ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Motto: "Pentru a deveni cel mai bun miniaturist, nu e destul să desenezi cel mai reușit cal, ci trebuie să- convingi, totodată, pe Padișahul nostru și pe proștii din jurul lui că ești cel mai bun miniaturist. Desenând un cal minunat, nu poți fi decât tu însuți" (Orhan Pamuk - Mă numesc Roșu)

Anul 2286, în prezent. Kobe, fosta capitala a Imperiului Japoniei

Mariko se află în apartamentul ei ultra-secret din Kobe. Scoate "cutiuța cu maimuțe", așa cum o numește ea, și începe să se machieze. Mai întâi își masează obrajii cu o vaselină care miroase a camfor, iar în jurul ochilor toarnă un fel de picături dintr-un lichid dens, care seamănă cu mierea. Apoi stoarce un burete din care cade o spumă galbenă și pe care ea o lasă să alunece direct pe iris. Pe urmă, se întinde pe pat cu fața în sus și așteaptă... Așteaptă transformarea.

- Maestre, îngână ea, aceasta este a opta oară. Îmi rămân doar două posibilități, iar după aceea voi deveni o femeie ca toate celelalte.

Dna Kawasaki zâmbește trist. Știe foarte bine că nu va deveni niciodată un personaj obișnuit. Atâta doar că trainingul ei este pe cale să se încheie. Va deveni și va rămâne pentru tot restul vieții ceea ce trebuia să fie. Piesa dintr-un puzzle care lipsește și care, odată pusă acolo unde trebuie, va desăvârși lucrarea la care muncesc de sute de ani deja cei numiți Masonii Asiei. Se ridică și se privește în oglindă. Zâmbește mulțumită.

- Javra de Oda nu mă va recunoaște niciodată. Dar, ce zic eu, nici propria mea mea mamă, nici Komura măcar, nu ar putea pretinde că eu sunt Klara lor preastimată și multiubită.

Se privește din nou în oglindă. Sticla reflectă o femeie blondă, care aduce a rusoaică, ochi albaștri, perfect rotunzi, de grecoaică. Singurul lucru care mai amintește de Asia este rotunjimea obrajilor ei, dar chiar și aceasta este vag atenuată. Își prinde părul într-un coc super șic, încalță niște teniși vechi și iese grăbită pe ușă. Odată ajunsă la limita insuliței și înainte de a trece peste podețul care leagă Orașul Interzis de metropola propriu-zisă, prezintă un act de identitate polițistului, după care permite să îi fie scanați ochii.

- Puteți trece, dna Kirilova. Aveți, totuși, grijă. Treceți pe la ambasada Kazahstanului și cereți-le să vă ștampileze din nou ultima pagină a pașaportului. Mai sunt trei zile și permisul de rezidență vă expiră. Va trebui să aplicați la Ministerul de Externe al Japoniei pentru a vi se prelungi șederea.

Agentul R-247 îi face un semn de aprobare funcționarului și se urcă pe motocicletă.

- O motocicletă Kawasaki pentru dna Kawasaki, gândește ea.

Pe urmă, dispare într-un nor de fum. A opta personalitate fizică și intelectuală a dnei Kawasaki este gata de misiune. O întruchipare perfectă a hotărârii și a lipsei de scrupule. Klara zâmbește. Se gândește neîncetat la Komura.

Acum 12 ani, aproximativ în anul 2275, undeva într-un cartier din Cairo

Ali a fost înghesuit într-un jeep de doi "eunuci", ușor controlat pe la coaste și prin punctele esențiale, după care i-a fost adus Maestrului plocon.

- L-ați percheziționat? întreabă cel numit Maestrul. De fapt, un tip cu barbă neagră, întotdeauna nespălată, înalt și cu o privire inteligentă.

- Da, Stăpâne, răspunde eunucul-șef. Dar, nu avea decât acest bilețel scris de mână. Totuși, având în vedere unde îl ținea ascuns, am dedus că era o chestiune de viață și de moarte pentru el.

Îi face cu ochiul Maestrului.

- Ali, nu am de gând să te torturez. Te voi ucide direct. Știi și de ce. Nu pentru că ne trădezi, deși e un motiv mai mult decât suficient. Nici măcar fiindcă moartea ta ar fi necesară în vreun fel cauzei noastre. Nu, pur și simplu te elimin pentru că am aflat ceea ce știai și tu de la bun început. Noi doi suntem pereche, my friend... Ce, vrei să spui ceva? Ahmed, scoate-i călușul, te rog.

- Maestre, nu mă ucide, te rog. Am copii de crescut și două neveste de întreținut. Te implor, fac orice pentru tine, Stăpâne, orice!

Pe urmă se pune pe bocit și începe să implore salvarea de la Allah și de la profetul Mahomed. Maestrul desface biletul și citește următoarele cuvinte: "mort a la marie". Oare ce înseamnă asta?

- Ali, deslușește această enigmă și s-ar putea să mă răzgândesc în privința ta. Ce vrea să însemne acest mesaj?

