Ambasada României în Rusia a publicat lista celor 10.724 de eroi români decedați în lagărele NKVD

Vasile Soare, ambasadorul României în Federația Rusă, a anunțat că a fost publicată lista cu numele a 10.724 de prizonieri români decedați între anii 1941-1956 în lagărele NKVD, a anunțat diplomatul pe pagina sa de facebook.
„Îmi doresc ca acest documentar să aducă lumină și bucurie multor familii ale urmașilor foștilor prizonieri români de război (inclusiv a unora de peste Prut), aceștia având ocazia abia acum, DUPĂ 75 DE ANI, să afle unde își dorm somnul de veci tații, bunicii și străbunicii lor care nu s-au mai întors din război niciodată”, a notat Ambasadorul Vasile Soare într-o postare pe Facebook.
Ambasadorul Vasile Soare a demarat această muncă de documentare încă din anul 2002, în timpul primei sale misiuni diplomatice în Kazashstan.
„Dumnezeu să-i odihnească pe ostașii români căzuți pe front sau morți în prizonierat în Rusia! Să trăim și să-i pomenim cum se cuvine! Nu sunt uitați! Să ne ierte că i-am găsit și le cinstim memoria atât de târziu – a fost un drum lung”, a scris pe pagina sa de Facebook oficialul român.
Lista poate fi descărcată de pe site-ul Ambasadei Române în Federația Rusă (în josul paginii)
Luna trecută, ambasadorul Vasile Soare a participat la inaugurarea și sfințirea a 7 noi monumente ridicate în anul 2018 de statul român în memoria prizonierilor români de război care au murit în lagărele sovietice în anii 1940-1950 ai secolului XX.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Marian Munteanu: Adevărul despre Piața Universității 1990, la 35 de ani. VIDEO

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

24 aprilie: GENOCIDUL asupra armenilor din Turcia. Aproape 1,5 milioane de oameni au pierit și TOȚI AU FOST CANONIZAȚI CA MARTIRI

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

Sinaxarul demnității românești: 27 aprilie, TRAIAN TRIFAN. ”Lupta noastră nu este limitată în timp, ci permanentă”
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Istorie
Persoane: Vasile Soare
Locații: Rusia
Subiecte: Al Doilea Război Mondial Istoria României
Organizații: Ambasada României la Moscova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)