Originar din Betsaida (Palestina, azi Israel) a fost pescar, devenind prin chemarea Mântuitorului unul dintre cei doisprezece Apostoli. A fost fiu al lui Zevedeu și al Salomeii, frate al Sfântului Ioan Evanghelistul.

I se mai spune Iacov cel Mare sau fiul lui Zevedeu pentru a fi deosebit de Iacov cel Mic sau Iacov al Lui Alfeu. După ce Mântuitorul i-a chemat la apostolat pe Sfântul Petru și Andrei, i-a chemat la slujirea apostolatului și pe fiii lui Zevedeu, Ioan și Iacob.

Au fost de față la cele mai însemnate minuni săvârșite de Domnul, la Schimbarea la Față, la învierea fiicei lui Iair, la rugăciunea de pe Muntele Măslinilor.

După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Iacob a părăsit Ierusalimul din pricina persecuției pornite împotriva creștinilor. Fericitul Ieronim spune că a predicat iudeilor împrăștiați printre neamuri. Întors în Ierusalim, a suferit moarte martirică în timpul împăratului Irod Agripa, în anul 44.

Acesta a fost lovit cu pietre, după legea iudaică și apoi, potrivit legii romane, a fost tăiat cu sabia. Ucenicii sfântului i-au dus trupul în Spania, la Ira Flavia (astăzi – El Padron). În sec. al IX-lea, sfintele moaște au fost mutate în Catedrala din Compostella.