Miercuri, 5 iunie, se împlinesc 240 de ani de la nașterea lui Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească, anunță Rador.

Potrivit sursei citate, în anul 1818, acum 201 ani, Gheorghe Lazăr înființa, la București, prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.

Gheorghe Lazăr s-a născut la 5 iunie 1779 (sau conform altor surse, la 9 ianuarie 1782), la Avrig, județul Sibiu, fiind al șaselea copil al unei familii de țărani, Gheorghe și Maria Lăzăroaie. 

Gheorghe Lazăr s-a manifestat puternic ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil la acea vreme, în „limba maicii sale”, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă.

La 24 martie 1818, după obținearea aprobării pentru înființarea școlii românești, aceasta și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. Noua instituție a devenit în anii următori, unul dintre cei mai importanți piloni ai consolidării și răspândirii culturii românești. Demne de remarcat sunt numele primilor absolvenți ai școlii de la Sfântul Sava: Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Simion Marcovici și alții.

Cursurile pe care le-a ținut Gheorghe Lazăr, în limba română, în timp ce limba greacă părea să fie apreciată de clasele sociale superioare, au produs o puternică impresie în epocă. În plus, în vremea în care cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. 

A scris manuale precum "Aritmetica matematicească” și "Trigonometria cea dreaptă” care au însemnat introducerea termenilor tehnici în limba română, fiind cel care a reușit introducerea în limba română a noțiunilor de adunare, scădere, înmulțire, împărțire, triunghi, sinus, cosinus, la școala lui Lazăr fiind predată, pentru prima dată, filosofie în limba română, disciplină studiată până atunci numai în slavonă sau greacă.

Data sa de naștere, 5 iunie, a fost aleasă drept Ziua Învățătorului, proiectul de lege privind instituirea acestei sărbători fiind adoptat la 9 octombrie 2007. Această dată a fost stabilită prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea având un caracter educațional, național, apolitic și cultural.



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.