6 martie 1945 - 26 decembrie 1989: DUPĂ NOI, VOM VENI TOT NOI
Pe 6 martie 1945, sub atenta supraveghere a Armatei Roșii care ocupase România, era instalat guvernul „democrat” Dr. Petru Groza, format din comuniști, social-democrați, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioților și Uniunii Populare Maghiare, ca și din disidenți din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forțelor politice, scrie Memorialul Sighet.
Guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, cu agenți NKVD ca Ana Pauker la șefia Externelor, ca prima femeie din lume ajunsă în această poziție, sau comisarul politic Walter Roman, pe post de șef al politrucilor din Ministerul Apărării, marchează începutul regimului comunist în România. De fapt, totul era condus de Moscova.
În mod fatidic, primul guvern „democrat” de după căderea lui Ceaușescu, constituit pe 26 decembrie 1989, avea o componență similară. Chiar avea și doi pretinși disidenți: Andrei Pleșu și Mihai Șora, care fusese secretarul Anei Pauker din primul guvern „de largă concentrare democratică” din România.
Iar șeful lor era Petre Roman, fiul lui Walter Roman, cel care emisese butada „După noi, vom veni tot noi”. De fapt, istoria se repeta: totul era condus de Moscova.

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A fost descoperit locul exact al martirajului lui Horea și Cloșca, sfârtecați bestial în bucăți acum 241 de ani, pe 28 februarie. Se cere un monument creștin
PATRIARHUL CARE A CONDAMNAT MASONERIA. 6 martie: 87 de ani de la trecerea la cele veșnice a primului Patriarh al BOR, Miron Cristea. Cum a osândit Biserica francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă
Ce scria un informator al Securității despre Părintele Teofil Părăian, orbul care L-a văzut pe Dumnezeu. Note din Dosarul de Securitate al vrednicului de pomenire Duhovnic al Bucuriei, fiu de legionar (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009)
Scriitorul Constantin Barbu, autorul unei opere incomparabile, vorbește deschis despre falsificarea periculoasă a ierarhiilor literare
Ion Besoiu despre cum a fost la CUTREMURUL DIN 4 MARTIE 1977. Cum a murit Toma Caragiu, marele actor dispărut atunci. VIDEO: Șopârlița Liberă și Așa e în tenis de Dan Mihăescu și Grigore Pop
Holocaustul din NV Ardealului. De la purificarea etnică la eliminarea intelectualității. Interviu cu istoricul Marin Pop
Recomandările noastre
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Ana Pauker Andrei Pleşu Ion Iliescu Mihai Șora Petre Roman Petru Groza Valter Roman (Erno Neulander)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)