Din întreaga istorie românească a primului război mondial, victoriile de la Mărăști și Mărășești din vara lui 1917 sunt invocate cel mai des.

La capătul a doi ani de neutralitate, în august 1916, din ordinul regelui Ferdinand, armatele române au trecut Carpații pentru eliberarea Transilvaniei. Intrată în război alături de Franța, Italia, Rusia și Anglia, care formau Antanta, țara noastră s-a găsit singură în fața armatei germane și austro-ungare, sprijinită de aliații turci și bulgari, fiind astfel obligată să suporte o ripostă concertată a inamicului. A fost un an cu pierderi grele pentru armata română, nevoită să abandoneze Oltenia, Dobrogea și Muntenia pentru a se retrage în Moldova. Cu toate aceste pierderi teritoriale, dar mai ales umane, lupta nu a fost abandonată, iar frontul avea să fie stabilizat la porțile Moldovei.

"Operația ofensivă a fost planificată de comandamentul român, în acord cu comandamentul rus de pe frontul din Moldova. Încă o dată însă, conduita partenerului de coaliție pune armata română într-o situație dificilă. Astfel, în fața contraofensivei declanșate de forțele centraliste care sperau într-o victorie printr-o ofensivă concentrică, a două grupuri de armate germane, armatele ruse contaminate de morbul revoluției se retrag în debandadă, descoperind flancul nordic al frontului româno-rus din Moldova. În aceste condiții, operația ofensivă a Armatei 1 române este contramandată. În schimb, Armata a 2-a română, comandată de generalul Alexandru Averescu, obține la Mărăști o strălucită victorie”, potrivit istoricului vrâncean Horia Dumitrescu. Acestea erau auspiciile sub care debuta ceea ce istoriografia română a numit „bătălia de la Mărășești”, iar cea germană, „bătălia de străpungere de pe Putna și Șușița”.

Bătălia de la Mărășești, care a început exact în urmă cu un secol, pe 6 august 1917, a durat 29 de zile, până pe 3 septembrie 1917 și a reprezentat cea mai mare încleștare militară care s-a dat pe frontul românesc în timpul Primului Război Mondial.

„Marea încleștare a durat 29 zile  și a angajat, de ambele părți, 25 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie și o brigadă de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marcate de lupte deosebit de înverșunate, de atacuri și contraatacuri, toate consumate la cea mai înaltă tensiune. Alături de Mărășești, în geografia istorică a românilor și-au căpătat un loc aparte nume de localități, râuri sau păduri: Bizighești, Străjescu, Furceni, Doaga, Moara Albă, Șușița, Zăbrăuț, Chicera, Cosmești, Călini, Răzoare, Muncelu. Tentativa inamicului de a străpunge frontul ținut de Armata 1 română (comandată, succesiv, de generalii Constantin Cristescu și Eremia Grigorescu) a fost dejucată. Aici, la Mărășești, armata română a repurtat o nouă și mare victorie, dovedind lumii că pe aici nu se trece”, potrivit istoricului Constantin Kirițescu.

La sfârșitul bătăliei generalul Eremia Grigorescu adresându-se luptătorilor de sub comanda sa arăta : ”Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară… La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare. Ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri. Ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor românilor ”.

Statisticile consemnează pierderile trupelor adverse la peste 60.000 de morți, răniți și dispăruți, pe când românii, din cei 170.000 de ostași angajați în lupte, au avut 27.140 de pierderi, respectiv 5.125 de morți, 9.818 dispăruți și 12.467 de răniți. La rândul ei, Armata a 4-a rusă a avut 25.650 morți, răniți și dispăruți. Luptele de la Mărășești au rămas în istorie ca „pagina cea mai strălucită a marelui nostru războiu național”, iar orașul erou a căpătat, prin jertfa ostașilor români și a aliaților ruși și francezi, nu numai o consacrare națională, ci și una internațională.