- Nu știu, Stăpâne, mă jur pe copiii mei, bulgarul mi-a zis doar că e o informație din lumea necredincioșilor. Atâta știu, mă jur pe Allah!

Maestrul privește în gol gânditor, după care i se adresează calm lui Ali.

- Păi, dacă nu știi, atunci care este rostul tău pe lumea asta, Ali?

Îi face un semn discret celui de-al doilea eunuc, iar acesta, după ce dă din cap în semn de supunere, scoate un șnur și îl sugrumă cu gesturi de profesionist pe nefericitul Ali. Acesta abia dacă a apucat să se zbată puțin... Lațul i-a blocat căile respiratorii dintr-o dată, așa că după nicio jumătate de minut își pierduse deja cunoștința.

- Mahmud, mulțumesc. Luați altă mașină și aruncați-l în Nil. Crocodilii vor face restul. Și nu uitați de familia lui Ali. Vreau să aibă cineva grijă de nevestele lui și de copii. Vorbiți cu vărul lui după tată și fiți generoși cu banii.

Trupul lui Ali este înșfăcat de cele două huidume și iese din scenă definitiv.

Maestrul, Șeful Celulei Egiptene a Rezistenței rămâne dus pe gânduri. Nu-l încearcă nicio emoție, deși tocmai a ordonat uciderea unui om pe care îl cunoștea de mai bine de 20 ani.

- "mort a la marie", se gândește el. Scris așa, fără semne de punctuație și în limba franconă actuală, nu are niciun sens. Dar, dacă îi pui două majuscule, un semn de exclamare și iei în calcul faptul că acum câteva sute de ani vechii francezi articulau inclusiv numele proprii, asta devine deja "Mort a Marie!"

Cade din nou pe gânduri și privește cu interes harta Europei.

- E o aluzie la Marie-Antoinette, regina ghilotinată. Și au ales, poate, numele de Marie ca semn al purității...

Închide ochii.

- Bine, dar asta nu are niciun sens. Un atentat în pregătire undeva în Europa? Eventual, împotriva unui cap încoronat de sex feminin? Și de ce m-ar interesa asta? Sau pe noi, musulmanii, în general?

 - "Mort a Marie!"... Moarte Mariei! Mda, e un semnal de trecere la acțiune.

Se uită din nou la harta geo-politică a Europei, dar nu vede nimic interesant. Dar, deodată, privirea îi cade pe cizma italică. Ridică un pic privirea și vede harta fostei Iugoslavii a Mareșalului Tito.

- Iugoslavia a fost Monarhie. Rămășițele ei actuale, Republica Ungaro-Croată, nici măcar nu corespund cu frontierele vechii țări a slavilor de sud. Dar, Ungaria a fost și ea cândva o monarhie. Se pregătesc schimbări pe acolo, din câte aud...

Maestrul se ridică în picioare și apasă un buton.

- Vino!, zice el simplu.

Cinci minute mai târziu

Maestrul discută cu o femei învăluită în văl.

- Spune-mi, Ipek, ce știi de Croația și de schimbările pe care le vor yankeii?

- Pe scurt, au ales pe cineva care va conduce o revoluție pașnică și care va reinstaura monarhia. E o fată de care nu se știe mare lucru, dar care nu are decât 16 ani. Din câte am aflat eu, este dotată intelectual la nivelul excepțional, dar nu are niciun fel de experiență politică. Poate fi ceva de fațadă, dar am înțeles că este sprijinită de oameni grei din Ungaria și din Croația, care sunt total nemulțumiți de pseudo-democrația instaurată de acolo de o mână de mafioți și de generali făcuți la apelul de seară.

- Mulțumesc, Ipek. Always the best. Te poți retrage, fiica mea.

.........................................................................................................................................

- De ce m-aș amesteca în lupta pentru putere dintre acești necredincioși? O lovitură de palat la Zagreb ar crea, poate un mic focar civil. Acesta s-ar putea răspândi în Serbia și mai departe... Am putea să ațâțăm o revoltă anti-creștină în teritoriile care în vechime erau ale Imperiului Otoman. Nu, nu, nu! Ceva nu este drept!

Privește o fotografie în care apare o puștoaică cu ochelari de soare. Brusc, se ridică. Ridică ceva ce seamănă a receptor și pe urmă ridică o antenă hexagonală. Stabilește legătura cu satelitul și așteaptă. Celularul începe să vibreze.

- Georges, mai ai contactul acela vechi din Muntenegru? OK, spune-i textual în felul următor: "Soarta lunii din Spalato atârnă de un fir de păr." Măi, Georges, ce cultură generală ai. Mă uimești, zău așa! Da, Spalato înseamnă Split, dar tu transmiți mesajul cu forma italiană Spalato, ne-am înțeles? Sigur că da, lada de șampanie te așteaptă. Atâta doar că mie mi-a interzis medicul să beau alcool. Eu voi sorbi doar ceai. Da, ne auzim!

Maestrul privește pe geam.

