Cinci de ani de la moartea Mitropolitului Bartolomeu Anania, Leul Ardealului. PREDICILE despre starea Europei și a României s-au dovedit PROFETICE

Tabloul biografic
Sub numele de mirean Valeriu Anania, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului s-a născut la data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, județul Vâlcea. După școala primară, pe care a urmat-o în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic Central din București, pe care l-a frecventat în perioada 1933-1941.
CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO Fotografii necunoscute cu Mitropolitul Bartolomeu Anania: Când ești pe vârful muntelui să nu amețești, iar când ești pe fundul prăpastiei să nu disperi!
Un an mai târziu, s-a călugărit, la Mănăstirea Cernica, din București, fiind hirotonit apoi ierodiacon. În această calitate a slujit la mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș.
În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administrație românească. De această perioadă se leagă un capitol important al vieții sale, fiind cel care a organizat și condus greva studențească contra Guvernului condus de Petru Groza și, totodată, antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România.
Și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din București și la „Academia Andreiană” din Sibiu, obținând licența în Teologie în anul 1948.
Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcții în cadrul administrației patriarhale. Au urmat șase ani de temniță cruntă, în închisoarea de la Aiud, fiind supus așa numitelor activități de reeducare.
În 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române. Zece ani mai târziu se întoarce în țară, unde va îndeplini funcția de director al Institutului Biblic până în 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.
După o muncă titanică, a reușit tipărirea, în 2001, a ediției Bibliei la care lucrase atâta timp, operă care va deveni, de altfel, ediția jubiliară a Sfântului Sinod.
Zestrea literară
Dincolo de slujirea Bisericii și a semenilor, Bartolomeu Anania n-a abandonat niciodată tărâmul literaturii, atât de drag lui încă de pe băncile școlii. Din anul 1978 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 1982 a fost distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România. De asemenea, din 22 noiembrie 2010 este membru de onoare al Academiei Române.
A debutat pe tărâm literar în anul 1963, în revista „Vremea”, iar sub semnătura lui Valeriu Anania au apărut apoi lucrări de o valoare de necontestat: în dramaturgie – „Miorița” (1966), „Meșterul Manole” (1968), „Du-te vreme, vino, vreme!” (1969), „Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii – 1969), „Steaua Zimbrului” (1971), „Poeme cu măști” (1972); în poezie – „Geneze” (1971), „Istorii agrippine” (1976), „File de acatist” (1981), „Anamneze” (1984), „Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi” (1992), „Poezie religioasă românească modernă” (1992); proză și de eseuri – „Greul Pământului” (1982), „Rotonda plopilor aprinși” (1983), albumul „Cerurile Oltului” (1990), „Amintirile peregrinului Apter” (1991), romanul exotic „Străinii din Kipukua” (1979).
Prigonirea din perioada comunistă
În 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinei sociale”, și închis la Jilava, Pitești și Aiud. A fost eliberat după șase ani și două luni, în 1964, prin decret general de grațiere. În ciuda a tot și a toate, nu și-a părăsit niciodată calea, găsind întotdeauna liniștea să-și ducă opera mai departe, fie că a fost vorba de cea duhovnicească sau de cea cărturărească.
Pașii săi au fost călăuziți apoi peste oceane, slujind Biserica Ortodoxă Română în mai multe orașe ale lumii. Reîntors în țară, a fost directorul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1976-1982).
În seara zilei de 31 ianuarie 2011, mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului își încheie misiunea pe pământ și pășește spre Împărăția cerurilor la vârsta de aproape 90 de ani. Trupul său a fost depus în așteptarea Învierii în cripta ierarhilor de sub altarul catedralei din Cluj.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Marian Munteanu: Adevărul despre Piața Universității 1990, la 35 de ani. VIDEO

24 aprilie: GENOCIDUL asupra armenilor din Turcia. Aproape 1,5 milioane de oameni au pierit și TOȚI AU FOST CANONIZAȚI CA MARTIRI

Piața Universității 35: Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!

RADU GYR din MANUSCRISE: Vasile Voiculescu avea o figură de sfânt bizantin cu mâinile subțiri cu degete lungi, desprinse parcă dintr-o icoană. MĂRTURISIRI la 62 de ani de la plecarea la Domnul - 26 aprilie 1963

RADU GYR MAGNIFICUL (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975). CREZUL LUI CÂNTAT DE TRONOS ȘI POEZIA MANIFEST - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Istorie
Persoane: ÎPS Bartolomeu Anania
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Biografie
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)