Aflată pe Bulevardul Magheru, în locul actualului Bloc Dunărea, Biserica Enei a fost demolată de regimul comunist imediat după cutremurul din 1977, deși îi supraviețuise. Potrivit martorilor, se pare că ordinul a venit direct de la Elena Ceaușescu, la fel ca în cazul Biserici Sf. Vineri.

Radu Ștefănescu, fiul pictorului George Ștefănescu -. Râmnic, în prezent președinte al Fundației pictor George Ștefănescu, era în 1977 student în anul V la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu” din București. Înzestrat cu un Canon FTB QL, recomandat de cunoscutul fotograf Dinu Lazăr, Radu Ștefănescu a surprins momentele zguduitoare ale prăbușirii Bisericii Enei. Redăm în rândurile ce urmează mărturia lui Radu Ștefănescu, publicată de ziaristionline.ro.

Laboratorul ImunoMedica

"Sfârșitul lunii aprilie 1977. Rănile cauzate de cutremur ne însoțeau la tot pasul în București. Eram student în anul V la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Chiar lângă școală puteam vedea zi de zi cum blocul Dunărea, afectat de cutremur, fusese împrejmuit cu panouri de table și muncitori cu utilaje speciale curățau blocul în vederea demolării. Pentru noi studenții era o imagine interesantă și urmăream cu atenție evoluția demolării. Nimic special până în ziua în care pe culoarele facultății a trecut un zvon că o pală de vânt rece care ne-a înfiorat pe toți.

Era vorba de biserica Enei sau Ienei, biserica cu Hramul Sfântului Nicolae. Biserica se afla vis a vis de teatrul Național, încadrată între două blocuri de imobile, cel mai cunoscut dintre ele fiind imobilul Dunărea. Biserica zidită prin anii 1720 – 1724 avea pictură murală originală de o mare frumusețe și o zonă repictată de Gheorghe Tattarescu.

Cred că pe data de 28 aprilie am aflat că biserica fusese lovită de o macara cu bilă. Atenția tuturor, studenți, profesori, personal s-a îndreptat de la structura de beton a imobilului Dunărea către biserică. Pe data de 29 și 30 aprilie am urmărit prin ferestrele Institutului de Arhitectură, cu aparatul de fotografiat în mână fazele demolării. Pe 29 aprilie am intrat chiar pe șantier cu bunul meu prieten, Dinu Lazăr, prezentând legitimațiile de la AAF. Am făcut câteva diapozitive nu foarte reușite. Eram extrem de emoționat, șantierul colcăia de militari, de muncitori, câțiva studenți sub îndrumarea unui cadru didactic de la Institutul de Artă Nicolae Grigorescu încercau salvarea unor bucăți de frescă, în timp ce un enoriaș dezgropa osemintele din biserică, iar soldații stropeau cu apă mormanele de dărâmături ca să împiedice cât de cât ridicarea prafului.

Vedeți aici o GALERIE FOTO cu momentele zguduitoare ale prăbușirii Bisericii Enei

Bucată cu bucată, biserica era dezmembrată cu violență și pierdea din înălțime și volum. Turla rămasă în picioare a provocat ceva bătaie de cap, pentru că nu vroia în ruptul capului să cadă. După ce s-au rupt cablurile de oțel cu care s-a încercat secționarea turlei, în seara zilei de 30 aprilie au fost aduse noi cabluri și două TABuri stăteau în așteptare. Cu toții simțeam că urmează ceva. Pe balcoanele hotelului Intercontinental se vedeau câțiva turiști, în blocul din stânga era mișcare pe la ferestre. Eu așteptam ascuns în spatele ferestrei de la catedra de Urbanism și mă echipasem cu noul meu Canon FTB QL, cu un obiectiv extrem de luminos. De la Dinu aveam un film deosebit de sensibil. Când a început să se aștearnă întunericul a fost întrerupt curentul electric. Facultatea, hotelul Intercontinental, clădirile din apropiere au rămas în beznă. În acel moment au pornit motoarele TAB urilor, cablurile de oțel care treceau prin ferestrele turlei s-au tensionat, iar eu am început să trag cadru după cadru, din mână. Turla s-a prăbușit și totul a fost înecat într-un nor de praf. După risipirea prafului a dispărut parcă și tensiunea care plutea în aer și după ce s-a aprins lumina pe la ferestre am putut vedea că distrugerea era definitivă. Prima dintre bisericile care aveau să dispară în următoare perioadă, în București, era la pământ. Un mecanism de distrugere a locașelor de cult bucureștene se pusese nemilos în mișcare în seara zilei de 30 aprilie 1977.

După ce am developat negativele am văzut că există o imagine cu turla bisericii care se prăbușește. Ani de zile am păstrat aceste negative în arhivă. Acum câțiva ani am postat o imagine în Wikipedia, în articolul despre cutremurul din 1977. Imaginea a apărut între timp în multe articole. Împlinindu-se 39 de ani de la demolarea bisericii Enei sau Ienei, cum erau denumite negativele în arhiva mea foto, m-am hotărât să public din nou acest album pentru prietenii mei."