În Alba Iulia, dar și în alte părți din Transilvania, se duce o luptă teribilă, mai mult din umbră, între cei care doresc să aducă la lumină istoria noastră și cei care o vor îngropată, pentru că nu le slujește interesul. Bătălia pentru primordialitatea locuirii în Ardeal este terminată doar în varianta oficială a indivizilor așa-ziși corecți politic, care nu vor să-și supere stăpânii.

Ei bine, dacă în urmă cu câteva secole, atât sașii, cât și ungurii se pretindeau urmași ai… dacilor (scriind și cărți pe astfel de teme fanteziste), scopul acestor pretenții fiind acela de a-și justifica „drepturile istorice” în Transilvania, astăzi, când este evident că doar românii pot vorbi despre o astfel de continuitate, se fac eforturi pentru a-i îngropa pe DACI cât mai mult, pretinzând, printre altele, că românii de astăzi nu prea mai au nicio treabă cu geto-dacii, din punct de vedere al continuității istorice, scrie Daniel Roxin pe site-ul cunoastelumea.ro.

Desigur, îngroparea istoriei noastre nu se rezumă doar la geto-daci. Pe lângă continuitatea geto-dacică, sunt și alte momente ale istoriei care s-ar dori trecute sub tăcere, scoase din conștiința omului de rând. Astfel, probele existenței valahilor (românilor medievali) în Transilvania, la venirea ungurilor, sunt o altă problemă pentru nucleele antinaționale din Cluj Napoca, Alba Iulia sau alte orașe din țară, care ne-ar vrea ajunși aici după venirea ungurilor.

În acest context, parcă putem înțelege situația incredibilă și impardonabilă descrisă mai jos.

Astfel, la solicitarea unor reprezentanți ai Catedralei Romano Catolice "Sf Mihail” din Alba Iulia, catedrală construită în secolul XIII, s-au făcut anumite cercetări arheologice în piața din fața catedralei, unde existau dovezi că s-ar găsi rămășițe materiale ale unei construcții mai vechi decât catedrala, lucru care ar fi întărit teza potrivit căreia ungurii au fost primii aici, dacă aceste urme ar fi fost tot ale lor.

În contextul amenajării Cetății Alba Iulia, s-a trecut și la investigarea arheologică a acestui spațiu unde, SURPRIZĂ, nu s-au găsit urme ungurești, ci zidurile primei Episcopii Bizantine din această parte de lume, unde se rugau românii, încă din secolul X (zece), lucru pe care l-au făcut și în secolul următor. Cu alte cuvinte, această zonă era una populată de români, de români cu continuitate istorică, de români creștini și nu de unguri.

Deși orice autorități responsabile s-ar fi dat peste cap pentru a conserva și a introduce în circuitul turistic acest obiectiv de o valoare culturală excepțională pentru poporul nostru, la scurt timp s-a decis ca vestigiile PRIMEI BISERICI CREȘTINE RĂSĂRITENE DIN TRANSILVANIA să fie îngropate la loc!!! De necrezut! Adică o probă a drepturilor istorice pe care românii le au în Transilvania a fost îngropată, dar, în același timp, s-au investit o mulțime de bani pentru restaurarea cetății habsburgice din inima oraşului Alba Iulia, cetate împânzită cu statuile de bronz ale asupritorilor habsburgi și unde o gardă de paradă austriacă se ocupă de promovarea turistică a cetății. (Pe când în Alba Iulia o gardă de paradă nazistă sau una sovietică, ca să fie pachetul complet?!?)

Și lucrurile nu se opresc aici. Conform declarației doamnei dr. Daniela Marcu Istrate, arheolog expert, se pare că până și rapoartele cercetărilor arheologice făcute aici, într-o anumită perioadă, AU DISPĂRUT, lucru care este de o gravitate extremă. Iată ce ne spune domnia sa, conform revistei Daco România din Alba Iulia:

„Deşi săpăturile au fost realizate din bani publici, rapoartele lor nu se păstrează nici în arhiva fostei direcţii a monumentelor istorice (astăzi arhiva Institutului Monumentelor Istorice), aşa cum ar fi fost firesc. În dosarele respective se află doar un proces-verbal de predare a raportului sau eventual un raport administrativ foarte scurt. Rapoartele propriu-zise de săpătură au fost extrase între timp, dispărând fără urmă. Documentaţia nu a rămas nici în Arhiva Institutului de Arheologie, unde R. Heitel a fost angajat după desfiinţarea D.M.I., aşa cum din nou ar fi fost firesc. Toate încercările mele din ultimii 10 ani de a vedea această documentaţie, rămasă în posesia familiei domnului Heitel, nu au avut nici cel mai mic succes. Poate că acest volum va constitui un impuls în această direcţie, convingând moştenitorii arhivei domnului Heitel de bunele mele intenţii. Adăugăm aici că în toamna anului 2006, dintr-o întâmplare, am găsit într-o altă arhivă, păstrată la Cluj-Napoca , desenele CII/1968.

Am înţeles faptul că această săpătură esenţială pentru istoria României s-a desfăşurat totdeauna în condiţii mai mult decât vitrege şi nu a fost niciodată altceva decât bifarea unei formalităţi dintr-o grilă: săpături arheologice pentru întocmirea unui proiect de restaurare, iar în general restaurarea fiind încheiată deodată sau chiar în avansul cercetărilor.”

Concluzia nu este decât una revoltătoare: din ignoranță, indiferență sau rea-voință, ni se îngroapă istoria. Până când?

Cred că toate ONG-urile din țară care au în programul lor istoria noastră și protejarea patrimoniului național ar trebui să se organizeze pentru a identifica în zona lor de existență acele obiective din patrimonial național care sunt batjocorite de indivizi iresponsabili sau rău intenționați și apoi pentru a reclama situația la Poliția de Patrimoniu, Comisia Monumentelor Istorice sau Ministerul Culturii. Nu mai este timp de pierdut!