În dimineața de 9 martie 1950, trupele de Securitate au descoperit grota din Pădurea Babadagului unde se ascundeau frații Fudulea și ceilalți partizani anticomuniști. Trupele declanșează un asediu care va dura ore în șir, securiștii incendiind pădurea din jurul grotei și aruncând grenade în adăpost. Dumitru Fudulea este grav rănit, iar ceilalți se predau, fiind arestați. Securiștii vor intra în grotă, vor scoate lucrurile și armele, fotografiind locul, apoi îl vor arunca în aer.

Iată ce scris Nicolae Ciolacu, comandant al rezistenței armate din Dobrogea:

Laboratorul ImunoMedica

"Un tânăr cioban, pe nume Nechita Nazarie, din comuna Păspunar, păștea un cârd de oi prin locurile mai rare din pădure. Într-o zi îl duce soarta, ori destinul, cu oile chiar pe lângă desișul cu cabana haiducilor și vede el tulpina aceea uscată, răsturnată și se duce să se odihnească pe ea până cârdul de oi trece o bucată de loc de păscut. Tulpina era așa de bine așezată, că n-a bănuit că acolo sunt oameni dedesubt. După ce a trecut cârdul de oi mai departe, ciobanul s-a ridicat și a plecat. Dar haiducii erau îngrijorați dacă nu cumva ciobanul a simțit că acolo e cineva și astfel să-i divulge. Repede au dat buturuga la o parte și au ieșit afară și l-au prins pe cioban.
 
Se gândeau chiar să-l omoare și să-l îngroape, așa vor fi siguri că nu vor fi divulgați. Dar ciobanul și-a dat seama că în momentul acela se judecă soarta lui. Viața lui era pe muchie de cuțit. De fapt, tot omul are presimțiri când se normal și liniștit, nimic deosebit nu era, nici un pericol. A venit iarna și frații Fudulea nu se mai puteau întâlni așa de des cu fratele lor Gheorghe. A început crivățul, zăpezile, dar totuși la câte douăzeci de zile se întâlneau toți trei nu numai pentru alimente, dar mai ales să știe ce se mai întâmplă cu familiile lor și dacă le mai persecută securitatea. Odată, la o întâlnire a lor, în timp ce Nicolae își aranja ceva în traista pe care o lua Gheorghe, Dumitru a făcut o mare greșeală și i-a șoptit lui frate-său Gheorghe: Nene, noi suntem foarte bine ascunși aici. Nimeni nu știe, numai un cioban din Păspunar.
 
Din acel moment, le-a venit fatalitatea. Li s-a scris sentința de moarte. Nicolae n-a auzit, n-a știut nimic. Din acel moment treburile s-au complicat. Securitatea, cu experiența ei diabolică, avea un codoș în Testemel care era puțin neam cu Fudulea prin cuscrie. Acesta a fost trimis la Gheorghe Fudulea în vizită și printre altele a început să compătimească pe unii care au fost arestați de securitate. Vai de copiii lor, de familiile lor, uite ce vremuri grele am ajuns, numai Bunul Dumnezeu știe ce are să mai fie. Frații tăi, Nicolae și Dumitru, cei mai buni fii din sat, ce aveau ei cu partidul. Ăștia, dacă le cășunăpe cineva, apoi poți să fi cel mai bun din sat că te urmăresc până în pânzele albe, dar bine că au scăpat din mâinile lor, că altfel le-ar fi putrezit oasele la închisoare. Lasă că se schimbă odată și asta cu comuniștii, că lumea nu îi vrea. Toată lumea fuge de ei ca dracul de tămâie. Cuscre Gheorghe, suntem rude, suntem de-ai noștri. Eu nu vă vreau răul, eu vă vreau binele. Se aude că securitatea o să vină într-o noapte în sat și o să facă o descindere și percheziție casă cu casă, că ăștia sunt în stare să facă orice. Băieții voștri, dacă știți ceva de ei, spune-le să fugă, să se depărteze de aici. Gheorghe a tăcut, nu a spus că nu știe și nici că le spune să fugă. Gheorghe trebuia să zică: A, cuscre, eu nu știu nimic de ei, de când au plecat n-am mai auzit nimic de ei. Cine știe pe unde or fi apucat, cine știe dacă mai trăiesc. Dar Gheorghe a tăcut și securitatea a dedus că, dacă Gheorghe a tăcut, el știe unde sunt frații lui.
 


