ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Biserica Ortodoxă prăznuiește la 8 octombrie pe Sfânta Cuvioasă Pelaghia din Antiohia († 457) și pe Sfânta Cuvioasă Taisia din Egipt († 340). În aceeași zi se mai face pomenirea Sfintei Mucenițe Pelaghia Fecioara; Cuvioasei Dositeea, egumenă la Verkeneostrov; Cuviosului Trifon de la Viatka.

Sfânta Cuvioasă Pelaghia († 457) a fost artistă a teatrului din Antiohia. Era o femeie de moravuri ușoare. S-a convertit la creștinism, pocăindu-se pentru păcatele ei, datorită episcopului Non din Iliopoli.

Acesta a botezat-o și i-a dat numele de Pelaghia, apoi a încredințat-o preacuvioasei diaconița Romana să o povățuiască pe calea cea bună. Averea pe care o deținea a împărțit-o servitorilor și Bisericii, iar la opt zile de la botez a mers, în taină, la Ierusalim. Aici, s-a retras în pustiu într-o chilie și a luat numele de Pelaghie deghizându-se în călugăr. La moartea sa a fost descoperită ca fiind Pelaghia și a fost înmormântată în chilia în care s-a nevoit.

Sfânta Cuvioasă Taisia († 340) s-a născut în Alexandria Egiptului din părinți păgâni. A cunoscut credința ortodoxă prin servitorul casei, Ahmes, pe numele său de creștin Teodor, care a prezentat-o episcopului Vivantius primind astfel Taina Sfântului Botez. Teodor a suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului Galeriu

Sfânta a ajuns artistă ducând o viață desfrânată, însă Sfântul Cuvios Pafnutie din Tebaida Egiptului a vizitat-o și prin sfaturile lui ea s-a pocăit pentru păcatele ei. Apoi, s-a retras într-o mănăstire în apropiere de Alexandria unde s-a nevoit timp de trei ani plângându-și păcatele. După trei ani, Sfântul Pafnutie, prin descoperire divină, a aflat că este bolnavă, a mers și a împărtășit-o cu Sfintele Taine.

După două săptămâni Sfânta Taisia a trecut la Domnul. Citiți mai multe la Calendar-Ortodox.ro