24 ianuarie este o zi cu semnificație deosebită și pentru românii din Ardeal, care, pe lângă Unirea Principatelor, sărbătoresc și ziua de naștere a lui Badea Gheorghe Cârțan, țăranul iubitor de istorie și cultură care i-a uimit pe contemporanii săi din secolul al XIX-lea și continuă să stârnească admirație până azi.

Un patriot de dincolo de munți, din Transilvania ocupată de austro-ungari, al cărui suflet a vibrat pe măsura evenimentelor din timpul său: Unirea țărilor române extracarpatice (1859), împroprietărirea țăranilor din România lui Cuza (1864), Războiul de Independență a tânărului stat român (1877-1878), proclamarea Regatului României sub regele Carol I (1881), Memorandumul românilor ardeleni către Împăratul Austro-Ungariei (1892), Serbarea de la Putna organizată de românii de pretutindeni (1904), Comemorarea Centenarului nașterii lui Timotei Cipariu (1905, lângă Blaj). Ecourile acestor mari schimbări din istoria românilor au dezlănțuit în Badea Cârțan un patriotism fără margini și fără frontieră: lăsându-și ocupația de cioban, acest țăran român din Ardealul condus de străini a început să călătorească prin Țara Românească, să aducă pe ascuns cărți în limba română pentru cultivarea spiritului românesc în Ardealul maghiarizat, să umble pe urmele iluștrilor săi înaintași prin Austria, Italia, Franța, ajungând chiar până la Ierusalim. Badea Cârțan a rămas de poveste prin călătoriile făcute de el pe jos, în costum tradițional, până la Roma, unde a văzut cu ochii săi Columna lui Traian, fiind el însuși considerat de presa vremii ca un dac coborât în carne și oase dintre personajele sculptate în piatră.

Teza latinității poporului român și a descendenței acestuia din gloriosul Imperiu Roman era folosită în secolul al XIX-lea pentru a demonstra vechimea și drepturile pe care le aveau românii în fața acelor popoare care îi stăpâneau pe ei în teritoriile ocupate. În acest sens, tot ce era legat de Roma, de latinitate și de istoria antică ajunsese să fie supra-licitat ca argument național, privit cu venerație, nostalgie și speranță de recunoaștere europeană a emancipării românilor.

Născut la 24 ianuarie 1849 în satul Cârțișoara de la poalele Munților Făgăraș, Badea Cârțan, fiu de țăran, fără pământ și fără carte, va purta de-a lungul întregii sale vieți acest dor de întregire a pământului românesc și de luminare a minții prin cartea de limbă română.

În afară de credința strămoșească și de cei 7 ani de-acasă, Gheorghe Cârțan nu va avea altă școală formală, dar va învăța să citească autodidact și se va hrăni din lecturi istorice, literare și jurnalistice pe parcursul întregii sale vieți. Abia în 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să introducă învățământul obligatoriu de 4 clase, însă numai pentru românii de dincolo de Carpați. În acea perioadă, Badea Cârțan umbla ca cioban cu oile prin munți, unde a învățat potecile și scurtăturile, dându-și seama pe unde putea trece neobservat de autoritățile maghiare granița nedreaptă care-i despărțea pe românii de pe versanții Făgărașilor.

În primăvara anului 1867 și-a luat cele 40 de oi primite din împărțirea familială de după moartea tatălui și a trecut cu turma spre România, împrietenindu-se pe cale cu brașoveanul Ion Cotigă, un intelectual care alesese viața de cioban ca alternativă existențială. Acesta îi va fi mentor și dascăl tânărului Gheorghe, învățându-l să citească și să scrie și insuflându-i gustul pentru lecturile istorice și de suflet ziditoare.

În luna iulie 1867 cei doi ciobani s-au așezat cu turmele lângă Ciulnița, unde au închiriat terenuri pentru stână și pășunat. Zece ani mai târziu, în 1877, Gheorghe Cârțan prosperase din oierit într-atâta încât Armata Română, aliată cu Rusia contra Imperiului Otoman, în războiul care s-a încheiat prin cucerirea Independenței României, a reușit să rechiziționeze de la țăranul ardelean, devenit muntean, nu mai puțin de 1200 de oi și nutrețul necesar pentru iernat. Deși s-a înrolat voluntar în Războiul de Independență, Badea Cârțan nu a mai apucat să fie trimis în luptă, din cauză că războiul s-a sfârșit înainte ca recrutul să fi terminat instrucția. În iulie 1878, lăsat la vatră de Armata Română, Badea Cârțan va trece munții înapoi spre Ardeal, vrând să ajungă acasă. Știindu-se urmărit de autoritățile austro-ungare pentru că nu își îndeplinise stagiul militar față de statul al cărui cetățean era, se va oferi voluntar și va fi trimis la un regiment de infanterie de lângă Belgrad, de unde se va elibera 3 ani mai târziu. Ajuns în luna mai 1881 înapoi la Ciulnița, asociatul său decide să se despartă, astfel că Badea Cârțan se va întoarce în Ardeal în primăvara anului 1882 cu cele 400 de oi ale sale. Va fi amendat în repetate rânduri din pricină că oile sale ar fi păscut pe pământurile unor sași, cerându-i-se să plătească despăgubiri atât de exagerate încât a rămas fără nici o oaie, dar a întreprins zadarnic cereri de a i se face dreptate la Pesta și Viena. În luna mai 1894 a plecat la Cluj, dorind să participe la procesul „memorandiștilor”, patrioți români persecutați politic de autorități. Este arestat și bătut de jandarmi, dar reușește apoi să ajungă dinaintea împăratului de la Viena pentru a se plânge de nedreptățile îndurate, fără a fi, însă, despăgubit.