În noaptea de 9 martie, multă securitate și armată s-a dus în satul Testemel. Au împânzit satul și pădurile din împrejurimi. Orice om era întâlnit pe stradă era arestat pe loc și întrebat: De unde vii și ce știi de frații Fudulea? Gheorghe Fudulea dormea liniștit lângă copiii săi. Dintr-o dată ușa a fost lovită cu cizmele de securiști și a sărit din balamale. L-au luat din pat, l-au legat și au început a-l bate cu patul armei în fața copiilor și a familiei. L-au dus în pădure. Spune banditule, unde sunt frații tăi! Nu știu nimic, puteți să mă omorâți că nu știu nimic de ei. Atunci iar bătăi, schingiuiri. Lasă banditule, că ai să spui tu tot. L-au legat cu mâinile la spate și l-au atârnat de un copac. O durere îngrozitoare, când simți cum îți ies oasele mâinilor de la umăr și îl mai și loveau cu paturile armelor. Striga de durere și striga la ei: Dați-mă jos, că vă spun! Dar când l-au coborât, el se îndoia să spună. Hai spune, banditule! și dacă l-au văzut că zăbovește, și-au înfipt mâinile în el și sus pe cracă. Striga ca din gură de șarpe: Nu mă spânzurați, că acuma o să vă spun! și a izbucnit în plâns și abia a putut să rostească: Ciobanul din Păspunar știe despre ei. Și hoardele roșii, cum le spunea Gogu Puiu, au plecat imediat la Păspunar și cum au ajuns acolo, s-au împânzit peste tot și au dat ordin că nimeni nu are voie să miște. Au întrebat până au aflat pe ciobanul Nichita Nazarie. L‑au legat și l-au dus în pădure. I-au zis: Spune unde sunt frații Fudulea, ca să-ți ușurezi pedeapsa. Ciobanul și-a dat seama că orișice rezistență e zadarnică și viața lui e pusă din nou la mezat. Și a pornit înaintea lor ca să-i ducă la ascunzătoarea haiducilor. 

Haiducii în cabană făceau pe rând de pază câte unul. Aveau o vizetă și se uitau afară și vedeau orice mișcare. Acum au văzut cu groază că ciobanul Nichita Nazarie venea spre cabană iar în spatele lui multă armată și securiști. Nicolae Fudulea a pus mâna pe armă și a zis: Soarta noastră e pecetluită, dar voi pedepsi trădarea. A descărcat arma în pieptul ciobanului, care s-a rostogolit pe loc. Securiștii au înconjurat cabana și printr-un șiretlic au împins buturuga de la intrare și au început să tragă înăuntru. Haiducii s-au retras în fundul cabanei și de acolo răspundeau cu foc de automate înspre afară. Bestiile, dacă au văzut că haiducii nu se predau, au aruncat o grenadă drept în mijlocul cabanei. Grenada a căzut jos în cabană, dar Dumitru Fudulea, care făcuse serviciul militar, știa că grenada nu expodează dintr-o dată, iute s-a repezit, a pus mâna pe grenadă și a aruncat-o afară. Dar bestiile roșii au aruncat altă grenadă în cabană și cât ai clipi din ochi, Dumitru, din nou a aruncat-o afară, așa a continuat acest „joc” pentru un timp. Bestiile continuau să arunce alte grenade înăuntru și Dumitru la arunca afară. Lupta a durat patru ore și haiducii rezistau cu dârzenie.
 
 

Dar nenorocirea a venit și una din grenade, pe care Dumitru a aruncat-o afară, s-a lovit de o cracă a copacului care acoperea cabana și a căzut jos în cabană, a făcut explozie. Lui Dumitru Fudulea i-a rupt burta și i-a sfârtecat pieptul. Martorul ocular, care a fost de față, Dumitru Gula, din comuna Ischibaba, mi-a spus: în timp ce colonelul Doicaru, șeful Securității din Constanța, a preluat arma de la Nicolae Fudulea, l-a bătut pe umăr și i-a zis ,,Bravo, măi Fudulea, ai fost un viteaz”. Pe Dumitru Fudulea l-au luat repede și l-au pus într-un jeep și au plecat cu el. Nu s-a știu niciodată nimic mai mult despre el, dacă o fi murit pe drum sau la securitatea din Babadag. Restul au fost arestați și duși la închisoarea Tataia din Constanța. Prin ce chinuri și schingiuiri au trecut ei la securitate, numai Dumnezeu știe. Cotan Ion, pus la tortură, a rămas șocat pentru toată viața. De la închisoarea din Constanța a fost dus la închisoare din Aiud. Pe unde a trecut ca deținut, în timpul plimbării, la fiecare douăzeci de pași, striga „Lupu măi”. El a fost condamnat la muncă silnică pe viață. Nicolae Fudulea și Stere Grasu au fost condamnați la moarte. I-au pus în lanțuri și i-au dus într‑o celulă pe amândoi, unde așteptau să le vină sentința de executare. Cât privește pe ciobanul Nechita Nazarie, din comuna Păspunar, el nu i-a trădat pe haiduci. Marea greșeală a fost a lui Dumitru Fudulea atunci când i-a șoptit fratelui său Gheorghe, fără să știe Nicolae, că „noi suntem foarte bine ascunși în cabană”.
 


Sursa: muzeulrezistentei.ro