Sunt puțini cei care mai contestă faptul că modul în care trăiește România azi își găsește o cauză directă în desfășurarea și rezultatul celui de-al doilea război mondial. Mai exact, în ocupația comunist-sovietică pe care a cunoscut-o România.

Este o opinie larg răspândită aceea că soarta României a fost decisă la conferința de la Yalta, din 6 martie 1945, cu puțin timp înainte de încheierea de facto, a conflictului.

În realitate, însă, documentele arată altceva. Documentele publicate de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, în cartea  "Misiunile lui Vîşinski în România. (Din istoria relaţiilor româno-sovietice, 1944-1946)", apărută în 1997, arată că discuțiile despre cedarea României în sfera de influență sovietică au apărut în 1941, mai precis în decembrie. La doar câteva luni de la momentul în care România, se angaja în războiul pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei, cedate prin ultimatumul sovietic din 1940.

Istoricul Ioan Scurtu a redat momentul primelor discuții: "În decembrie 1941 a avut loc o primă discuţie, la Moscova, între liderul sovietic Iosif Visarionovici Stalin şi ministrul de externe al Marii Britanii, Anthony Eden, privind organizarea Europei după război. Cu acel prilej, Stalin şi-a exprimat dorinţa ca Uniunea Sovietică să dispună de un „brâu de securitate”, format din state cu regimuri „prietene”, care să nu mai permită ca de pe teritoriul lor să se declanşeze un război din partea Germaniei contra URSS. În acest „brâu de securitate” urma să fie inclusă şi România

Peste puţin timp, atât Foreign Office-ul, cât și Departamentul de Stat s-au declarat de acord cu solicitarea lui Stalin", a scris el, într-un articol de pe blogul personal.

Cu toate acestea, pașii concreți pentru această înțelegere au început în octombrie 1943.

"O primă înţelegere a fost realizată la întâlnirea miniştrilor de externe ai URSS, Marii Britanii şi SUA, desfăşurată la Moscova în zilele de 19-30 octombrie 1943, când s-a constituit Comisia Consultativă Europeană, care avea la bază hotărârea celor trei state potrivit căreia „vor acţiona împreună în toate problemele privitoare la capitularea şi dezarmarea inamicului", scrie istoricul.

În decembrie 1943, la conferința de la Teheran, liderii SUA și ai Marii Britanii au decis "au acceptat propunerea lui I.V. Stalin ca în statele aflate la graniţa Uniunii Sovietice să nu mai existe guverne ostile acesteia".

Ceea ce s-a convenit la Teheran a fost descris, cu cinism, de către Winston Churchill, în memoriile sale. Liderul britanic a povestit ce i-a spus lui Stalin în octombrie 1944, la Moscova.

"Momentul era propice pentru treburi, aşa că am spus: <Hai să rezolvăm problemele noastre în legătură cu Balcanii. Avem acolo interese, misiuni, agenţi. Să nu ajungem la scopuri contrarii în chestiuni minore. Cât priveşte Britania, v-ar conveni să aveţi o predominare de nouăzeci la sută în România, noi să avem nouăzeci la sută de spus în Grecia şi să mergem cu cincizeci şi cincizeci în Iugoslavia?” Evident, lui Stalin i-a plăcut propunerea, drept care „a luat creionul lui albastru şi a făcut un semn aprobator”, scrie Scurtu, citând din Winston Churchill, Al doilea Război Mondial, vol. II, Bucureşti, Editura Saeculum I.O.,1996, p. 381 – 382.

Reamintim că în octombrie 1944, România era deja de partea Aliaților anti-fasciști, după actul de la 23 august.

"Aşadar, în privinţa României „cărţile erau făcute” din octombrie 1944, astfel că la Conferinţa de la Yalta (4 – 11 februarie 1945) cei trei – Stalin, Roosevelt şi Churchll – nu au discutat despre ţara noastră, al cărei nume nici măcar nu a fost menţionat.

La încheierea Conferinţei a fost publicată Declaraţia asupra Europei eliberate, în care se exprima „acordul comun de a duce o politică comună din partea celor trei guverne ale lor în timpul perioadei temporare de instabilitate în Europa eliberată şi acela de a ajuta popoarele Europei eliberate de sub dominaţia Germaniei naziste şi popoarele fostelor state satelite ale Axei să rezolve prin mijloace democratice problemele lor politice şi economice cele mai urgente”[6]. Redactat într-o formă alambicată, textul lăsa să se înţeleagă că cei trei se pronunţau pentru dreptul popoarelor de a-şi rezolva problemele interne prin mijloace democratice. Această idee a fost reţinută de liderii partidelor istorice din România (PNŢ şi PNL), precum şi de regele Mihai.

Istoria a demonstrat că acestă Declaraţie avea menirea de a ascunde opiniei publice adevăratele înţelegeri la care au ajuns liderii URSS, SUA şi Marii Britanii. Mărturie stau evoluţiile ulterioare înţelegerii de la Yalta. Liderul de la Kremlin a acţionat metodic, încă din timpul războiului, reuşind să impună dominaţia sovietică în Bulgaria, România, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, partea estică a Germaniei, a sprijinit preluarea puterii de către comunişti în Albania şi Iugoslavia, cu acordul complice al conducătorilor SUA şi Marii Britanii", scrie Scurtu.