- În felul acesta nu mă voi implica direct. Dar, totuși, să vrei să ucizi un copil... Stabilisem doar că nu vom mai face chestii de genul acesta. Se pare, însă, că unii nu vor să înțeleagă niște chestii. Și, la urma urmei, chiar vreau să râd un pic pe seama boșorogilor ălora. Auzi, să îngenuncheze în fața unei prințese de 16 ani și să-i sărute și mânile pe deasupra.

Își aprinde o țigară și privește către minaret.

- Poate că această Amalia este printre cei Aleși, cine știe? Și poate că îmi va întoarce serviciul cândva... Sau cineva din anturajul ei. Trebuie păstrat un canal de comunicare cu creștinii, întotdeauna am cerut în mod expres acest lucru.

Se așează la birou și începe să scrie un mesaj. După munca asiduă și după felul în care transpiră, cineva ar fi tentat să creadă că Maestrul desenează idiograme chinezești.

Maryland, Uniunea Nord-Americană, în același timp

Amalia urcă în Boeing-ul uriaș cu însemnele Croației și se instalează în spate. În afara celor doi ofițeri croați veniți de la Zagreb s-o întâmpine, în avion urcă patru ofițeri americani îmbrăcați în uniforme de paradă.

- Dra Markovic, avem ordin să vă însoțim până în Croația.

Cel mai înalt dintre ei, un negru uriaș și musculos, îi prezintă documentele lui Zeljko Markjovic.

- Este în regulă, d-lor, luați loc, vă rog. Știu că sunteți în misiune, dar după ce ieșim din spațiul aerian americani, poate servim un păhărel de whisky.

Cei patru americani zâmbesc enigmatic. Deodată, se produce un fel de forfotă, iar la bord urcă Maestrul Bruce, cel mai pervers și cel mai nenorocit dintre moșii din Consiliu, dar căruia Amalia îi datorează alegerea ei în dauna lui Perk.

- Fetița mea, vino să te îmbrățișez. Vreau să te sărut încă o dată, așa cum am făcut noi mereu încă de când erai mică.

Amalia se ridică în picioare, se înroșește, după care i se adresează lui Bruce în limba americană.

- Dle Williams, vă aflați pe teritoriul unui stat străin. Acest avion aparține Republicii Croația. Deci, aveți viză de intrare pe teritoriul croat?

Bruce pălește. După care începe să râdă.

- Hai, că asta a fost bună.

Și se îndreaptă către ea. Amalia îi face semn cu capul ofițerului american care se află lângă ea. Acesta se ridică în picioare și blochează accesul lui Bruce către coada avionului, acolo unde s-au instalat Amalia și Șeful Serviciului Federal Croato-Ungar de Securitate.

- D-le Williams, vă confirm că nu aveți dreptul să vă aflați la bordul acestui avion cu regim special. Dra Markovic are dreptate. Aveți viză de intrare în Croația? Faptul că vi s-a permis să urcați la bord a fost o favoare pe care v-a făcut-o Republica Federală și noi, americanii însărcinați cu securitatea zborului. Dacă nu aveți viză, vă rog să coborâți imediat din avion. Vă anunț că în caz contrar voi fi nevoit să fac acest lucru cu forța. Vă rog, deci, nu mă puneți, pe mine și pe colegii mei, în situația penibilă de a vă evacua cu forța.

Bruce rămâne mut. Obrazul îi tremură de mânie. Ar vrea s-o înjure și s-o scuipe pe Amalia, dar simte că ceva s-a schimbat. Fără un cuvânt, se întoarce și coboară din avion fără să privească nicio secundă înapoi. Ofițerii americani râd și o felicită pe Amalia pentru atitudinea ei. Nici lor nu le plăceau Bruce și nici ceilalți membri ai Consiliului. Zeljko s-a mulțumit doar să ridice o sprânceană.

- Mara, ai fost genială! Totuși, ți-ai făcut rost de primul mare dușman pe calea devenirii tale. Dar, dă-l naibii, nici măcar mie nu mi-ar fi trecut prin cap șmecheria cu viza. Așa e, ai dreptate, dar cine s-ar fi gândit că până și un diplomat american ar avea nevoie de viză pentru a intra nu în Croația, ci pentru a urca într-un amărât de avion? Și când te gândești că eu mă simțeam deja prost la gândul că nu avem șampanie și pișcoturi la bord ca să-l mulțumim pe înfumuratul de Williams.

Tace brusc.

- Draga mea, orice-ar fi, presimt că eu și lumea întreagă ne vom distra cu tine. Ești un copil extraordinar. Europa poate răsufla ușurată. Tu ne vei face să zâmbim mai mult. Sunt sigur de asta. Țara noastră, Europa și lumea de asta au nevoie. De zâmbetul tău de copil.

Amalia exact asta face. Zâmbește. Și o face cu gropițe în obraji. Marco cade pe gânduri.

- Singurul lucru pe care nu-l pot pricepe din toată povestea asta este EXACT zâmbetul mortal al Marei. Obrajii ei vădesc o origine asiatică îndepărtată. Dar, hai să fim serioși. Cred că toți oamenii care se respectă au trecut la un moment dat prin Asia.

Este rândul lui Markovic să zâmbească.