La 5 martie 1940, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice a aprobat propunerea lui L.P. Beria, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al URSS, privind executarea prin împușcare a 14.700 de persoane, aflate în lagărele de prizonieri ("foști ofițeri polonezi, funcționari, moșieri,polițiști,spioni, jandarmi, gardieni de închisoare"), și a altor 11.000 de persoane, deținute în închisorile din regiunile vestice ale Ucrainei si Bielorusiei,anexate în urma celei de-a patra împărțiri a Poloniei, în septembrie 1939,între Germania și URSS ("membri ai diverselor organizații contrarevoluționare de spionaj și diversiune, foști moșieri, fabricanți, foști ofițeri polonezi, funcționari, dezertori"). 

Potrivit raportului lui L.P.Beria "Toți aceștia sunt dușmani de moarte ai Puterii Sovietice, plini de ură față de regimul sovietic.Ofițerii prizonieri de război și polițiștii, aflați în lagăr - se spune în raport -, încearcă să continue activitatea contrarevoluționară (și) desfășoară o agitatație antisovietică. Fiecare dintre ei abia așteaptă eliberarea (din lagăr - n.n.) pentru a avea posibilitatea să participe activ la lupta împotriva Puterii Sovietice" 

Raportul lui Beria și ascunderea adevărului

Pe raportul lui L.P. Beria au semnat, dându-și astfel acordul, I.V. Stalin, K.E. Voroșilov, V.M. Molotov și A.I. Mikoian. Pe marginea documentului apar și numele lui M.I. Kalinin și L.M. Kaganovici cu indicația "za" ("pentru", în limba rusă). Așadar, cei șase membrii ai Biroului Politic au decis execuția a 25.700 de persoane.

O notă a șefului KGB, A.N. Șelepin, din 3 martie 1959, adresată lui N.S. Hrușciov, furnizează datele exacte despre execuții: 4.421, în pădurea de la Katyn (regiunea Kalinin), iar 7.305 au fost împușcate în alte lagăre și închisori din Ucraina Apuseană și Bielorusia Apuseană. În arhiva KGB, se păstrau, la acea dată, 21.857 de soare ale celor executați. "Pentru organele sovietice - scria A.N. Șelepin - toate aceste dosare nu reprezintă niciun interes operativ și nici nu au o valoare istorică. E puțin probabil ca ele să prezinte un interes real pentru prietenii noștri polonezi. Dimpotrivă, orice întâmplare neprevăzută poate duce la deconspirarea operației, cu urmări nedorite pentru statul nostru. Cu atât mai mult, cu cât, în ceea ce îi privește pe cei împușcați în pădurea de la Katyn, există o versiune oficială, confirmată de cercetarea efectuată la inițiativa organelor sovietice, în anul 1944, de comisia denumită ' Comisia specială pentru stabilirea și cercetarea împuscării de către cotropitorii germano-fasciști în pădurea de la Katyn a ofițerilor plonezi, prizonieri de război'".

Oportună distrugerea tuturor dosarelor

"Potrivit concluziilor acestei comisii, se consideră că toți polonezii lichidați acolo au fost anihilați de ocupanții germani. Materialele cercetării din această perioadă au fost pe larg prezentate în presa sovietică și de peste hotare. Concluziile comisiei au intrat în conștiința opiniei publice internaționale".

"Pornind de la cele expuse, se consideră oportună distrugerea tuturor dosarelor de evidență ale persoanele împușcate în 1940, în cadrul operației menționate mai sus."

Nota lui A.N.Șelepin menționa și posibilitatea păstrării numai a protocoalelor de ședință ale "troicii NKVD", care a pronunțat condamnările la moarte ( precizăm că era vorba de o procedură expeditivă, fără audierea inculpatului, fără prezentarea învinuirilor aduse și fără comunicarea sentineței) și a documentelor de aducere la îndeplinirea sentinței.

Documentele privind masacrarea prizonierilor și deținuților polonezi au fost publicate de istoricul M.I. Semiriaga în revista "Voprosî istorii" (No. 1, 1993, p.17-22).

Nu cunoaștem care a fost decizia conducerii sovietice în privința distrugerii dosarelor victimelor masacrului ordonat de Stalin. Știm însă că numărul celor executați - potrivit datelor furnizate de A.N. Șelepin - a fost de 21.857 de persoane.

