Crăciunul, așa cum îl știm noi astăzi, nu este o tradiție atât de veche la români pe cât s-ar putea crede. Sigur, tăierea porcilor de Ignat, de exemplu, este veche de pe vremea dacilor, colindele par a fi chiar și mai vechi, din timpuri imemoriale, dar sărbătorirea ca dată calendaristică, împodobirea bradului și obiceiul de a face cadouri celor dragi strict cu această ocazie sunt datorate exclusiv primilor suverani ai Principatelor Unite și, ulterior ai noului stat independent român. Eu, de exemplu, știam ca bradul este o tradiție germanică la origine, tot cu antecedente păgâne, dar nu aveam habar despre influența prințului domnitor Carol I, viitorul rege al României. 

Și la noi exista sărbătoarea bradului sau copacului înflorit, aceasta rezistă și astăzi, dar este împrumutată de la slavi și asta doar cu ocazia nunților. De fapt, procesul de europenizare, început mai întâi de domnii fanarioți ai Moldovei și Valahiei, a inclus și o nouă orientare dată unui popor profund creștin, așa cum este cel român, dar parcă prea orientat spre Bizanț și, ceea ce era chiar rău de-a binelea, spre Rusia pravoslavnică. 

Până în secolul al XIX-lea, românii marcau trecerea în Noul An pe stilul bizantin, nu în manieră vest-europeană. Mai mult decât atât, ziua de 1 ianuarie era importantă doar pentru că atunci erau celebrate simultan două sărbători religioase esențiale: Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos și Sărbătorirea Sfântului Vasile cel Mare. Românii celebrau trecerea în noul an potrivit calendarului bisericesc bizantin, la 1 septembrie, atunci când se sărbătorea Indictionul. În Vestul catolic și protestant, de unde proveneau membrii familiei regale și unde începuseră să fie educați membrii elitei politice și intelectuale românești din secolul al XIX-lea, tradiția trecerii în noul an era legată de 1 ianuarie și de Revelion. Această celebrare a căpătat amploare datorită serbărilor organizate la Palatul Regal din București din vremea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.

Felul în care Suveranii României petreceau Sărbătorile de Iarnă a devenit un model pentru restul societății. Arhivele și presa vremii oferă detalii bogate despre modul în care Regele și Regina își petreceau aceste zile de sărbătoare. Iar românii de azi pot afla amănunte despre acestea dintr-o carte foarte interesantă, ”Crăciunul regal”, scrisă de Principesa Margareta și de Principele Radu, soțul morganatic al acesteia. 

Regele Carol I a fixat ceremonialul religios care marca Naște¬rea Domnului și care a fost păstrat vreme de decenii. ”Pe data de 24 decembrie, fix la ora 11.30, Înalt Prea Sfinția-Sa Mitropopolitul Primat, înconjurat de Înaltul Cler, se prezintă la Palatul Regal cu sfintele icoane. La intrarea Înalt Prea Sfinției-Sale în curtea interioară, garda ia poziție de drepți. Mitropolitul Primat este primit în fața Scării de Onoare de ofițerul de Ordonanță și, de la intrarea în Apartamentele de Recepție de către Adjutantul Regal de serviciu, care duce pe înaltul prelat în Salonul Roșu, unde se îmbracă în odăjdii. Ulterior, Mitropolitul Primat, însoțit de Înaltul Cler, este condus de Mareșalul Curții Regale în apartamentele unde se află Maiestățile Lor și se fac rugăciunile obișnuite în ajunul zilei Nașterii Mântuitorului."

La început mai timid, ușor-ușor populația Capitalei s-a adaptat noii tradiții și tot așa mai departe, până în satele cele mai izolate ale noului stat român. Să remarcăm totodată că bradul se împodobea cu lumânări aprinse și, din acest motiv, s-au întâmplat multe tragedii. Până la apariția instalațiilor electrice avea să mai dureze ceva, dar acestea au devenit permisive pentru buzunarele românilor mult mai târziu, cam din perioada interbelică. Nici Moș Crăciun nu este o invenție neaoșă, nici măcar europeană. Ei bine, moșul plinuț cu barbă albă și îmbrăcat invariabil în roșu este invenția Coca-Cola, de fapt, chiar dacă puțini știu acest lucru. El a fost impus copiilor și părinților de desenele animate ale lui Walt Disney și a devenit, iată, o adevărată industrie comercială la scară mondială. Din păcate. De exemplu, Crăciunul este sărbătorit inclusiv în Coreea de Sud și Japonia unde, cu excepția membrilor corpului diplomatic și a unor oameni de afaceri occidentali, nu prea există creștini de niciun rit. O fac, totuși, din motive de business. Și cu succes.