Slugerul Tudor din Vladimir (un sat în județul Gorj) s-a născut în anul 1780 în comuna cu același nume, părinții lui fiind Constantin și Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învățat să scrie și să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învățat carte și limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului și a intrat între panduri, după obiceiul județului în care se născuse.

Pandurii erau o un fel de armată semi-permanentă a Olteniei, regiune ce avea un statut special în cadrul Țării Românești.
 

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloșani. A îndeplinit această funcție din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbutește din nou, cu sprijinul consulului rus, să obțină vătășia plaiului Cloșani. În viața civilă, Tudor se ocupă cu comerțul și cu arendășia de moșie. El exportă vite, cereale în Ardeal și Țara Ungurească. Acesta avea și o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moșia sătenilor din Balta, devenind un boier înstărit.

Ca oștean, Tudor Vladimirescu a fost viteaz, slujind chiar în Armata Imperială Rusă, unde a căpătat gradul de locotenent, așa cum scria istoricul Alex Mihai Stoenescu în a sa Istorie a Loviturilor de Stat din România, volumul 1. Devine comandant al pandurilor din întreaga Oltenie și apoi se pune sub oblăduirea unui comitet de boieri români, care se organizează pentru detronarea domniilor fanariote din țară și revenirea la domnitori pământeni. 

 

Pe 23 ianuarie (calendarul vechi) Tudor elaborează la Mănăstirea Tismana, Proclamația pe care avea  să o citească la Padeș. Steagul său de luptă avea ca simbol Sfânta Treime, cu sfântul Teodor Tiron în stânga (sfântul al cărui nume îl purta eroul) și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în dreapta. Sub era emblema Țării Românești, acvila cruciată.

„Tudor a intrat în București la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri și o mie cinci sute de arnăuți. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuților. Tudor a trecut peste voința boierilor și a intrat în București, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuși, împreună cu o mână de oameni, a rămas la București până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicație: el își dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri și în intervenția Rusiei s-au năruit rând pe rând. Țarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta și aceștia au intrat în țară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

În cele două luni de zile cât a domnit la București, Tudor a încercat să facă ceva și pentru țărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative și judecătorești, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce și-a dat seama că mișcarea eteristă nu mai avea susținerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa țara de primejdia unei ocupații turcești.Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai. De aici a plecat cu toată oștirea în amurgul aceleiași zilei. Când a ajuns la Golești, și-a așezat armata în poziție de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei și să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Golești, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenția lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti și pe aderenții lui din țară”, scrie Enciclopedia României.

Unul dintre motivele trădării sale de către colaboratori a fost modul exemplare în care Tudor i-a pedepsit pe pandurii care comiteau nelegiuri. Unii dintre ei fuseseră spânzurați sau împușcați după ce domnul gorjean i-a prins furând de la țăranii întâlniți pe drum.

Astfel, la Bolintin Vale, Tudor a omorât ”chiar cu mâna lui” doi flăcăi panduri de douăzeci de ani pentru că luaseră de la o casă de țărani două trombe de pânză. De la Bolintin la Găești, pe o distanță de doar 60 de km. a mai ucis pentru astfel de furtișaguri ”cu ștreang și cu glonțul, douăzeci și doi de panduri în vârsta tinereții, bravi și făcuți pentru război”. La Cîrniciov a mai spânzurat doi panduri. Toate aceste acțiuni au dus la ”nemulțumire și la desăvârșită dipserație și ură împotrivă-i”. Revelatorie asupra situației este o întâmplare petrecută înainte de așezarea în tabăra de la Golești. Tudor a cerut căpitanilor oștirii făgăduiala că vor răspunde cu viața lor pentru neorânduielile ce se vor produce în companiile lor. Toți căpitanii au dat promisiunea cerută, în afară de patru. Ei au răspuns că Tudor n-are nevoie de înscrisul lor, deoarece îi omoară în toate clipele fără niciun înscris. La aceasta, ”Tudor a tăcut și, pornind de acolo s-a apropiat de satul Golești” unde s-a răzbunat crunt. Trei dintre căpitani au scăpat: doi au fugit și unul a fost cruțat la insistențele pandurilor. Ioan Urdăreanu a fost însă spânzurat.

