Pe 6 martie 1945, sub atenta supraveghere a Armatei Roșii care ocupase România, era instalat guvernul „democrat” Dr. Petru Groza, format din comuniști, social-democrați, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioților și Uniunii Populare Maghiare, ca și din disidenți din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forțelor politice, scrie Memorialul Sighet al Anei Blandiana. Guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, cu agenți NKVD ca Ana Pauker la șefia Externelor, ca prima femeie din lume ajunsă în această poziție, sau Walter Roman, pe post de șef al politrucilor din Ministerul Apărării, marchează începutul regimului comunist în România. De fapt, totul era condus de Moscova.

În mod fatidic, primul guvern „democrat” de după căderea lui Ceaușescu, constituit pe 26 decembrie 1989, avea o componență similară. Chiar avea și doi pretinși disidenți: Andrei Pleșu și Mihai Șora, care fusese secretarul Anei Pauker din primul guvern „de largă concentrare democratică” din România. Iar șeful lor era Petre Roman, fiul lui Walter Roman, cel care emisese butada „După noi, vom veni tot noi”. De fapt, istoria se repeta: totul era condus de Moscova.