• Galeazzo Ciano: ,,Ungurii, văzând harta geografică, nu mai pot de bucurie. Apoi, se aude un zgomot surd. Este vorba de Manoilescu, care s-a prăbușit pe masă leșinat”.

• Raoul Bossy: ,,În felul acesta, mișelește, prin fraudă și surprindere, ca de tâlhari în miez de codru a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler și Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop și Ciano”.

La București, Consiliul de Coroană (convocat în noaptea de 29 spre 30 august) ia în deliberare ,,comunicările cu caracter ultimativ făcute de guvernele german și italian” și decide cu 21 de voturi acceptarea ,,arbitrajului Puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare” (împotrivă s-au pronunțat C.I.C. Brătianu, Ion Mihalache, Mihail Popovici, Victor Iamandi, Victor Antonescu, A.C. Cuza, Arthur Văitoianu, dr. Constantin Angelescu, Silviu Dragomir și mitropolitul Nicolae Bălan), hotărârea fiind comunicată la Viena, la orele 3.50.

• Înainte de vot Gheorghe Tătărescu a citit o telegramă primită de la Viena prin care se arăta că Wilhelm Fabricius declarase că Germania „nu-și ia nicio răspundere dacă în termen de cinci minute nu dăm răspunsul”.

La Viena, într-un salon al hotelului ,,Belvedere”, Paul Otto Schmidt citește delegațiilor română și ungară textul așa-zisului arbitraj (în limbile germană și italiană) în care se preciza că ,,frontiera definitivă” dintre România și Ungaria era conformă hărții anexate, delimitarea ,,mai detaliată”, la teren urmând a fi încredințată unei comisii româno-ungare. Din document mai rezulta: teritoriul oferit Ungariei urma să fie evacuat de către trupele române într-un termen de 14 zile și predat ,,în starea de ordine cuvenită”, etapele evacuării și ocupării etc. urmând a fi stabilite de către o comisie româno-ungară și a se desfășura în ,,perfectă liniște și ordine” sub atenta supraveghere a celor două guverne; toți cetățenii români aflați în teritoriul ,,cedat” urmau să dobândească de drept cetățenia ungară, ei putând opta în șase luni pentru cetățenia română și să revină apoi în România într-un an, luând asupra lor averea mobilă și putând să lichideze averea imobiliară păstrând sumele rezultate (în situația în care nu puteau să-și lichideze averea imobilă urmau să fie despăgubiți de către Ungaria); cetățenii români de etnie maghiară, care nu locuiau în teritoriul „cedat”, puteau să opteze pentru cetățenia maghiară în șase luni, urmând a beneficia de aceleași situație ca și cetățenii de etnie română din situația expusă mai sus; problemele apărute în executarea prevederilor „arbitrajului” urmau să fie soluționate direct de către guvernele român și ungar, în caz de dezacord asupra vreunei chestiuni aceasta urmând a fi supusă guvernelor german și italian care vor adopta ,,decizii definitive”.

„Ungurii – consemnează Galeazzo Ciano – văzând harta geografică, nu mai pot de bucurie. Apoi, se aude un zgomot surd. Este vorba de Manoilescu, care s-a prăbușit pe masă leșinat. Medici, masaje, ulei camforat. Își revine în cele din urmă, dar acuză puternic lovitura”.

Când vede conturul hărții, Mihail Manoilescu leșină. Când își revine semnează textul documentului fără să-l citească.

Încercând să-l consoleze, Joachim von Ribbentrop i se adresează: ,,Domnule ministru, nu trebuie să fiți descurajat; tot ce se întâmplă acum este spre binele României. Să ai adânca convingere că dacă era altfel se întâmpla dezastru mai mare. Așa cum este acum, trebuie să te consideri ca salvatorul țării d-tale și așa trebuie să te socotească și ceilalți români. Nu știi ce clipă grea ați trecut. Veți afla-o mai târziu”.

„Ceea ce mă îngrozește – a replicat Mihail Manoilescu – nu este judecata istoriei, ci soarta ce se deschide acum atâtor români care trec sub stăpânirea maghiarilor”.

„În felul acesta, mișelește, prin fraudă și surprindere, ca de tâlhari în miez de codru – avea să consemneze Raoul Bossy – a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler și Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop și Ciano”.

La București, regele Carol al II-lea consemnează: „Ni se trasează o nouă graniță, care, plecând de la Salonta, se îndreaptă spre Oradea Mare, urmează Crișul, ne ia Ciucea, Cluj, ne lasă Turda și, pe urmă ne ia Secuimea de la Sf. Gheorghe spre nord, adică jumătatea de miazăzi a Transilvaniei, înglobând și centru cel mai românesc al Bistriței-Năsăud. Când am auzit aceasta, am fost ca lovit de măciucă în cap și indignarea mea n-a mai avut margini. Singura compensație este garanția erga omnes ce ne-o dau Germania și Italia… Mă chiniue, de ieri, gândul dacă am dreptul de a lua această răspundere, într-un fel sau altul, dacă n-aș face mai bine să renunț la toate și să fac gestul suprem de a abdica”.

„Pe măsură ce pierdem o nouă provincie – consemna și Grigore Gafencu – dobândim o nouă garanție. Suntem înconjurați de mari puteri care «își fac jocurile». Când zarul cade, noi plătim”.

Astfel, Ungaria încorpora 43 492 kmp și 2 609 007 locuitori, din care 50,2% români (1 307 903), 37% maghiari, 2,8% germani 2,8%, 5,7% evrei, 1,1% ruteni și 3,4% alte naționalități.

Agenția Reuter: „Guvernul român a fost pus în fața ultimatumului de a accepta arbitrajul Germaniei și Italiei; lăsată fără niciun prieten spre care s-ar fi putut întoarce, România s-a plecat în fața inevitabilului”.

Hugh Seton-Watson se adresează poporului român (la radio): ,,Ziua de astăzi poate fi considerată ca o Vineri a Patimilor pentru neamul românesc și una din cele mai negre prin care a trecut țara. Români! Azi s-a săvârșit la Viena o nouă și monstruoasă ciuntire a granițelor românești; prin arbitrajul puterilor Axei, România pierde mai mult de două treimi din suprafața Transilvaniei”.

Decizia puterilor Axei este primită cu indignare și ostilitate de români, care au ieșit în stradă și au scandat: ,,Niciun petic de pământ!”, ,,Ardealul să nu fie ciuntit!”, ,,Nu dăm Ardealul!”, ,,Deșteaptă-te Române!” etc.