Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6.000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate.

La sfârșitul anilor 1920, Valea Jiului era unul dintre centrele industriale strategice pentru economia țării, iar exploatările carbonifere conduse de societățile din Lupeni și Petroșani erau profitabile pentru statul român și pentru conducerea lor. Mai puțin mulțumiți erau miile de mineri care munceau în subteran. Cei mai mulți trăiau într-o stare de sărăcie cruntă, potrivit relatărilor acelor vremuri, aveau familii numeroase și salarii mici, iar condițiile în care își desfășurau activitatea erau precare.

În ultimii ani, în minele din Valea Jiului avuseseră loc mai multe tragedii colective. Cea mai mare dintre ele s-a petrecut în Mina Aurelia din Lupeni, în 1922, când în urma unei explozii petrecute în subteran 82 de oameni au murit. „La casa de morți unde se strâng toate cadavrele aceste arse pentru a fi apoi îngrijite și așezate în copârșeie erau 57 de cadavre care se puteau deosebi că sunt cadavre de om, însă 25, care se spunea că încă sunt cadavre, nu erau decât nește grămezi de carne înșirată, pe nește paie. Mai erau și cadavre care se puteau recunoaște cine este după locul unde au fost găsite la lucru, și după câte o cruciuliță pe care o aveau la gât. Așa mai departe, vizitând încă în noaptea aceea tot spitalul și casele de morți, m-am îngrozit de cele văzute”, relatau reporterii de la ziarul Munca, despre explozia din 1922.

Șapte ani mai târziu, condițiile de muncă și riscurile la care erau supuși minerii care munceau în subteran nu se schimbaseră. Negocierile dintre reprezentanții minerilor și patronat au eșuat, iar în 1929, prevederile contractului colectiv de muncă al minerilor au făcut obiectul unui dosar dezbătul timp de mai multe luni în instanța Tribunalului Deva, fără însă a se ajunge la o înțelegere între cele două părți.

Minerii cereau ca ziua de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40 la sută, pentru cei care lucrau în puțuri și în focuri, solicitau, de asemenea, ca angajații să fie aprovizionați cu bocanci, alimente și echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimiși să muncească în subteran.

În primele zile din luna august 1929, au avut loc mai multe acțiuni de protest în Valea Jiului, însă greva generală a izbucnit în dimineața de 5 august, în Lupeni, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre sindicate și reprezentanții patronatelor, cei care nu acceptau revendicările minerilor.

Ortacii de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ștefan și Carolina au refuzat să intre în subteran și s-au îndreptat spre centrul orașului Lupeni. Minerii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită.

Conflictul dintre mineri și forțele de ordine a escaladat după primele salve. În starea de asediu instaurată, militarii au avut liber să folosească armele pentru a-i împrăștia pe protestarii din jurul uzinei. Peste 20 de oameni au fost uciși pe loc, în timpul represaliilor, iar alți peste 150 au fost răniți. Minerii au ripostat cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliți să se retragă din fața ploii de gloanțe îndreptate asupra lor.

"La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autoritățile au băut până la ziua și au dat de băut și la soldați. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii și au fost măcelăriți, fără să li se dea putință de a fugi, apoi, când au reuși să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin și de sânge", relata scriitorul Panait Istrati, într-un articol dedicat conflictului din august 1929. Zeci de oameni au fost dați dispăruți, cadavrele unora dintre ei fiind descoperite în zilele următoare în pădurile din vecinătatea orașului. Au decedat ca urmare a rănilor suferite. Alți zeci de mineri au fost arestați apoi pentru participarea la grevă.

Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.

Mult după aceea, greva de la Lupeni a fost prezentată drept o mișcare revoluționară (înainte de 1989), respectiv un complot al comuniștilor (după anul 1989). Totuși, nu există dovezi în acest sens.

Autoritățile comuniste au permis și realizarea, în 1963, a unui film artistic, intitulat „Lupeni 1929”. În film a jucat și actrița Lica Gheorghiu, fiica liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.