În ianuarie 1895, Badea Cârțan pleacă pe jos spre București, cu scopul de a vizita statuia lui Mihai Viteazul, unificatorul tuturor românilor. Din cauza sărăciei, a înnoptat în zăpadă, la poalele monumentului, ispravă care avea să-i atragă faima în capitală. Devine un apropiat al Ligii Culturale, unde avea să îi cunoască, printre alți fruntași ai românilor, și pe V.A.Urechia, Grigore Tocilescu, Nicolae Iorga, George Coșbuc și Ștefan Octavian Iosif. Între anii 1895-1896 îi va vizita la temnița din Vac, Ungaria, pe românii memorandiști deținuți politic în urma procesului intentat de autoritățile austro-ungare.

La 3 ianuarie 1896, Badea Cârțan avea să-și înceapă călătoria pe jos spre Roma, inima latinității și capitala strămoșilor săi. Trecând prin Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, munții Alpi, Genova, încăpățânatul țăran ardelean va ajunge la Roma după 43 de zile de călătorie, pe parcursul cărora va fi rupt patru perechi de opinci. S-a oprit la poalele Columnei lui Traian, unde a presărat ca ofrandă o palmă de pământ luat cu sine din grădina casei de la Cârțișoara și o năframă de semințe de grâu, semn al dăinuirii și regenerării neamului românesc. Columna lui Traian înfățișează basoreliefuri ce surprind luptele dintre daci și romanii împăratului Traian, în urma cărora o parte din Dacia a fost cucerită temporar, considerându-se că din amestecarea celor două popoare antice a luat naștere poporul român. Obosit de drum, țăranul ardelean va înnopta acolo unde visase să ajungă, sub umbra mărețului edificiu. A doua zi s-a trezit înconjurat de o mulțime de oameni care îl priveau curioși pentru că arăta ca un străin legendar îmbrăcat în costumul popular de pe alte meleaguri, dar totuși atât de asemănător cu vestimentația dacilor reprezentați pe monument. Cineva a strigat fascinat: „a coborât un dac de pe Columnă”, referindu-se chiar la Badea Cârțan, după cum amintește un articol publicat de Formula AS.

Românul Gheorghe Cârțan va deveni cunoscut în Italia, presa din Roma scriind despre el:  „un dac a coborât de pe Columnă - cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia și i s-au luat interviuri. A fost invitat la Legația României din Italia, unde scriitorul Duiliu Zamfirescu, în epocă ministru reprezentant al țării, s-a întrebat „Ce putere misterioasă mânase pe acest țăran spre obârșia neamului său?". 

De la Roma, Badea Cârțan a plecat la Veneția, pe care o părăsește la 3 martie, luând drumul, prin Trieste, înapoi spre țară. La Cârțișoara a ajuns la 8 martie 1896. După zece zile a plecat spre București, unde a fost găzduit de profesorul V.A. Urechia. La 10 iunie 1896 se afla acasă, în Ardeal, când a fost arestat de jandarmii unguri, care i-au confiscat atât fotografia de la Columna lui Traian (și cât de greu putea un om de secol XIX să aibă propria fotografie!), cât și celelalte amintiri aduse din Italia, ca și cărțile pe care le deținea. A fost bătut și trimis la Făgăraș, la judecătorie, cercetat pentru legăturile sale „cu Roma și cu România”. Eliberat după două zile, lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate. În anul 1896, Badea Cârțan a plecat din nou la drum, de data aceasta spre Paris, unde va poposi între 10 și 19 august, fiind primit cu căldură de studenții români și de profesorul Emile Picot de la Școala de Limbi Orientale. Din Franța, badea Cârțan a plecat spre Belgia, după care a făcut o călătorie la Ierusalim și apoi, din nou, la Roma, unde a participat din proprie inițiativă la al XII-lea congres de istorie al orientaliștilor, desfășurat în septembrie-octombrie 1899.

Reîntors în patrie, Badea Cârțan a început să transporte din România în Ardeal (aflat pe atunci în componența Imperiului Austro-Ungar) cărți și alte tipărituri pentru elevii și studenții români lipsiți de învățământ în limba maternă. Trecea cărțile primite de la românii inimoși din Regat peste munți, cărându-le în desagi, în spinare, din cauză că multe publicații românești, mai ales cele cu un conținut național-identitar, erau de negăsit în Imperiu. Traversa munții pe cărări abătute, puțin umblate, unde nu exista riscul de a fi prins de grănicerii imperiali, care i-ar fi confiscat cărțile .      

