Catacombele creștine din Roma, un obiectiv turistic inedit
Catacombele din Roma sunt obiective turistice mai puțin vizitate, însă merită văzute mai ales dacă vă interesează istoria creștinismului. Departe de haosul din aglomerata Piața San Pietro, catacombele sunt un loc în care puteți învăța multe despre viața primilor creștini din Roma. Refugiu, loc de rugăciune și totodată loc de veci, aceste necropole subterane păstrează amintirea unei epoci dure, în care mulți creștini au plătit cu viața pentru credința lor.
Săpate de-al lungul drumurilor antice care porneau din Roma, la periferiile orașului, cele 60 de catacombe descoperite până acum au fost timp de sute de ani locul de odihnă veșnică peste sute de mii de oameni. Aici au fost îngropați mulți creștini, dar și romani de alte religii, care erau mai săraci și nu își permiteau construirea unui mormânt. Desigur, cei mai mulți au fost creștini sau iudei, pentru că romani politeiști preferau incinerarea. Cei care doreau să fie înhumați nu aveau prea multe opțiuni, pentru că legea romană interzicea construirea de cimitire în interiorul orașului.
Astfel, au fost săpate aceste catacombe comune, în afara localității. Ele se află în apropierea marilor drumuri comerciale din Antichitate, care legau Roma de alte orașe importante. Printre acestea se numără Via Appia Antica, Via Ostiense, Via Labicana, Via Tiburtina și Via Nomentana. Numele sub care sunt cunoscute catacombele au fost date în amintirea unor martiri creștini îngropați aici. Astfel, putem vizita catacombele Sfântului Calist, ale Sfântului Sebastian sau ale Sfintei Domitilla.
În criptele subterane au fost desenate fresce care înfățișează scene biblice, multe din ele datând din jurul anului 400 e.n. Construcția acestor necropole a început însă mult mai devreme, în secolul al II-lea. Ele se întind pe zone foarte mari, de aproximativ 2,4 kilometri pătrați și au fost săpate sub pământ, la o adâncime care ajunge până la 19 metri.
Vizitarea unor catacombe creștine este cu siguranță o experiență impresionantă, greu de uitat. După ce intri și cobori multe trepte vei străbate tuneluri lungi și înguste, de cel mult un metru lățime. În camerele funerare, nișele în care erau înhumate cadavrele sunt săpate în pereți, una peste alta. Nu au mai mult de 150 cm lungime și 60 cm lățime. Trupurile înhumate aici erau înfășurate în giulgiu și puse în sicrie de piatră. La final, nișa era sigilată și se scria numele și data morții persoanei care era îngropată acolo.
Catacombele au fost și loc de refugiu pentru creștinii prigoniți de romani. Aici, ei se ascundeau, se rugau împreună și comemorau sacrificiul primilor martiri. Unele necropole de acest fel aveau inclusiv o mică biserică săpată în interior, unde se țineau slujbe.
După anul 380, când creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman, interesul pentru înhumarea în catacombe a scăzut tot mai mult, pentru că au apărut cimitirele din curtea bisericilor. Astfel, în catacombe se mai țineau doar slujbe în amintirea martirilor creștini, iar în secolul al X-lea necropolele subterane au fost complet abandonate, relicvele sfinte fiind mutate în biserici.
Cele mai importante catacombe din Roma sunt ale Sfântului Calist și ale Sfintei Domitilla. Primele se află sub Via Appia Antica. În catacombele Sfântului Calist au fost îngropați de-al lungul vremii peste 50 de martiri creștini și 16 papi. Astfel, necropola subterană a devenit unul dintre cele mai imporante cimitire creștine din Roma. Dimensiunile complexului funerar sunt uriașe: catacombele sunt săpate pe 5 etaje și se întind pe aproximativ 19 kilometri.
Catacombele Sfintei Domitilla sunt însă și mai impresionante. Sunt singurele care mai conțin osemintele celor înhumați aici: peste 150.000 de oameni. Tunelurile sunt cele mai vechi de acest fel din Roma, cele mai mari și sunt foarte bine păstrate. Tot aici se află o veche biserică subterană unde se țineau slujbe, iar arheologii au găsit multe artefacte valoroase și fresce din secolul al II-lea.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
Tricolorul, Basarabia și Bucovina, interzise în școlile din România. Turnătoria, încurajată ca pe vremea Securității. Războiul Institutului ”Elie Wiesel” cu lumea. Unde au dispărut românii?
Soroca, cetatea construită de Ștefan cel Mare, a fost restaurată - VIDEO
”Tabula Traiana”, mesajul scris în piatră al Împăratului Traian, rezistă pe malul Dunării de aproape 2.000 de ani
Pompiliu Diplan și Marian Dumitru dezbat scurt și la obiect Istoria Evreilor. Holocaustul: noua materie obligatorie pentru elevii români - Emisiune Starea de Libertate - Calea Neamului. VIDEO
Viața jertfitoare a frumoasei ”teroriste” Justina Constantinescu, soția preotului-martir Ioan executat la Jilava, susținătoarea Haiducilor Muscelului, mama ”teroristei” Iuliana Preduț și bunica Justinei Libertatea, născută în închisoare (+17 Aprilie 1983)
Recomandările noastre
Secțiuni: Istorie
Locații: Roma
Subiecte: Biserici creștine
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)