ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, la București. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 - 1930 a fost asistent onorific la catedrad profesorului Dimitrie Gusti.

Începând cu 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale "Criterion". A scris în ziarul "Cuvântul", al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.
Aceasta este ,,militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat - Mircea Vulcănescu, în fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1948, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.
Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlatura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: "Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?" Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alaturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot astept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim - Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea VulcănescuEd. Eikon, 2013

Moartea și mesajul testamentar

A fost închis la Aiud, unde a ținut o serie de conferințe considerate subversive de către torționari, pentru a ridica moralul deținuților. Din această cauză a fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Vulcănescu s-a așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat cu limbă de moarte un îndemn cutremurător, cu adevărat demn de un mucenic: "Să nu ne răzbunați!”.

Trupul său a fost aruncat în groapa comună de la Aiud. Mircea Vulcănescu este considerat, alături de alți mărturisitori creștini din perioada comunistă, unul dintre sfinții închisorilor care ar putea fi canonizați de către Biserica Ortodoxă Română.

Ce a scris Vulcănescu, între altele: Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932), În ceasul al 11-lea (1932), Cele două Românii (1932), Gospodăria țărănească și cooperația (1933), Războiul pentru întregirea neamului (1938), Înfățișarea socială a două județe (1938), Dimensiunea românească a existenței (1943) șa.

ULTIMUL CUVÂNT

Mircea Vulcănescu: „Ascultand aceasta incriminare, nu mi-am putut stapani un amestec de mandrie si de ciuda, pentru ca, orice s-ar zice, pentru un crestin nu este mai mare cinste care sa i se poata face decat de a fi pus sa plateasca pentru semenul sau; dar si de ciuda, pentru ca acest lucru, infaptuit in zarea launtrica a lumii nevazute, sfarama, in lumea vazuta a lucrurilor de aici, unul din talerele acelei dreptati pe care sunteti pusi s-o aparati si fara de care nu e posibila convietuirea pamanteasca. (…)

Onorata Curte ma va judeca dupa cum crede de cuviinta si, dupa cum va putea, ma va condamna ca autor principal, complice, cu sau fara circumstante atenuante, la ani de temnita grea sau de inchisoare altfel zisa si la risipirea casei parintesti, sortita, in gandul tatei, sa asigure ptin timp soarta a trei fiinte nevinovate, si la degradare civica, la interdictia exercitarii puterii parintesti, a dreptului de a tine scoala etc.

Altii decat Onorata Curte, aplicandu-mi cu sau fara drept regimul de exterminare la care am fost supus, vor preface mai curand sau mai tarziu pedeapsa Onoratei Curti intr-o pedeapsa mai aspra, potrivit unor intentii ramase pentru mine de neinteles. Nu pentru asta ma plang!

Sunt in lumea asta riscuri pe care datoria barbateasca, ca si datoria ostaseasca, te obliga sa ti le asumi, chiar daca nu te poate mangaia nici amintirea foloaselor materiale ce n-au fost si nici amintirea magulitoare a cinstirii unei fete, pe care unul din domnii procurori ne-a amintit-o drept compensatie. O stiu si repet: nu pentru asta ma plang!

Un lucru am insa dreptul sa pretind Onoratei Curti, atunci cand chemandu-ma in fata ei, am inteles sa raspund „De fata!”

Este dreptul pe care-l am sa-i cer ca, daca va judeca si va hotari ca trebuie sa ispasesc ceva, revendic dreptul de a patimi si de a muri pentru Adevar!

Adevarul acesta, Onorata Curte, ma trudesc insa zadarnic sa-l cuprind, incercand sa infrunt unul dupa altul, fiecare dintre capetele actului de acuzare, ori fiecare din articulatiunile argumentarii domnilor procurori.

Patru ani mi-am cercetat toate actele, cautand sa aflu in activitatea mea publica unul de care m-as putea cai. N-am gasit!

In asemenea conditii Onorata Curte poate sa hotarasca in privinta mea orice! Un singur lucru o pot asigura de pe acum, cand am inca integritatea mea corporala si a facultatilor mele sufletesti: ca pana in ultimul meu ceas o sa dorm bine!

Onorata Curte, termin rugandu-va sa ma iertati ca am abuzat de timpul Domniilor voastre si ca am spus lucrurilor pe nume dar eu cred in Adevar si stiu ca nu e putere in lume mai mare decat Adevarul.

Sa va ajute Dumnezeu domnilor judecatori sa fiti nu judecatori drepti, ci Judecatori Adevarati!”

Preluare de la In fata instantei, cu seninatate

Originalul, integral, aici:

Mircea Vulcanescu -Ultimul Cuvant

 

 


Mircea Nicolau despre MIRCEA VULCANESCU de medialert

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews