Am ajuns la Congres cu ceva ore întârziere, ținut în loc de starea impecabilă a șoselelor din România. Cu mare regret nu am participat la festivitatea de deschidere. Odată intrat în clădirea impunătoare a Universității Babeș-Bolyai, presa cu abordare tabloidă a realității vuia de titluri privind „declarațiile-șoc" ale domnului profesor Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității. Dacă suntem superficiali riscăm să nu rămână decât „scandalul" dintr-un eveniment excepțional, la care au participat peste 450 de istorici.   

Domnul Ioan-Aurel Pop este ținta unor atacuri murdare în presă din vremea când a fost președinte al CNATDCU, și a refuzat să trateze cu prioritate dosarele de plagiat ale unor politicieni. Nimeni cu bune intenții nu-i poate contesta onestitatea, iar poziția de atunci a fost argumentată cu prevederile legii. Însă lipsa de „cooperare" cu forțele hei-rup-ului l-au afectat acum, la Congres. 

ImunoMedica


Profesorul Pop nu și-a propus să „atace" tânăra generație. Cine citește cu bună-credință discursul dumnealui, constată că a vorbit despre statutul istoriei și al istoricului în societate. Profesor universitar și academician, Ioan-Aurel Pop este un fin cunoscător al involuției istoriei în ultimul sfert de veac. Elevii au fost privați de la an la an de orele în care studiau trecutul, timp în care și-au făcut loc în programele școlare discipline interesante ca denumire, dar fără potențial educațional pe termen lung. Cine lucrează cu tânăra generație observă că îi lipsesc orizonturile, nu este capabilă să facă diferența dintre culturi, religii, sisteme de gândire sau economice. Și mai ales este intolerantă, îi lipsește solidaritatea, spiritul de echipă. Cred că știu ce spun, în fiecare toamnă iau contact cu peste o sută de tineri ieșiți de pe băncile liceelor. Mă înspăimântă cunoștințele lor de cultură generală, și aici nu mă refer doar la istorie. Totuși trăim, sau mai degrabă ei vor trăi, într-o lume altfel. Migrația din ultimii ani va schimba arhitectura culturală a continentului, iar fără deschiderea spre lume pe care o oferă științele umaniste riscă să se ciocnească efectiv cu civilizațiile exterioare Europei, sau, la fe de grav, să cadă pradă populismelor politice. 

Ioan-Aurel Pop vorbea în discursul dumnealui despre „mecanisme umane, de roboți, de marionete ușor de manipulat, prin vot ori prin alte mijloace", de „oameni care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză". Sigur, poate a exagerat pe alocuri atunci când a caracterizat această „generație Facebook", însă prin duritatea unor cuvinte a dorit probabil să puncteze anumite nuanțe. Observăm din ce în ce mai frecvent solidarizări pe rețelele sociale pentru diverse cauze, mii sau zeci de mii de oameni ieșiți în stradă ca urmare a unor campanii online, pentru ca, după un timp mai scurt sau mai lung, tot acest entuziasm să se volatilizeze, ori, dimpotrivă, să apară regretul. Putem găsi exemple celebre la nivel internațional, cum ar fi „primăvara arabă", ne putem gândi și la campanii online de la noi, cum ar fi mobilizarea de mase generată de incendiul din Clubul Colectiv. După activismul inițial, victimele accidentului mai sunt comemorate astăzi doar de familii și de preoții care oficiază slujbe de pomenire. 

Contrar relatărilor din mass-media, profesorul Pop nu s-a referit decât tangențial la „generația Facebook". L-a preocupat mai degrabă coruperea istoriei prin amatorism. Istoria în postcomunism se aseamănă pe alocuri cu fotbalul – toată lumea se pricepe și are  certitudini. Ca profesionist al domeniului, riști să fi luat în derâdere dacă expertiza ta nu se potrivește cu nu știu care teorie foarte populară pe internet. Astfel am aflat în ultimii ani că dacii sunt cei mai vechi locuitori ai planetei, că limba lor (pe care specialiștii n-o cunosc!) se află la originea tuturor graiurilor pământului, că România este legată prin tuneluri secrete cu ținuturi îndepărtate etc. Amatorismul nu se limitează la conținutul unor site-uri dubioase. Și-au făcut loc printre scriitorii de istorie publiciști foarte iubiți de public datorită charismei și teoriilor senzaționale pe care le susțin, care însă nu-și probează teoriile cu surse specifice domeniului, sau nu utilizează metodele de cercetare consacrate. Poveștile despre istorie sau interpretările originale ale unor evenimente sunt la „modă", iar specialiștii nu reușesc să combată această literatură populară. 

Respectul pentru istorici este știrbit de însăși autoritățile statului. Nu de puține ori, la conducerea unor instituții desemnate să studieze trecutul au fost promovate personalități din afara domeniului, pe criteriul unor prietenii sau afinități politice. 

Dincolo de controversele iscate de discursul profesorului Pop, nedrepte și provocate artificial, Congresul de la Cluj a fost o întâlnire interesantă și necesară. N-au existat documente ale Congresului, pe care delegații să le dezbată. Lucrările s-au desfășurat pe secțiuni, mese rotunde și sesiuni în plen. Organizatorii au pregătit și lansări de carte, din domenii diverse, care au strâns audiență numeroasă. Timpul a fost scurt. Uneori s-au desfășurat în paralel secțiuni și mese rotunde cu tematică similară, iar participanților le-a fost greu să se hotărască în ce sală se vor duce.
 
Dintre evenimentele la care am luat parte rețin cu plăcere masa rotundă despre „Anii ’70 sub lupa istoricului", care a analizat în ce măsură se poate scrie „de bine" despre comunism, și care sunt limitele utilizării surselor istorice. De asemenea, masa rotundă „După 30 de ani. Este posibilă o istorie a comunismului românesc?" a avut ca temă de dezbatere dificultatea consensului specialiștilor privind o istorie „unică" a comunismului, precum și locul în istorie a unor personalități care au avut în trecut episoade biografice totalitare. Un alt eveniment pe care l-am audiat cu entuziasm a fost secțiunea „Orașele din România în anii regimului comunist", care a propus teme de istorie urbană și economică interesante pentru viitoarele cercetări despre a doua jumătate a secolului XX. Am cunoscut și o echipă de oameni extrem de dedicați cercetării istoriei sociale, de la Universitatea Babeș-Bolyai, care lucrează la un model de bază de date pentru studierea societății românești din Transilvania epocii moderne. Echipa clujeană este conectată la European Historical Population Samples Network, care își propune să realizeze un studiu demografic extins pe mai multe secole la nivelul întregului continent. 

Istoricii din România au avut un prilej extraordinar să se întâlnească (după mai bine de trei decenii!) și să-și prezinte ultimele cercetări în domeniu. Colegii de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și-au luat angajamentul că vor organiza peste doi ani un eveniment similar. Deci să ne vedem cu bine, la Centenar, la Iași!
Am întâlnit și oameni excepționali, atât prin prezență, cât și prin dialog, al căror nume nu l-am aflat. Nu știu cum s-a făcut că badge-urile participanților au fost buclucașe și se așezau mai degrabă cu partea velină spre interlocutor. Dar există speranță. Ne vedem la Iași în 2018, cum spuneam!

Articol susținut de Leistung Research (research.leistung.ro).

Rectorul celei mai mari Universități din țară vorbește despre „forțe mai puternice decât ne putem închipui”, care promovează ignoranța și violența, pentru crearea de „marionete ușor de manipulat”