La 30 mai 1945 începea procesul ziariștilor "criminali de război și vinovați de dezastrul țării". Printre acuzați se aflau și Radu Gyr, pentru activitatea lui la revistele Legiunii Arhanghelului Mihail, Nichifor Crainic (revista „Gândirea") și Pamfil Șeicaru (fondatorul și șeful cotidianului „Curentul"), Stelian Popescu (fondatorul „Universului"), Ilie Rădulescu („Porunca Vremii"),  împreună cu mulți alții, care au fost încadrați în "Lotul ziariștilor".

Dintre aceștia, poetul Radu Gyr are o poveste mai deosebită. El a fost, cu această ocazie, condamnat la 12 ani de închisoare. A fost eliberat în 1956, iar în 1958 a fost condamnat la moarte pentru instigare la luptă împotriva regimului comunist, după ce a scris poezia-manifest cu titlul "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane", pedeapsa fiind comutată în 25 de ani de muncă silnică, dintre care, 16 i-a făcut în închisoare. În 1963 a fost eliberat, prin amnistie generală dar a fost șicanat și amenințat în mod constant în următorii ani. Aproape jumătate din viața sa matură, poetul și-a petrecut-o pe front.

O viață petrecută în suferință l-a adus pe poet aproape de sfințenie și, deși nu a fost canonizat, încă, de către B.O.R., cu siguranță va fi trecut, în curând, în rândul sfinților, împreună cu Sfinții Mărturisitori de la Aiud, având în vedere minunile ce se petrec cu moaștele lui, despre care s-a mai scris în presă, dar cu foarte puțină vâlvă în jurul subiectul, cum se întâmplă, de obicei, în România, cu știrile cu adevărat importante: „În momentul de față, bunicul se află la închinare la Mănăstirea Petru Vodă. Moaștele lui, din care izvorăște mir, sunt puse într-o raclă, iar credincioșii vin și se închină. Este în aceeași linie în cimitir cu Părintele Calciu Dumitreasa”, declară, pentru Ziariști Online, Radu Popa, nepotul „apostolului poet al închisorilor românești”.

30-mai-ÎNCEPE-PROCESUL-ZIARIȘTILOR-criminali-de-război-și-vinovați-de-dezastrul-țării-69-de-ani-de-când-Radu-Gyr-poetul-care-A-DEVENIT-SFÂNT-a-fost-condamnat-pentru-crima-de-a-scrie-POEZIEPrima parte a poemului "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane" - pentru care poetul a fost condamnat la moarte, în România anului 1958 sună cam așa: "Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,/ pentru cântecul tău țintuit în piroane,/ pentru lacrima soarelui tău, pus în lanțuri,/ ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!// Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,/ ci ca s-aduni chiuind pe tapșane/ o claie de cer și-o căciulă de stele,/ ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!"

În inchisoarea din Aiud, unde a fost trimis să-și ispășească pedeapsa, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani de închisoare i-a executat purtând lanțuri grele la picioare iar când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală.

Iată cum a sunat, în procesul din 1945, ultimul cuvânt adresat de Radu Gyr în fața Tribunalului Poporului: "Domnule președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat : «Dacă există credință adevarată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevarată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte".

În vinerea neagră a zilei de 1 iunie, „jurnaliștii-criminali” erau aduși în fața completului de judecată.

„Să fie interogat Radu Demetrescu-Gyr. Câtă vreme ați exercitat profesiunea de ziarist, și la ce ziare ați colaborat? RADU DEMETRESCU-GYR: Colaborarea mea în presă a fost din luna Octombrie 1937 și până la 15 Aprilie 1938, în paginile  „Bunei Vestiri". Am mai avut apoi o epocă de gazetărie, de 4 luni fără ceva, în 1943, epoca August-Noembrie. PREȘEDINTELE: La ce ziar? RADU DEMETRESCU-GYR: „Capitala" PREȘEDINTELE: Pentru activitatea legionară ați fost pedepsit? RADU-GYR: Recunoaște că a fost membru al mișcării legionare, și că a fost condamnat, după vechime. PREȘEDINTELE: Recunoașteți că la 3 Ianuarie 1941 ați trimis o adresă Ministerul Artelor în care arătați că, în prezent – datorită măsurilor dvs energice- nu funcționează ca trupe minoritare de teatru decât una germană în Sibiu? RADU GYR: În fața actului trebuie să recunoască. PREȘEDINTELE: Recunoașteți că în articolul „Amurgul unei bestii" din 15 Ianuarie 1933 atacați pe ministrul Iamandi? RADU-GYR: Era un ton violent de polemică, nu un îndemn la asasinat. PREȘEDINTELE: Recunoașteți că în articolul „Fabricanții de venin" apare evidentă tendința pentru dictatură, dvs. arătându-vă antidemocrat și antisemit? RADU-GYR: „Evreismul în cultură", nu am atacat pe omul evreu, n’am atacat o rasă pe bază de „misticism" PREȘEDINTELE: Recunoașteți că sunteți autorul unor versuri și imnuri, care îndeamnă tineretul la asasinate și atrocități? RADU-GYR: Versurile mele sunt strict „lirice". AC. PUBLIC VICOL: Este acuzatul autorul cântecelor legionare, pe care le cântau legionarii pe toate străzile? RADU-GYR: Da. AC. PUBLIC VICOL: Care au fost consecințele acestor cântece, o să vedem la proces. RADU-GYR: Patru sunt ale mele.”, a declarat Radu Gyr, la proces. (Sursa: ziariștionline.ro )

Închisoarea comunistă a fost un prilej de evoluție pentru poezia lui Radu Gyr, însă ea a evoluat odată cu istoria greu de suportat a acelor ani. Poetul scrie despre foamea permanentă, despre frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, despre cearta cu Dumnezeu, pentru ca,într-un final, să ajungă la liniște sufletească, la pace și la o credință adâncă, transformatoare, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa mântuitoare ca pe un dar divin, ca pe o cale ce duce la sfințenie.

Despre închisoarea comunistă pot fi scriși munți de cărți, însă cel mai important de menționat, în câteva cuvinte este faptul că Radu Gyr și toți colegii săi de suferință demnă și pentru adevărul în care credeau au fost și sunt niște eroi ai neamului românesc și sunt nume peste care istoria nu poate trece fără a-i consemna. Chiar dacă au fost cenzurați atunci, ei rămân, totuși, în memoria colectivă românească, prin refuzul lor de a ceda presiunilor comuniste și prin curajul cu care au insistat să spună ce gândesc.