ascultă articolul

La 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuiește îi Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. De altfel, ei se pomenesc și separat, tot în cursul lunii ianuarie: Sfântul Vasile pe întâi ianuarie, Sfântul Grigorie, în ziua de 25, iar Sfântul Ioan, în ziua de 27 ale lunii.

Însă deoarece cei trei părinți au avut o contributie esentiala la teologia creștină, fiind numiți "Protectori ai învățământului teologic", Biserica a rânduit o zi de praznuire comună pentru a arăta însemnătatea deosebită pe care toți cei trei sfinți o au pentru ortodoxie.

Dat fiind impactul pe care fiecare dintre cei trei l-a avut asupra ortodoxie, prin secolul XI au apărut neînțelegeri asupra chestiunii întâietății dintre acești ierarhi. Fiecare dintre cei trei sfinți avea o "partidă" care îl susținea în fața celorlalte "partide".

Disputele au continuat ani în șir, până când cei trei i s-au arătat în vis episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous (picior negru) căruia i-au spus: "După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viața și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Impreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, ca noi în fața lui Dumnezeu, una suntem."

Predica Părintelui Arsenie Boca despre Sfinții Trei Ierarhi

"Sunt vremuri, și împrejurări în toate vremurile, când spunând adevărul și propovăduind îndreptarea îți poți pune viața în primejdie de moarte. Așa s-au întâmplat lucrurile în zilele lui Ioan Botezătorul și a lui Irod și așa s-a întâmplat în zilele Sfântului Ioan Gură de Aur și a împărătesei Eudoxia, fiindcă Ioan cerea dreptul văduvei împotriva împărătesei. Sfântul Ioan Gură de Aur a zis odată, apărând văduva, cuvintele acestea: "iarăși se tulbură Irodiada, iarăși cere pe tipsie capul lui Ioan". Pentru curajul său de a apăra săracul împotriva bogatului Sfântul Ioan a trebuit să ia calea exilului, prigonit de împărăteasă, până când, sfârșit de puteri, a murit pe drum. Iar Eudoxia era ariană.

Un creștinism fără recunoașterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu și stăpân al lumii nu-ți obligă viața la a o face mai curată. Iar cu cât viața se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul și a I te face vrăjmaș declarat. Viața trăită fără grijă, numai pământește, la asta te duce.

Spre o atare stăvilire a răutății a trimis Dumnezeu pe Sfinții Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care oprește firea omului de a se împuți cu totul. E de la sine înțeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii și martorii lui Dumnezeu între oameni. Ca să scurtez vorba, aleg din viața Sfântului Vasile câteva momente de mare înălțime morală prin care se dovedește a fi cu adevărat mare dascăl al lumii și ierarh. Era prin anul 372 când însuși împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credință la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniștit și cuviincios că ține credința pe care au mărturisit-o Sfinții Părinți la Niceea (325) și că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credință peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile știin că numai el susține dreapta credință în Asia Mică și că dacă n-ar fi el pe ceilalți ușor i-ar putea câștiga fie prin momeli fie prin înfricoșări.

Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranța împăratului) și pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoșeze cu amenințări.

"Ce îndrăzneală ai tu să te împotrivești religiei împăratului?” – îi zise prefectul. "Eu nu văd nici o îndrăzneală și nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu știu că și împăratul e creat de Dumnezeu ca și mine și prin urmare și el trebuie să aibă aceeași religie pe care o am și eu și credincioșii mei". Prefectul începu cu ademeniri zicând: "Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi și tu credința împăratului".

Sfântul Vasile îi răspunse:

"Amândoi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce privește mărirea, aceasta se va vedea numai în viața viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta?” – îi zise prefectul.

"Eu nu mă tem de rele pentru că știu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuință pentru ispășirea păcatelor mele". "Dar știi că împăratul poate să-ți facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?” "Ce anume ar putea să-mi facă împăratul” – întreabă Sfântul Vasile liniștit? "Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar".

La acestea Sfântul Vasile râse zicând: "Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, așa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de față. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viața pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoșeze, de acestea de până acum nu mă tem și nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu".

Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul și încheie cu aceste cuvinte: "De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiți: Amenințărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: "Niciodată n-am văzut om ca dumneata” știți ce mi-a răspuns? "Poate că niciodată n-ai văzut episcop"!

Împăratul se aprinse de mânie și zbieră înfuriat: "Să fie exilat numaidecât!!” Și însuși se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse penița și nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus și de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare și se zbătea ca-n ghearele morții și nu se liniști până ce nu-și propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii și ierarh. Iată ucenic umblând liniștit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemișcat de talazuri, iată liniște și modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile și întărindu-ne pe noi în liniștea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii