5 iulie: Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul, întemeietorul Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos

Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 5 iulie. Acesta s-a născut în Trapezunt, în vremea împăratului Nichifor Focas (963-969), din părinți evlavioși. A rămas, însă, orfan de mic și a fost crescut de un ofițer. A primit o educație desăvârșită, studiind la școli faimoase din Constantinopol.
A intrat în rândul monahilor într-o mănăstire din Kyminas, pe care a părăsește după o vreme, în căutarea unui loc mai însingurat. Astfel, ajunge la Muntele Athos, unde s-a stabilit departe de alte așezări monahale.
Aici, cu ajutorul împăratului Nichifor Focas, a început să construiască o mănăstire: viitoarea Mare Lavră din Sfântul Munte, reunind schiturile existente într-o singură comunitate. Alte trei mănăstiri au mai fost întemeiate în Muntele Athos pe vremea Sfântului Atanasie: Iviron, Esfigmenu și Vatopedi.
Sfântul Atanasie a stabilit în mănăstire o rânduială de viață cenobitică (viață de obște), pe baza modelului oferit de vechile mănăstiri din Palestina. A răbdat nenumărate ispite de la oameni și de la demoni, luptând cu arma blândeții și cu cea a rugăciunii.
Sfântul Atanasie a trecut la Domnul în anul 1003, după ce un zid s-a surpat asupra lui. Se spune că a fost prins sub dărâmături de prăbușirea cupolei noii biserici. La scurtă vreme după adormirea sa, Atanasie a fost proslăvit ca sfânt.
Pe 5 iulie, mai sunt pomeniți Cuviosul Lampadie, făcătorul de minuni; Cuviosul Mucenic Ciprian Athonitul; Aflarea moaștelor Cuviosului Serghie de Radonej.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Ambasada SUA revine cu un nou mesaj: ”Libertatea este neprețuită!”

Mihai Tîrnoveanu: România va fi liberă când în centrul Capitalei se va afla statuia luptătorilor din munți cu Ion Gavrilă Ogoranu în frunte!

Noaptea arestării demnitarilor (5/6 mai 1950) din perioada interbelică, urmată de uciderea celor mai mulți. Cazul preotului ortodox și istoricului academician Ioan Lupaș, unul dintre liderii românilor transilvăneni în lupta pentru Marea Unire

Prof. Dr. Tiberiu Tudor: ÎNFIINȚAREA ȘI EXTINDEREA NATO (De la Războiul Rece la Pacea Rece, 1987-1997) XXV. Epilog ̶ Dilema învingătorilor

6 mai 1990: PODUL DE FLORI - FOTOGRAFII ISTORICE de la cel mai emoționant eveniment românesc de după 21 decembrie 1989
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Muntele Athos
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)