28 iulie - 3 august: 105 de ani de la împlinirea Unirii Banatului cu România (II)

În 28 iulie administrația română s-a instalat în Banat, la opt luni după Proclamarea Unirii de către bănățeni. Gheorghe Dobrin a fost numit prefect pentru județul Caraș-Severin cu sediul la Lugoj, iar Aurel Cosma pentru județul Timiș-Torontal, cu sediul la Timișoara.
Unirea a fost consfințită prin intrarea armatei române în Timișoara la 3 august 1919. Peste o sută de mii de români din toate colțurile Banatului vin să-și întâmpine frații la Timișoara și să salute împlinirea de facto și de jure a Unirii. „Străzile erau inundate de mulțimea celor dornici să ovaționeze soldații. La ora 10:00, pe Calea Lugojului, intră în oraș coloana militară. În acordurile Răsunetului (Deșteaptă-te Române), îi întâmpină un banderiu de 900 de tineri bănățeni călare, toți în haine albe, naționale, cu căciulă de dorobanț, decorată cu panglică tricoloră”, consemnează Prof. univ. dr Ioan Munteanu.
Prefectul Aurel Cosma adresează salutul de bună venire: „Veacuri de-a rândul am avut bucurii puține, supărări multe, după cum arată istoria. Acum, frații noștri, ați venit în leagănul românilor, vărsând sânge pentru noi, care am gemut sub stăpânire străină.” Avea să le răspundă tuturor, colonelul Virgil Economu: „Dumnezeu a fost totdeauna în inimile românilor, în inimi curate, cu sentimente valabile și ne-a învățat ca românul să se iubească și să nu trăiască despărțit”.
Banatul avea să fie împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia), prin decizia puterilor învingătoare din primul război mondial, o mică parte fiind cedată și Ungariei. Revendicarea sârbilor nu se baza pe vreun drept istoric, ci pe existența a 250.000 de sârbi locuitori la nord de Dunăre și pe poziția geografică a capitalei Belgrad, aflată exact la granița cu Banatul și prin urmare vulnerabilă din punct de vedere strategic și militar. Cea mai mare parte a Banatului a revenit României, parte în care peste 65% din populație era românească. În țara vecină au rămas aproape 80 000 de români, o parte alegând ulterior să treacă în România, iar alta perpetuându-și românitatea până astăzi, când comunitatea românilor din Banatul Sârbesc încă numără aproximativ 30 000 de suflete.
La 10 august 1919 are loc la Timișoara o mare adunare populară a tuturor bănățenilor, veniți din nou cu zecile de mii din toate colțurile provinciei, să consfințească unirea Banatului cu România. Adunarea adoptă o rezoluție ce va rămâne în istorie: „Declarăm unirea pe vecie a întregului Bănat cu Statul român sub sceptrul dinastiei române. Jurăm credință și supunere M.S. Regelui Ferdinand I, domnitorul tuturor românilor. Aducem omagiile noastre glorioasei armate române pentru măreața operă și jertfă depusă pe altarul dezrobirii noastre de sub jugul de o mie de ani, pentru învingerea bolșevismului maghiar și pentru intrarea triumfală în capitala Ungariei. Luăm cu mulțumirea la cunoștință hotărârile Suveranului nostru și a sfetnicilor săi de a impune tuturor respectarea drepturilor istorice, teritoriale și suverane ale statului și neamului românesc. Pretindem respectarea tratatului din 4 august 1916, încheiat de către Regatul român cu marile puteri aliate, pretindem întreaga provincie a Banatului cu hotarele sale naturale Dunărea, Tisa și Mureșul, din punct de vedere istoric, etnografic și economic, protestăm prin urmare contra oricărei încercări de schimbare arbitrară a hotarelor României Mari. Protestăm contra oricărei încercări de a știrbi, sub orice pretext, suveranitatea neamului și statului românesc, contra oricărui amestec în chestiunile interne ale statului român.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Ambasada SUA revine cu un nou mesaj: ”Libertatea este neprețuită!”

Mihai Tîrnoveanu: România va fi liberă când în centrul Capitalei se va afla statuia luptătorilor din munți cu Ion Gavrilă Ogoranu în frunte!

Noaptea arestării demnitarilor (5/6 mai 1950) din perioada interbelică, urmată de uciderea celor mai mulți. Cazul preotului ortodox și istoricului academician Ioan Lupaș, unul dintre liderii românilor transilvăneni în lupta pentru Marea Unire

Prof. Dr. Tiberiu Tudor: ÎNFIINȚAREA ȘI EXTINDEREA NATO (De la Războiul Rece la Pacea Rece, 1987-1997) XXV. Epilog ̶ Dilema învingătorilor

6 mai 1990: PODUL DE FLORI - FOTOGRAFII ISTORICE de la cel mai emoționant eveniment românesc de după 21 decembrie 1989
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Cultură Istorie Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Poporul Român
Locații: Timișoara
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)