, a dumnezeirii icoană sfântă;
Bucură-te, fulger ce arzi nepăsarea;
Bucură-te, tunet ce cerți credința cea rea;
Bucură-te, cristelniță preasfințită;
Bucură-te, a Bisericii minte desăvârșită;
Bucură-te, limbă de foc ce dumnezeiește cuvântezi;
Bucură-te, că pe Gură de Aur aproape urmezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 12-lea

Vrând să dezlege datoriile celor rău datornici, Domnul te-a trimis pe tine în loc de diavoli spurcat ca să-l curățești și să-i înveți ce cei ce nu știu să cânte: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând prăznuirea ta, te lăudăm, Sfinte Ierarhe Porfirie, și din inimă cu dragoste fiască îți cântăm ție, îndreptătorului nostru:
Bucură-te, mare ierarh și învățător;
Bucură-te, a Treimii stăpânire arătător;
Bucură-te, că drept ai slujit Mântuitorului;
Bucură-te, locuitor vrednic al Edenului;
Bucură-te, că mulți păgâni ai botezat;
Bucură-te, că prin tine harul Iordanului au aflat;
Bucură-te, că Domnului sufletul l-ai dat;
Bucură-te, cel pentru multe osteneli încununat;
Bucură-te, al Sfintelor Taine tainic slujitor;
Bucură-te, al lumii fierbinte folositor;
Bucură-te, iubitorul nevoințelor aspre;
Bucură-te, porfiră acoperitoare sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Porfirie, luminătorule al Gazei!

Condacul al 13-lea

O, preaminunate și preamărite al lui Dumnezeu Ierarhe Porfirie, cel ce cu îngerii petreci și cu sfinții te veselești, roagă-L pe Împăratul Slavei să ne întărească pe noi în fapte bune, să surpe toți idolii din viețile noastre și se mântuiască pe noi, ca împreună cu tine în vecii vecilor să cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Îngerul Sfatului celui Mare…, Condacul 1: Apărătorului credinței…, și această

Rugăciune către Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei

O, preabunule Părinte Porfirie, cel ce cerți duhurile necurate și dărâmi idolii acestei lumi răzvrătite, noi, smeriții și păcătoșii robii tăi, alergăm la al tău sprijin și la al tău ajutor și cu credință te rugăm: depărtează de la noi toată lucrarea viclenilor demoni și ne mântuiește de dânșii cu rugăciunile tale. Depărtează de la noi toată moleșeala trupului și adormirea sufletului. Îndreptează-ne pe noi pe căi drepte, ca să păzim poruncile ce ni s-au dat nouă și să mărturisim credința dreaptă și adevărăta, precum tu însuți ai făcut-o. Precum pe femeia manihee rău ai pedepsit-o, trimite toate duhurile necurate în locuri pustii, departe de oameni și de viețuitoarele lui Dumnezeu. Adu-ți aminte, Sfinte, de cei ce te cinstesc cu dragoste și de toți dreptslăvitorii creștini și cere de la Mântuitorul Hristos mare milă pentru sufletele noastre. Amin.

Și se face otpustul.