În ziua de 26 septembrie, Biserica pomenește: Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu; pe Dreptul Ghedeon; pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab; pe Sfânta Muceniță Hira.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost mai întâi pescar, dar chemat fiind de Domnul, a lăsat mrejele și I-a urmat Lui. Propovăduind în multe ținuturi cuvântul lui Dumnezeu, cea mai mare parte a vieții sale a petrecut-o în Efes, unde a și adormit, la vârsta de 101 ani. După un timp, când ucenicii săi au deschis mormântul, trupul sfântului nu a mai fost găsit acolo.

Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu și al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului. Când a fost chemat de Iisus Hristos, Ioan și-a lăsat îndată părintele și mrejele de pescar și, împreună cu Iacov, fratele său, i-a urmat Mântuitorului. De atunci, nu s-a mai despărțit de El până la sfârșit. Împreună cu Petru și cu Iacov, Ioan a fost de față la minunea învierii fiicei lui Iair și la Schimbarea la Față a Domnului. El a fost cel care și-a plecat capul la pieptul Domnului în timpul Cinei celei de Taină. Când toți ceilalți Apostoli fugiseră și Îl lăsaseră singur pe Iisus Răstignit, numai Ioan și Maica Domnului au rămas la picioarele Crucii. Ascultând porunca lui Hristos, Ioan s-a făcut ca un fiu pentru Sfânta Fecioară Maria, rămânând să-i slujească și să-i poarte de grijă până la Adormirea ei.

După aceea, Ioan a mers împreună cu ucenicul său Prohor să propovăduiască Evanghelia lui Hristos în Asia Mică. A viețuit și a activat cel mai mult în cetatea Efes. Prin cuvântul său insuflat de Duhul Sfânt și prin minunile făcute cu puterea lui Dumnezeu, Sfântul Ioan a adus pe mulți la credința creștină, zguduind din temelii păgânismul. Dușmanii Adevărului l-au legat pe Apostol și l-au trimis la Roma, dinaintea împăratului Dometian. Acesta l-a biciuit și l-a dat la chinuri înfiorătoare. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nici otrava cea mai puternică, nici aruncarea în ulei încins nu l-au putut atinge pe mărturisitorul dreptei credințe. Lucru care l-a făcut pe împărat să se teamă, considerându-l pe Sfântul Apostol a fi fără de moarte, și să-l exileze în insula Patmos.

Acolo, prin cuvintele și minunile sale, Sfântul Ioan i-a adus pe mulți la creștinism și a întărit Biserica lui Dumnezeu. În timpul exilului, sfântul a scris Evanghelia cea „după Ioan” și Cartea Apocalipsei (Descoperirii, revelației -n.r.).

După urcarea lui Nero pe tronul Imperiului, când toți întemnițații au fost eliberați, Sfântul Ioan a revenit la Efes, unde a trăit o vreme, consolidând lucrarea misionară începută anterior. Când s-a mutat cu duhul la Cele Veșnice, Apostolul era în vârstă de peste 100 de ani.

Ulterior, când ucenicii săi i-au deschis mormântul, nu au mai aflat înăuntru trupul sfântului. De atunci, în fiecare an, în ziua de 8 mai, din mormântul acestuia se ridică un praf subțire, frumos mirositor și vindecător al bolnavilor.

După o viață îndelungată, roditoare și plină de osteneli, ucenicul cel iubit al lui Hristos, stâlpul Bisericii, a mers să se sălășluiască întru bucuria Domnului său.

 Surse: Agenda Duhovnicească și Proloagele de la Ohrida ale Sfântului Nicolae Velimirovici.