Documentele sovietice, menționate mai sus, dezvăluie bestialitatea regimului bolșevic, întemeiat de Lenin și Stalin, un regim care a făcut din crimă un instrument de guvernare. Reamintim că, la apogeul Marii Terori ( august 1937 - noiembrie 1938 ), în URSS au avut loc 1.600 de execuții zilnic. Cine vede documentul redactat de Beria si semnat de membrii Biroului Politic, primul fiind Stalin, înțelege imediat natura criminală a regimului instaurat de Revoluția din Octombrie.

Ipocrizia aliaților democrați

Cu acest regim odios s-au aliat Marea Britanie și SUA, în anii celul de-al doilea război mondial, pentru a apăra...libertatea și democrația!?!

Nici Churchill, nici Roosevelt nu erau atât de ignoranți încât să nu știe ceea ce se întâmplă în interiorul Imperiului bolșevic. Cercetătorul britanic Laurence Rees a scris o carte admirabilă ( ce păcat că nu există și o traducere în limba română!), care înfățișează ipocrizia Londrei și Washington-ului, dispuse să recurgă la cele mai cinice procedee pentru a închide ochii în fața crimelor sovietice și a menține bunele raporturi cu "Uncle Joe" (Stalin), fără a cărui alianță știau că nu îl pot înfrânge pe Hitler. Cartea lui Laurence Rees - "World War II. Behind Closed Doors.Stalin, the Nazis and the West" (New York, Pantheon Book, 2008) - consacră numeroase pagini masacrului de la Katyn și reacției anglo-americane față de acestă crimă de război. 

Din datele și informațiile oferite de autor spicuim doar câteva. Astfel, la 24 mai 1943, Sir Owen O'Malley, ambasadorul britanic pe lângă guvernul polonez în exil, a întocmit un amplu raport asupra descoperirilor făcute de germani, în pădurea de a Katyn. Diplomatul britanic prezenta elementele care indicau culpabilitatea sovieticilor, se declara "înclinat" să creadă în vinovăția acestora - deși, cum remarcă Laurence Rees, considerațiile sale din raport atestau limpede ca autori ai masacrului pe sovietici - pentru ca, în final, să pledeze pentru continuarea bunelor relații cu URSS și descurajarea polonezilor de la o reacție publică de proporții.

1944 - adevărul nemulțumește

Churchill, Eden și înalții demnitari ai Foreign Office-ului au fost nemulțumiți de raportul lui O'Malley, care arătase că, după indiciile existente, la Katyn, sovieticii făptuiseră o crimă de război.

La 11 februarie 1944, O'Malley a redactat un nou raport, de astă dată despre versiunea comisiei sovietice, care anchetase cazul Katyn. Din nou, diplomatul britanic a conchis asupra responsabilității sovietice, pe care comisia de la Moscova încerca sa o ascundă, atribuind masacrul germanilor. Concluzia lui se înscria însă în spiritul diplomației britanice: "Să ne gândim întotdeauna la aceste lucruri, dar să nu vorbim niciodată despre ele".

Roosevelt a fost și mai răspicat. Când un amic al său, George Howard Earle III, i-a prezentat, în urma unei atente anchete întreprinse de el, dovezile irefutabile ale crimei sovietice, președintele american, hotărât să rămână aliatul lui Stalin, i-a replicat că totul era "propagandă germană și complot german". Spre onoarea sa, George Howard Earle III nu a cedat: " Domnule președinte, cred că dovezile sunt copleșitoare". Pentru cine voia să le vadă, adăugăm noi. De curând, a apărut o carte a lui Danilo Zolo, cu titlul semnificativ, "Justiția învingătorilor. De la Nurnberg la Bagdad" (în limba franceză, Arles, 2009), prezentată de Caroline Fleuriot, sub titlul "Progresul dreptului și impunitatea învingătorilor" ( "Le Monde dimplomatique", No. 673, aprilie 2010, p. 24). Cartea ilustrează perfect formula lui Brennus, conducătorul gallilor: " Vai de ce învinși!". Dacă ni se îngăduie paradoxul, vom spune că este un haz tragic faptul că la Nurnberg criminalii de război naziști au avut printre judecătorii lor pe criminalii de război sovietici,secondați de complicii lor - prin tăcere - anglo-americani. Așa se scrie istoria. Din păcate!

 

Academician Florin Constantiniu  (1933 - 2012)

 

Sursa: Revista Istorie și Civilizație, nr.8/2010, pag 4-5.