ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi se împlinesc 76 de ani de când Regele Mihai a fost obligat să abdice și să părăsească țara. 30 decembrie 1947 este ziua în care comuniștii proclamă Republica Populară Română. Abolirea Monarhiei și exilarea Regelui Mihai făceau parte din planul de sovietizare a României.

În noiembrie 1947, Regele Mihai și Regina-Mama Elena au plecat la Londra pentru a participa la nunta principesei Elisabeta - viitoarea Regina a Marii Britanii, cu principele Philip. Liderii comuniști români se așteptau ca regele să nu se mai întoarcă în țară. Deși era conștient de situația în care se afla România, aflată sub presiunea venită de la Moscova, Regele Mihai a hotărât să se întoarcă, asumându-și riscul acestui gest. Regele și mama sa au venit în România pe 21 decembrie și Crăciunul l-au petrecut la Sinaia. În ziua de 30 decembrie, Regele Mihai a fost chemat de urgență la București. La Palatul Elisabeta liniile telefonice fuseseră dezactivate, iar santinelele din corpul de gardă, dezarmate și înlocuite cu gărzi din Divizia "Tudor Vladimirescu" fidele comuniștilor. În plus, Palatul se afla în bătaia unei baterii de artilerie care ar fi tras dacă ar fi primit ordin de la comuniști.

La Palat, Regele și Regina-Mamă Elena l-au primit în audiență pe prim-ministrul Petru Groza, care era însoțit de secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu Dej. Cei doi i-au cerut Regelui Mihai să abdice, în numele „democratizării și modernizării țării”, iar când acesta le-a spus că poporul nu era în favoarea instaurării republicii, demnitarii comuniști au trecut la acuze și amenințări. Conform legendei, pentru a contracara opoziția legitimă a Regelui față de actul de abdicare, precum și apelul Regelui la legalitate și la voința poporului, comuniștii au recurs la șantaj, amenințând că, în cazul în care Regele nu ar fi semnat abdicarea, ar fi executat peste 1.000 de studenți anticomuniști care se aflau în arest. După ce Petru Groza s-a aflat în posesia decretului semnat, i-ar fi arătat Regelui pistolul pe care îl avea în buzunar.

Dar toate acestea au fost o consecință a ceea ce profesorul Gheorghe Buzatu numea, cu privire la actul de la 23 august 1944 - Marea Trădare a României. ISTORIA SĂ JUDECE!

La 3 ianuarie 1948, Mihai I părăsește România, luând drumul exilului.


Actul de abdicare:
Mihai I

Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate

În viața Statului român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental — Constituția Țării — ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.

În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.

În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,

A B D I C

pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.

Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.

Mihai

Dat la București,
astăzi 30 Decembrie 1947"

regele