Castelul Sturdza de la Miclăușeni este un bun exemplu de monument istoric transformat, în urma unei investiții serioase, într-un complex muzeal și hotelier atractiv pentru turiști, care nu-și pierde însă farmecul de altădată. Vizitatorii se pot caza aici în camere renovate, se pot delecta cu meniuri boierești servite la restaurantul castelului și pot afla detalii inedite despre istoria locului.

Ansamblul de monumente se află pe o veche moșie boierească din satul Miclăușeni, situat la 65 km de Iași. În prezent, întregul complex aparține Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Castelul poate fi vizitat, iar turiștii care vor să petreacă aici mai multe zile, atrași de frumusețea și liniștea locului, se pot caza în camere care au fost renovate și puse la dispoziția lor.

Complexul muzeal cuprinde acum trei obiective turistice importante: castelul (sau palatul) Sturdza, biserica Sfinții Voievozi - care datează din 1787 - și parcul, amenajat în secolul al XIX-lea.

Moșia pe care se află acum întregul complex i-a aparținut vornicului Miclăus, care a primit-o de la domnitorul Alexandru cel Bun. Terenul a ajuns în proprietatea familiei Strudza în 1697. Mult mai târziu, în anul 1752, vornicul Ioan Sturdza a ridicat aici un conac boieresc cu 20 de camere, iar urmașii săi au adăugat o biserică și un parc amenajat în stil englezesc.

Actualul aspect al castelului i se datorează lui Gheorghe Sturdza și soției sale, Maria. Între anii 1880 și 1904, ei au construit pe locul fostului conac boieresc un adevărat castel, în stil neogotic. Picturile care se regăsesc aici sunt în stil Art Nouveau, iar o contribuție importantă a avut-o chiar Maria Sturdza, o pictoriță talentată.

În anul 1947, urmașa familiei Sturdza, Ecaterina Cantacuzino, s-a călugărit și a donat întregul complex Episcopiei Romanului, dorind ca aici să fie amenajată o mânăstire de maici. Ulterior, în perioada comunistă, castelul a ajuns în administrarea statului, a devenit depozit de explozibil, apoi centru de plasament pentru copii cu handicap. Superbul monument a fost la un pas de distrugere în urma mai multor incendii și a nepăsării autorităților, care au lăsat clădirea să se degradeze.

În 2001, complexul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar trei ani mai târziu au început lucrări ample de renovare. În prezent, o parte din clădirile complexului au fost transformate în camere de oaspeți și pot găzdui turiști. Vizitatorii care vor să rămână aici peste noapte au la dispoziție 23 de camere duble, 6 camere single și 2 apartamente.

Complexul curpinde de asemenea un restaurant, o grădină de vară, o sală de sport și săli de conferințe. Iarna, turiștii care se cazează în complex se bucură de plimbări cu sania trasă de cai și de cântece în jurul focului de tabară. De asemenea, la Miclăușeni se pot organiza diferite petreceri tematice și evenimente pentru grupuri de turiști sau pelerini.