Profitând de acest fapt, eteristul Hagi Prodan obține de la căpitanii lui Tudor un înscris în care aceștia declarau că nu-l mai vor pe Tudor drept lider. A doua zi, pe 21 mai, ieșind în fața taberei, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Simțind ceva în neregulă, el a decis ca trupul lui Urdăreanu să fie dat jos și îngropat cu onoruri militare în biserică. Încă înainte de terminarea ceremoniei, au sosit eteriștii. Cu scrisorile către turci în mână, l-au acuzat de trădare. Domnul Tudor a spus că va da socoteală pentru acțiunile sale doar în fața celui care este în drept să o facă. Eteristul Iordache i-a întrebat apoi pe panduri dacă vor în continuare căpitan pe slugerul Tudor ori pe gospodarii Macedonski sau Hagi Prodan. ”Căpitanii și pandurii, proști și supărați pe nechibzuita asprime a lui Tudor, au început să strige toți într-o glăsuire: ”Ba pe gospodar Macedonski și pe gospodar Hagi Prodan! Iar pe slugerul Tudor nu-l mai voim!” ”Atunci căpitan Iordache, intrând la Tudor, i-a cerut armele. Tudor, văzându-se părăsit chiar de ai săi, a dat armele”. Prizonierul este dus la Pitești în casa lui Iancu Mavrodol.

Acolo M. Cioranu spune că l-a zărit într-o cameră pe Tudor șezând pe un pat, sub paza lui Ghencea, în timp ce Iordache se plimba prin cameră. Cioranu pretinde că Tudor a spus: ” Și ce vreți de la un om pe care, după vicleniile ce ați urmat, ați întors chiar oștirea lui de l-au dat în mâinile voastre, voi, oameni fără căpătâi și cu totul străini de această țară? Gândiți-vă singuri printr-aceasta la ce căpătâi o să ieșiți? Vreți să mă omorâți? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele m-am îmbrăcat în cămașa morții. Turcii sunt în țară, dar nu sunteți în stare și nu veți fi niciodată a vă bate cu dânșii cu ispravă”.

Pe 23 mai, dimineața, Tudor e dus la Târgoviște, într-o căruță de poștă, cu un arnăut înarmat la spate și alte trei sau cinci căruțe de arnăuți în urmă. În oraș a intrat pe un cal schilod, iar Tudor avea picioarele legate sub burta calului. E închis la vechea Mitropolie și predat lui Vasile Caraiva, un bețivan, supranumit ”monstrul de la Galați” deoarece în acel port măcelărise fără temei o mulțime de locuitori turci, care nu aveau vreo implicare în sistemul represiv otoman. Vasile Caraiva, viitor cârciumar în Elada, l-a torturat pe Tudor pentru a afla unde sunt banii pe care era bănuit că îi ascunde, presupunere falsă. În loc de a-l preda divanurilor țării, așa cum se angajaseră, eteriștii au făcut un tribunal din niște boieri ce se intitulau pământeni. Acest instrument judicar nu avea cum să aibă legitimitate din moment ce din el făcea parte, printre alți ”pământeni onești”, și Geartoglu, un grec cunoscut că jefuia alimente și vite de la țărani, pe care apoi le negustorea ”făcându-să un nepovestit jaf de să va pomeni în viitorul veac”. „Dar de teamă ca pământenii să nu se răscoale și să-l libereze, Ipsilanti a poruncit lui Caraiva de l-au omorât noaptea în taină, pe malul iazului ce curge pe lângă oraș și i-au aruncat cadavrul într-un puț de lângă grădina Geartol(Geartoglu)”.

După mărturia unui contemporan ”care a văzut cu ochii lui când l-au scos(pe Tudor) din lanțuri și l-au dat în mâna lui Vasile Caraiva”, Tudor a fost ucis la primele ore ale zilei de 27 mai. „Am auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de pușcă spre odaia lui Caraiva, ce era în fundul curții Mitropoliei, unde ședea și egumenul Chiril. A doua zi de dimineață s-a zvonit în toată curtea Mitropliei c-au împușcat pe domnu Tudor Vladimirescu și că l-ar fi azvârlit în taină într-una din umblăturile de sus (din fund) ale Mitropoliei.

Ulterior s-a dovedit că Tudor Vladimirescu avea dreptate în ceea ce-i privește pe eteriști. Ei sunt înfrânți de turci în lupta de la Drăgășani pe 7 iunie. Doar tinerii din ”Batalionul sacru” se apără cu vitejie și mor eroic. Ceilalți eteriști fug lamentabil în timp ce Ipsilanti, cel care a ordonat pieirea lui Tudor Vladimirescu, a stat departe de locul bătăliei. Toți cei care au fost implicați în uciderea lui Tudor Vladmirescu au murit în anonimat, notează siteul istorie pe scurt.

 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.