La 2 iulie 1904 a participat la Serbările de la Putna, care comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. De aici a plecat cu traista plină de cărți, primite pentru "frații ardeleni", însă, când va ajunge, în decembrie, înapoi la Cârțișoara, își va găsi casa devastată de jandarmi, cu tot depozitul de carte românească, distrus. După mai bine de trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul general din Târgu Mureș redactează actul de acuzare nr. 893 în cauza penală privindu-l pe G. Cârțan, rechizitoriul recomandând ani grei de închisoare. Ca urmare a unei intervenții din partea împăratului Franz Iosef pe lângă autoritățile maghiare pentru revocarea proceselor politice, la 27 aprilie 1906, președintele Tribunalului Brașov comunică oprirea procesului care-l viza pe Badea Cârțan, iar la 5 mai anunță renunțarea la acuzare din considerente politice, în aceeași zi patriotul român fiind eliberat, după ce fusese obligat să semneze o declarație de renunțare la toate cărțile și sumele de bani confiscate și la eventualele despăgubiri. Acțiunea penală împotriva lui Badea Cârțan se transformă într-un proces al cărților românești, care va dura un an de zile și care se va finaliza prin arderea acestora, consemnează site-ul Radio România Cultural, citând un material semnat de Răzvan Moceanu (RADOR).

Această întâmplare nefericită nu îl va opri pe bravul român să își poarte țara cu desaga-n spinare peste graniță. În total a trecut munții circa 200 de mii de cărți pentru școlari, țărani, învățători sau preoți, folosind mai multe rute alternative de trecere peste Munții Făgărași, după cum relatează site-ul Enciclopedia României.

În iarna anului 1910 este surprins de o avalanșă pe crestele munților, cu desagii plini de cărți în spate, încercând să treacă spre Ardeal. Reușește să iasă de sub zăpezi peste trei zile, dar rămâne slăbit și bolnav, însă în primăvara lui 1911 își revine aparent. În iulie pleacă din nou spre România, însă se oprește la Poiana Țapului, la casa familiei Lahovary, unde este consultat de un medic care își dă seama că nu mai avea mult de trăit. A murit în august 1911 și a fost îngropat, după cum ceruse, în pământul liber al țării, depănându-și visul de reîntregire a neamului, de împlinirea căruia îl mai despărțeau doar 7 ani.

Deasupra locului său de veci din Sinaia stă scris:

,,Aici doarme Badea Cârțan, visând la întregirea neamului său”. Cu doar câțiva ani înainte de moarte, Badea Cârțan apucase să dea un interviu revistei „Poporul român”, în care își făcea auto-portretul: „Însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În ’77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” și alte cărți. În ’78, am venit acasă, am tras sorț și am jurat. Am cătanit în Bosnia. În ’81, m-am liberat. Era tocmai conferință la Sibiu, că se luase iară pricină între români și unguri. Până în ’93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în țară. Vine ’94, și cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile și eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune și frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu așa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: „Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă și mergeam în fruntea tuturor, așa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da' le-am spus să nu cheltuiască, că și-așa nu umblu cu sărăcii de acelea nemțăști. La București am fost de peste o sută șaptezeci de ori. Bucureștiul și Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu știe de Moșu-său și de Tată-său, zici de el că-i orfan”, se arată într-un articol din Ziarul Unirea. 

Preotul Vulcan din Cârțișoara, cel care l-a susținut permanent pe Badea Cârțan, a murit în anul 1938, nu înainte de a-i comunica fiicei sale dorința de a fi donată casa părintească pentru amenajarea unui muzeu în amintirea marelui patriot român ardelean. Astfel că, într-o curte largă, în care se află o casă țărănească cu cerdac, pe două laturi ale ei, se află acum "Muzeul Etnografic și Memorial Badea Cârțan” din Cârțișoara, înființat în anul 1968, conform Radio România Cultural. Detalii despre acest muzeu se găsesc și în articolul semnat de Ioan Vulcan-Agnițeanul pe site-ul UZPR.

Aceasta este doar o parte din povestea legendarului Badea Cârțan, unificatorul smerit al țăranilor însetați de carte românească de pe ambele părți ale Carpaților. Rudă cu haiducul Andrei Budac din Cârțișoara, ultimul mare răsculat împotriva stăpânirii și justiției nedrepte, mai pașnicul său înaintaș a știut să împace contemplația pastorală cu lectura de suflet ziditoare, călătoriile sapiențiale cu difuzarea cunoașterii, fiind în toate o prefigurare a eroului cântecelor Unirii noastre, care povestesc atât despre trecerea Carpaților, cât și despre cine suntem ca neam: „că dacă-i tatăl tău cioban, bunicul tău a fost Traian și-n țara asta te-ai născut să fii stăpân!”.